ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.
ACREDITÁT, -Ă adj. (adesea s.) Împuternicit ca reprezentant plenipotențiar. / acredita].
ACREDITÁT, -Ă adj. (și s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic. ( acredita)
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.
acreditát adj. m., s. m. (sil. -cre-), pl. acreditáți; f. sg. acreditátă, pl. acreditáte
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.
A ACREDITÁ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /fr. accréditer, it. accreditare
ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [ fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].
ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. ( fr. accréditer)
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.
acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. și pl. acrediteáză
acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează.