ALBÍT1 s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite.
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
ALBÍT s.n. Mineral cu aspect lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, întrebuințat ca fondant în ceramică. [ fr. albite, cf. germ. Albit].
ALBÍT s. n. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică. ( fr. albite)
ALBÍT1 s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, folosit în industria ceramicii. – Fr. albite.
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. 2. Fig. Strălucitor. – V. albi.
ALBÍT adj. înălbit. (Pânză ~.)
albít s. n.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. A decolora, parțial sau total, un anumit produs. Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). Fig. A străluci. – Din alb.
A ALBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
A SE ALBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb
ALBÍT1 m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică. /fr. albite
ALBÍT2 ~tă (~ți, ~te) (despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri. /v. a albi
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. Intranz. A încărunți; a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe); a străluci. Prin frunze ascunsă albește o vale (MACEDONSKI). Tranz. Fig. A lumina. – Lat. *albire.
ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunți.
A (se) albi ≠ a (se) înnegri
albí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. și pl. albeáscă
albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s’ aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).
ALBIT (‹ fr. {i}) s. n. Feldspat plagioclaz sodic, de culoare albă, cenușie, verzuie cu luciu sidefos și duritate mare, întîlnit în rocile magmatice acide (granite, pegmatite), în cele metemorfazate (gnaise) și în unele calcare. Utilizat în ind. ceramicii fine ca fondant.