ANACOLÚT, anacolute, s. n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacoluturi]. – Din fr. anacoluthe, lat. anacoluthon.
ANACOLÚT s.n. Greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. [Pl. -te, (rar) -turi. / fr. anacoluthe, cf. gr. anakolouthos – incoerent].
ANACOLÚT s. n. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului. ( fr. anacoluthe)
ANACOLÚT, anacolute, s. n. (Greșeală de gramatică constând în) întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. – Fr. anacoluthe (lat. lit. anacoluthon).
anacolút s. n., pl. anacolúturi
anacolút s.n., pl. anacolúte / anacolúturi
anacolút n., pl. e (vgr. anakóluthon, „incoherent”). Gram. Omisiunea terminuluĭ corelativ, ceĭa ce rupe continuitatea frazeĭ: era așa de frig, (în cît) am înghețat.
ANACOLÚT ~e n. Greșeală de stil constând în întreruperea construcției gramaticale începute și continuarea frazei cu altă construcție. /lat. anacoluthon, fr. anacoluthe