X
    Categories: Poezii

Duelul

Rate this post

Ivan Dumitraşcu la peste şaptezeci de ani

Nu mai mânca decât limbă

Şi inimă de vită, că erau moi.

Acum trecea la vale în sanie,

Cu sanitarul şi procurorul.

Şi-i curgeau lacrimile în barba albă.

Şi el un om mititel şi bătrân.

„Iete-1 pe Dumitraşcu ăl bătrân, îl ridicară

Cu sania la vale. Ce-or fi având cu ăl uncheaş?”

Lumea se uita la caii aburiţi,

Paşii alunecau scârţâind pe zăpada-ngheţată

Şi lui îi alunecau lacrimile pic, pic, pic, pic…

Dar nu plângea cu gură.

Se certa des cu fiu-său

Şi ăla nu ştiu ce i-o fi zis.

Şi el a pus mâna pe-o puşcă veche:

„Mă, nu te potoleşti? Nu taci mereu?”

Da’ fiu-său nu tăcea neam, vorbea din prispa lui,

Că erau două case în aceeaşi curte.

„Bine!” zice moşul şi trage cu puşca aia,

Ce puşcă? o rablă.

Da’ 1-a nimerit, cade omul mort.

Avea şi copii, venise de la moşi tocmai atunci.

Pe femeia lui o chema Gheorghiţa, o femeie sprâncenată,

Era a lui Ispăşoiu, neam cu Sandu lui Surghie.

„Ce se-ntâmplă, oameni buni, de ce-1 luară?” Mai întreba câte unul peste gard.

„Păi, ce să fie! Duel. Avură un duel (nu ştiu cine-o fi zis)

Ăla din prispa lui, ăla din prispa lui,

Unul cu gura, altul cu flinta,

Şi-ăl cu gura tăcu.” „Mă, nu mai râdeţi, închinaţi-vă.

Când să iasă din Bulzeşti, Moşul zice:

– Mă, nene, pe mine degeaba mă duceţi la proces.

Trimiteţi-mă de-aici la ocnă de-a dreptul,

Că sunt vinovat, ce să mai faceţi ocol?

Uite drumul ăstălalt,

Că pe-aici trec ăia cu lanţurile la picioare

(Erau chiar la răscrucea cu drumul Vâlcii).

Procurorul tăcea.

Şi la urmă tot Dumitraşcu: „Ba nu! Merg acolo

La proces, să-1 judec eu pe Dumnezeu.

Cum îmi dădu el pedeapsa asta, la anii mei?

Nu mă las până nu-1 bag la ocnă,

Dacă e să fie dreptate-n lume,

Intru cu Dumnezeu de barbă-n ocnă. Mână, mă!

Iu, fir-a dracu de puşcă!

Cum te slobozişi tu tocmai atunci, tocmai atunci?

Că nu mai erai bună de nimic,

Te ţineam să dau cu tine de-a azvârlită după câine.

Cum mă duc eu şi-mi las copilul mort în bătătură?

Doamne, stai, nu fugi!

Mână, mă.”

Marin Sorescu:

This website uses cookies.