X

poezii de Elena Farago

Elena Farago

Despărţire

În mohorâta dimineaţă Mijesc luminile ca-n fum, Şi parcă dincolo de drum S-a isprăvit cu orice viaţă, Că nu mai…

Cântă astăzi viaţa

Dorul meu, Deschide-ţi cartea pecetluită, Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt Paginile-n care, peste-albastru-ţi cânt, Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită……

Un gând

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu Pân-ajunge marea de adapă malul; –   Nu-ntreba nisipul cine poartă…

Dacă-mi aplec smerit genunchii…

Dacă-mi aplec smerit genunchii, Şi mâinile mi le-mpreun Nu mă gândesc să fie, Doamne, Nici cel mai drept, nici cel…

Şireata

Viorica, fata mamei Cea cuminte şi curată, Şi-a făcut, mâncând cireşe, Pe furiş, pe şorţ, o pată…   Şi-acum stă-ntr-un…

Şi iar mi-i sufletul la tine…

Şi iar mi-e sufletul la tine Atât de-ntreg, Atât de tot, Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare Că cere, Mângâie,…

Vine, vine iarăşi iarna

Vine, vine iarăşi iarna, Ninge-afară, ninge. Mulţi copii afară sunt, Laudă colinde.   Doar bunica stă în casă, Spune o…

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare, Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare! Vin valuri…

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară, Trecea cântând încet pe drum, Ştiu eu? poate cânta să-i pară Drumul mai scurt,…

Tano

Tanu i-un motan cuminte, Şi-i atâta de curat, C-are voie să se culce Chiar cu pernele din pat.   Ilenuţa…

Sfatul degetelor

Spune degetul cel mare Către-arătător, Spune degetul cel mare – N-am fărâmă de mâncare, Frate-arătător!   Spune, către mijlociul, Cel…

Rândunica

Un băiat şi-o fată mică Stau privind o rândunică, Şi băiatu’ spune: – Mult Îmi place să le-ascult,   Ciripind,…

Rândunea uşoară-n zbor

Rândunea uşoară-n zbor, Crainic primăverilor, Săgetând văzduhul treci Unde-ai fost şi unde pleci?   De n-ai cuib şi-ţi cauţi loc,…

Puişorul moţat

Puii mamii, pui, pui, pui, Are cloşca şapte pui: Cinci pestriţi, unul bălţat, Numai unul e moţat Şi curat şi…

Pedeapsa mâţei

– I-auzi, draga mea păpuşă, Zgârâie mâţa la uşă! Dar eu nu-i deschid deloc, Că sunt supărată foc. A furat…

Nelu

Dintr-un rest de prăjituri, Nelu face fărâmituri.   Mama-l vede şi-l întreabă:   – Iar nu eşti copil de treabă,…

Motanul pedepsit

Rândunica e plecată După hrană pentru pui, Cuibu-i singurel sub streşini Şi prin curte nimeni nu-i.   Râde sub mustăţi…

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine: – „Tare sunt voios, măi Pik! Uite-ţi dau un os şi pâine, C-am să merg cu…

În ziua de Paşti

Toţi copiii azi se îmbracă Cu ce au ei mai frumos Şi părinţii lor le cântă Învierea lui Christos.  …

Hai nani, nani

Hai nani, nani, Lumina mamei…   Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt… Dar uite-ncep un cântec şi…

Gândăcelul

– De ce m-ai prins în pumnul tău, Copil frumos, tu nu ştii oare Că-s mic şi eu şi că…

Fluturii

Fluturi albi şi roşii, Şi pestriţi, frumoşi, Eu îi prind în plasă, Când mama mă lasă. Eu îi prind din…

Doi fraţi cuminţi

Noi suntem doi fraţi, în casă Şi nu ne certăm deloc, Şi suntem tăcuţi la masă, Şi cuminţi în orice…

De ziua mamei

Eu nu sunt destul de mare Ca să pot să-nvăţ măcar, De pe carte, o urare, Şi nu sunt destul…

De Ajunul Crăciunului

Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus, Stelele lucrează fără de-ncetare, Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care A-ndrumat pe vremuri Magii…

Căţeluşul şchiop

Eu am numai trei picioare, Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop, Râd când mă-ntâlnesc copiii, Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.…

Cucu

Cucu… cu-cu! prin grădină, Cucu… cu-cu! prin zăvoi, Toată primăvara-i plină Lumea pomilor de noi.   Mititei, cu pene sure,…

Cloşca

Cot-cot-cot, Cot-cot-cot, Fac şi eu ce pot, ce pot Cot-co-dac, Cot-co-dac, Puii să-mi împac…   Ciugulesc, Mă zbârlesc, Şi mi-i…

Bondarul leneş

O furnică mititică, Cât un grăuncior de mei, Duce-n spate o greutate, De trei ori cât bobul ei.   Pe…

This website uses cookies.