AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală.
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. – Din amorți + suf. -eală.
AMORȚEÁLĂ s. toropeală, toropire. (Stare de ~.)
Amorțeală ≠ dezmorțeală
amorțeálă s. f., g.-d, art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțeálă f., pl. elĭ. Starea celuĭ amorțit: ursu stă ĭarna în amorțeală, (fig.) un orășel în amorțeală.
AMORȚEÁLĂ ~éli f. Insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a lui; stare a celui amorțit. [G.- D. amorțelii] /a amorți + suf. ~eală