AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Declarație, susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). (La pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Din fr. affirmation, lat. affirmatio.
AFIRMÁȚIE s.f. Declarație prin care se spune sau se susține că ceva este adevărat; vorbire prin care se spune, se afirmă ceva. (la pl.) Cuvinte care exprimă o afirmare. [Gen. -iei, var. afirmațiune s.f. / cf. fr. affirmation, lat. affirmatio].
AFIRMÁȚIE s. f. 1. enunț prin care se afirmă ceva. 2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat. ( fr. affirmation, lat. affirmatio)
AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). (La pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Fr. affirmation (lat. lit. affirmatio, -onis).
AFIRMÁȚIE s. cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)
Afirmație ≠ negație
afirmáție s. f. (sil. -ți-e), art. afirmáția (sil. -ți-a), g.-d. art. afirmáției; pl. afirmáții, art. afirmáțiile (sil. -ți-i-)
AFIRMÁȚIE ~i f. 1) Declarație prin care se spune sau se susține ceva. 2) la pl. Spusele cuiva (care exprimă un adevăr). [G.-D. afirmației; Sil. -ți-e] /fr. affirmation, lat. affirmatio,~onis
afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre.