ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară.
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. – Din albie + suf. -ioară.
ALBIOÁRĂ s. albiuță, copăiță, covățică, (pop.) covățea. (~ de frământat aluatul.)
albioáră (albiuță) s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
1) albioáră f., pl. e (lat. pop. albióla, cl. alvéola. V. alveolă). Albie mică.
2) albioáră f., pl. e (dim. d. alb). Munt. Begliță.
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior.
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. – Din alb2 + suf. -ior
albiór adj. m. (sil. -bi-or), pl. albióri; f. sg. albioáră, pl. albioáre