ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică e*******e psihică. – Din fr. allitération.
ALITERÁȚIE s.f. (Lit.) Repetare a aceluiași sunet sau a acelorași grupuri de sunete în două sau mai multe cuvinte care se succed; parhomeon. [Gen. -iei, var. aliterațiune s.f. / cf. fr. allitération, it. aliterazione, lat. alliteratio].
ALITERÁȚIE s. f. 1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproferon, parhomeon. 2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică e*******e psihică. ◊ tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe. ( fr. allitération)
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. Repetarea aceluiași sunet sau a unei combinații de sunete în cuvinte care se succed, pentru efecte de rimă sau de stil. – Fr. allitération.
aliteráție s. f. (sil. -ți-e), art. aliteráția (sil. -ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (sil. -ți-i-)
ALITERÁȚIE ~i f. Figură de stil constând în repetarea aceluiași sunet în cuvinte care se succed. /fr. aliteration
aliterațiúne f. (d. literă; fr. allitération). Repetarea acelorașĭ litere: ce te tot tînguĭ tot timpu? – Și -áție.