AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.
AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / fr. affront].
AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. ( fr. affront, it. affronto)
AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.
AFRÓNT s. v. jignire.
afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi
afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.
AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt. – Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).
AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /fr. affront
AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [ fr. affronter].
AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. ( fr. affronter)
afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză
afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă