ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele.zornăít s. n., pl. zornăíturiZORNĂÍT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)zornăít s. n., pl. zornăíturiZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii. – Zor2 + suf. -năi.A ZORNĂÍ zórnăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă)
A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năiZORNĂÍ, zórnăi, 2. Tranz. (Obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui.ZORNĂÍT ~uri n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăiZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor1.zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá; conj. prez. 3 să zórnăieZORNĂÍ vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)zornăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 sg. și pl. zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá