AGROTÉHNICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. [G.-D. agrotehnicii] /rus. agrotehnika
AGROTÉHNICĂ s.f. Știință care studiază tehnica menținerii și creșterii fertilității solului arabil. Totalitatea procedeelor de cultură care se aplică unei plante. [ rus. agrotehnika, cf. gr. agros – ogor, techne – meșteșug].
AGROTÉHNICĂ s. f. Știință care se ocupă cu tehnica menținerii și creșterii fertilității pământului arabil.- Din agro- + tehnică.
AGROTÉHNICĂ s. agrologie.
agrotéhnică s. f. (sil. -gro-), g.-d. art. agrotéhnicii
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).
AGROTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de agrotehnică; propriu agrotehnicii. Metode ~ce. /rus. agrotehnika
AGROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la agrotehnică. [Cf. rus. agrotehniceskii].
AGROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la agrotehnică. II. s. f. știință care studiază modul în care omul poate interveni în corelația dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. ( fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică. – Din agro- + tehnic.
agrotéhnic adj. (sil. -gro-) → tehnic