X

fabule copii

Peştele şi pescarul

Un mic peşte, Mare-a creşte, Dacă zile va avea; Dar prinzându-l tu abia, Să-i dai drumul, iar să-ţi vie, Ar…

Stânca care fată

Stânca odată, Îngreunată, Gemea şi se văieta, Încât din jur s-aduna De mami şi de moaşe cete, Crezând că ea…

Elefantul în domnie

Cine-i tare şi mare, Dar minte nu prea are,   Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.  …

Fierul şi argintul

– Nu ai cuget, eşti un rău! Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău. Şi-n mine baţi fără cruţare!…

Măgarul şi privighetoarea

Măgarul au văzut pe o privighetoare. – Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculţi: Eu tot am auzit o…

Leul şi Măgarul la vânătoare

Monarhul dobitoacelor, năprasnic, Voia să dea, de ziua lui, un praznic Şi chibzui să facă o mare vânătoare, De urşi,…

Maimuţoiul, dobitoacele şi Vulpea

La moartea Leului, jivinele S-au adunat cu liota întreagă Şi nici nu încetaseră suspinele C-au şi purces alt rege să-şi…

Râul şi heleşteul

– Ce vrasăzică, frate! Zicea către un râu vecinul heleşteu – Eu apele-ţi mereu Le văz că sunt mişcate;  …

Pietrenii şi Bistriţa

Pietrenii au ieşit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri:   Pentru…

Savant

Toate cărţile din lume, de când lumea, câte-au fost, Minunatul meu prieten le cunoaşte pe de rost; Tot ce mintea…

Morarul

În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată   Şi, dacă ar fi pus…

Ursul la priseci

La o alegere, făcută după legi Ce dobitoacele povăţuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazâr peste priseci, Deşi…

Pasărea rănită c-o săgeată

Rănită c-o săgeată-naripată, O Pasăre se tânguia odată: – Şi noi om fi, în parte, vinovate De pacostea ce peste…

Ochii şi nasul

Urma ceartă dineoare între ochi ş-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba…

Poetul şi bogatul

Un sărăiman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostuţ, dar prea bogat; Iar jaloba-i era în chipul următor:   –…

Câinele care-şi lasă prada pentru umbră

Se va-nşela oricine de îşi va lua drept scop – Cum fac atâţi zeloşi din lume – Să-şi prindă umbra…

Măgarul purtător de moaşte

Ducând pe drum, odată, o raclă cu relicve, Măgarul îşi umfla cu fală nările, Crezând cu biata minte a ţanţoşei…

Norocul în vizită

Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toţi e blestemat Că cine boierii nu…

Stomahul şi mădulările

Chiar ca astăzi, în vechime Mulţămit n-au fost mai nimeni. O zi-n Roma de Senat Tot poporul dezbinat Zis-au: Lauda…

Racul, broasca şi ştiuca

Racul, broasca şi o ştiucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat.…

Păţania Corbului care voia să imite un vultur

Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ, Un Corb, hain şi hrăpăreţ, Mai slab, dar mult mai lacom,…

Lupul şi motanul

Un lup odată au intrat, De frică, nu de voie bună, Scăpând viaţa, la un sat. El se gonea din…

Esop şi ştrengarul

Şi-n anticul timp d-eroi Ştrengari erau ca la noi, Carii din exces de minte Derâdeau şi cele sfinte. Cel ce…

Moartea şi nenorocitul

Un lemnar din cei sărmani, Plin de grijă şi de ani, Cărând vreascuri grele-n spate Din pădure pe la sate,…

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat Vro trei femei cu cununii,   Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un…

Vulpea, momiţa şi fiarele

Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legii lor Să-şi aleagă-un domnitor.   Deci corona din cutie, Ce-avu şarpele-n…

Lupii şi oile

După ce au fost trecut Mai mult decât ani o mie De-ncruntată duşmănie, Lupii pace au făcut Cu păstorii şi…

Înţeleptul şi magnatul

Un înţelept odată şedea cu un magnat La sfat. – Tu, care cunoşti lumea Şi-n inime citeşti, Te rog să-mi…

Oile

Eu nu ştiu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de…

Erostrat

Era seară şi-ntre nouri soarele s-acufunda, Când din Efes tot poporul de la jocuri se-nturna; Cuprins încă de plăcerea a…

This website uses cookies.