ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie.
ANEMÍE s.f. Stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii din sânge. ◊ Anemie pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. [Gen. -iei. / fr. anémie, cf. gr. an – fără, haima – sânge].
ANEMÍE s. f. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge. ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. ( fr. anémie)
ANEMÍE s. f. (Adesea fig.) Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sânge. – Fr. anémie ( gr.).
anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile
anemíe f. (vgr. anaimia, d. an- fără, și aima, sînge. V. septic-emíe). Med. Împuținarea orĭ supțierea sîngeluĭ, ca la ofticoșĭ. Fig. Slăbiciune: anemia uneĭ societățĭ.
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.
A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /fr. [s’]anémier
A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /fr. [s’]anémier
ANEMÍE ~i f. Boală determinată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. [G.-D. anemiei] /fr. anémie
ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / fr. anémier].
ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. ( fr. /s’/anémier)
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s’)anémier.
anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)
anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.