Leul la vânat

Leul la vânat

Leul, lupul, vulpea şi câinele odat’, Ca nişte buni vecini, s-au fost alcătuit,   Cu toţii întrunit, Să umble la vânat:   Şi ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar,…
Sălbaticul şi călătorul

Sălbaticul şi călătorul

În adâncul unei stânce, În deşartele pustii, Un sălbatic ş-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n jur şedeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Şi copiii lor sorbeau.…
Se pregăteşte Leul de război

Se pregăteşte Leul de război

Un Leu, voind să facă război în toiul verii, Îşi întruni divanul, trimise ofiţerii, Cerând să vie grabnic de peste tot jivinele. Şi toate-i declarară, chiar blajinele, Că vor lupta,…
Aurul şi fierul

Aurul şi fierul

Un blanc galben scânteios, Gemând sub ciocan vârtos, Plângea soarta sa odată: Ori să poate să mă bată Înghiositul crud metal Care-l calcă până ş-un cal? Dar ciocanu-i zice: Frate,…
Oaia şi mielul

Oaia şi mielul

Spunea mielului odată Maica oaia: Fătul meu, Eu sunt foarte întristată Cugetând la traiul tău.   Ah, păstorul te va prinde, Abia gras te-i face un pic, Şi la măcelar…
Florile

Florile

La nişte case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe fereşti, Pe lângă flori fireşti, Şi cele prelucrate De mâine omeneşti. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Şi…
Veveriţa

Veveriţa

Veveriţa cu crenguţa De mulţi ani slujea la leu; Slujba cere stăruinţă Şi este lucru cam greu A fi deştept, cu simţire, Ş-a întâmpina ades Capricii care din fire Au…
Doi câini

Doi câini

Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, căţel tărcat,   Ce din ogradă an în curte s-au luat Şi…
Ţăranul şi calul

Ţăranul şi calul

Ţăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară,   Privind la semănat, Fierbea în gândul său aşa un rezultat: – Mă mir, cum zic de…
Antereul lui Arvinte

Antereul lui Arvinte

Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească;   Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească.   Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au…
Giudecată nouă a lui Paris

Giudecată nouă a lui Paris

Între timpul vechi ş-acuma, oare cine nu-nţelege Că e mare diferire la nărav, la gust şi lege? Plin de gară şi procesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un…
Înfiinţarea fabulei

Înfiinţarea fabulei

În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui aşa privire Împăratul au strigat: – Cine eşti? Cum îndrăzneşti, Gol, aici, să te iveşti?…
Albina, ţânţarul şi musca

Albina, ţânţarul şi musca

Lui poeta Paraplin Ce prin versuri strâmbo-drepte Pe Esop vrea să îndrepte Apologul ista-nchin.   Primăvara chiar în zori, Când sufla o boare lină, Zburând iute o albină Culegea miere…
Calul şi măgarul

Calul şi măgarul

Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal şi un măgar. Din întâmplare el găseşte o harşa, Cusută tot în fir şi în mărgăritar. Harşaua, precum ştiu acei…
Ţăranul şi oaia

Ţăranul şi oaia

Ţăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamaţie de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Şi, după formi, întâi chemări s-au rânduit…
În unire stă tăria

În unire stă tăria

Nu-n zădar e scris pe aur În latinelor rostire: Crescunt parvae res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i vârtute În familii, nici în stat, Cum exemple mii trecute…
Momiţa

Momiţa

Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai uşor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumuşele. Aşa odată o…
Galbenul

Galbenul

Ţăranul au găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint.   Dar el au zis în sine: „Să-l schimb aşa nu-i bine.   Acum am…
Vulpea pedepsită

Vulpea pedepsită

O vulpe la ţăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere şi iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt,   Şi în găini s-au desfătat. Iar…
Clopotul şi limba lui

Clopotul şi limba lui

Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Către limba ce-l lovea. Uşor lucru ţi se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet şi de ce? Di ce, nu ştiu, limba-i zice,…
Vulpea în livadă

Vulpea în livadă

O vulpe au intrat odată Flămândă în livadă.   Şi poamele văzând, frumoase, coapte bine, S-au bucurat prea mult în sine, Dar bucuria ei au fost în mâini străine: Că…
Cerbul privindu-se în apă

Cerbul privindu-se în apă

Privindu-se într-un izvor de-o limpezime rară, Un cerb, odinioară, Îşi lăuda podoaba coarnelor bogată, Dar se gândea cum suferă – şi nu o dată – Că-i sunt picioarele ca nişte…
Asinul şi fluierul

Asinul şi fluierul

Pentru asinul furat Se băteau doi furi odată, Unul vrea să-l aibă argat, Altul vrea să-l vânză-ndată. Dar când între ii se ceartă Cum pe asin să-l împartă, Vine-al treilea…
Împărţeala

Împărţeala

Având tovărăşie La o negustorie, Câţiva prieteni pe viaţă   Au câştigat mulţime de bani gheaţă. Şi adunându-se la casa lor obştească S-au apucat folosul să-mpărţească.   (Dar sunt cam…