ACREDITARE

ACREDITARE

ACREDITARE
Print Friendly, PDF & Email

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.
ACREDITÁRE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [ acredita].
ACREDITÁRE s. f. acțiunea de a acredita. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. ( acredita)
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar.
acreditáre s. f. (sil. -cre-) → creditare
acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin [!] care se anunță că cel ce o prezentă [!] merită încredere.
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.
A ACREDITÁ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /fr. accréditer, it. accreditare
ACREDITÁRE ~ări f. v. A ACREDITA.Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat. /v. a acredita
ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [ fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].
ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. ( fr. accréditer)
ACREDITÁR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. ( acredita + -ar)
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.
acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. și pl. acrediteáză
acreditár adj. m., pl. acreditári; f. sg. acreditáră, pl. acreditáre
acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează.