ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh. adomány.
Cf. aslam, mîzdă, ujurie.
ademánă, ademéni, s.f. (înv.) mită, tentație.
ademánă, V. adămană.
adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V. ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și ademană, mită.