AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde simțul echilibrului. – Ameți + suf. -eală.
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului. – Din ameți + suf. -eală.
AMEȚEÁLĂ s. 1. (MED.) vertij, vârtej, (înv.) scutură (A simțit o ~.) 2. v. buimăceală.
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețeálă f., pl. elĭ. Stare bolnăvicioasă în care ți se pare că lucrurile se învîrtesc și care provine din învîrtire, din anemie, din osteneală, din băuturĭ alcoolice, din fumat ș. a.: copiiĭ s’ aŭ învîrtit pînă ce ĭ-a apucat amețeala.
AMEȚEÁLĂ ~éli f. Stare patologică caracterizată prin pierderea echilibrului. A avea ~eli. [G.-D. amețelii] /a ameți + suf. ~eală