AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. Tranz. A stimula ambiția cuiva. Refl. A se încăpățâna. (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner.
AMBIȚIONÁ vb. I tr. A trezi (în cineva) ambiția, dorința de a face ceva; a pune la ambiție. refl. A dori, a căuta ceva cu multă râvnă. refl. A fi stăpânit de ambiție, a face sforțări (desperate) pentru a obține ceva. refl. A se încăpățâna. [Pron. -ți-o-. / fr. ambitionner].
AMBIȚIONÁ vb. I. tr. a trezi ambiția, dorința de a face ceva. II. refl. a fi stăpânit de ambiție; a se încăpățâna. ( fr. ambitionner)
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Tranz. A deștepta în cineva ambiția. Refl. A se strădui să realizeze un plan, să întreacă pe cineva, să obțină succese, glorie etc. Refl. A se încăpățâna. (Înv.) A râvni. Boierii… începură a ambiționa domnia (NEGRUZZI). [Pr.: -ți-o-] – Fr. ambitionner.
AMBIȚIONÁ vb. v. încăpățâna.
ambiționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. ambiționéz, 3 sg. și pl. ambiționeáză
A AMBIȚIONÁ ~éz tranz. A face să se ambiționeze. /fr. ambitionner
A SE AMBIȚIONÁ mă ~éz intranz. 1) A avea ambiție; a fi stăpânit de ambiție. 2) A stărui cu ambiție într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales, nesănătoasă); a se încăpățâna; a se îndărătnici. / fr. ambitionner
ambiționéz v. tr. (fr. ambitioner). Umblu cu ardoare după ceva, solicit, caut (glorie, avere): a ambiționa domnia. V. refl. Mă încăpățînez în ambițiune: s’ a ambiționat să învingă.