ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură.
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. – Din alinta + suf. -(ă)tură.
ALINTĂTÚRĂ s. v. alintare, dezmierdare, mângâiere.
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alintătúră f., pl. ĭ. Vorbă de alintare, ca: puiule (copile), Lenuța (Elena). Copil saŭ femeĭe alintată: uf, ce alintătură nesuferită!