ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.
ALICÍ1, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.
ALICÍ2, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.
alicí (-césc, -ít), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A– s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.
alicí vb., ind. prez. 1 sg. alicésc, 3 sg. și pl. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. aliceáscă
1) alícĭ, V. alic.
2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.
A ALICÍ ~ésc tranz. A răni cu alice. /Din alică
alíc și halíc n., pl. e (ngr. haliki, petricică, de ex., de pus în praștie). Bobiță de plumb de încărcat pușca: alice de ĭepure, de vrăbiĭ (ploaĭe), de lupĭ (poșurĭ, poște). – Și (h)alicĭ, pl. cĭurĭ și ce. Rar halis, pl. e (care în biblia d. 1688,366,2,36, înseamnă „petricică”). V. glonț.
1) alicésc v. tr. (d. alic, alicĭ). Întăresc un părete de vălătucĭ cu bucățele de cărămida saŭ petricele. Rănesc puțin cu alicele: o rață alicită.
2) alicésc (mă) v. refl. (cp. cu licăresc). Vest. Rar. Mă zăresc de abea. Încep a mă îndrepta (vorbind de timp, de un bolnav).
3) alicésc v. tr. (d. alicĭ 2). Meh. Alung vițelu cînd mulg vaca.