Povești și poezii

Trandafirul

Trandafirul
Rate this post

La o margine de drum înflori si trandafirul. Si a fost o minune, caci floarea trandafirului era asa de gingasa, asa de alba, ca parca de la ea se luminase dimineata aceea de primavara. Si-avea crengile lucii, rumene ca margeanul, frunzele verzi ca smaraldul. Iar mirosul florii se împrastia îndata peste întreg cuprinsul campiei; fluturii cadeau adormiti, celelalte flori se plecara în fata adevaratei stapane, pe cand pasarile veneau din departari adanci, atrase de mireasma vrajita, sa vada si ele tulpina maiastra care îsi desfacea frumusetea pentru întaia oara pe pamant. Si parca si lui Dumnezeu îi parea acuma rau ca pusese într-o floare asa de minunate însusiri, – daruri pe care nu le împartise nici în rai. Lucrul acesta îl soptise o ciocarlie care, la rasaritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu cate o samanta din fiecare floare ce crestea pe pamant, sa o pastreze, preasfantul, pentru rasad. Pana la amiaza trandafirul se acoperi întreg de flori. Drumetii treceau si ramaneau locului, puneau mainile la ochi, rasfirau narile sa înghita mireasma nemaisimtita pana atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau cate o floare; iar daca aveau cate ceva în mana, aruncau sa tina floarea mai bine. În locul ei rasarea îndata alt boboc si, cat ai clipi, se desfacea. Si alti drumeti treceau, si nu era unul sa nu rupa cate o floare.
Dupa cateva zile trandafirul se mahni:el se-mpodobea si oamenii îl despuiau. „Uite, îsi zicea, spinul de langa mine ce înalt e, ce chipes, si nimeni nu-l atinge; si pe mine ma dezbraca toti de frumusetile mele“. Un sticlete, care tocmai atunci se asezase pe o creanga, îl deslusi: „Cum sa se atinga cineva de spin, cand tot e îmbracat de ghimpi!“ Atunci trandafirul se uita si vazu, ca-ntr-adevar, spinul avea ghimpi.
Si nu mai pregeta: se ruga îndata lui Dumnezeu sa-l acopere si pe dansul de ghimpi, ca sa-i pazeasca floarea. „Vezi, îsi zise atotstapanitorul era dat ca pe pamant sa nu ramana ceea ce numai în rai trebuia sa dainuiasca.“ Si, bucuros, îndata a facut un semn si tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecstorii tot se opreau; si nu era unul care sa nu se repeada lacom, la floarea minunata. Deosebirea statea numai în aceea ca fiecare lasa si cate o bobita de sange în varful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sangele a patruns încetul cu încetul în tulpina, s-a ridicat pana la boboci, si-ntr-o dimineata floarea trandafirului
se desfacu rosie, aprinsa, ca sangele. Spinul statea ursuz alaturi. Iar, de la o vreme, se trezi si-n dansul pizma ca prea nu-l baga nimeni în seama. „Uite cum se închina toti trandafirului si mie nimeni“. Si se ruga de Dumnezeu sa-i schimbe si lui floarea, sa i-o faca rosie, batatoare la ochi ca a trandafirului.
Atunci Dumnezeu si-a zis: „Vesnic o sa se ia pe pamant un lucru drept altul; caci numai eu pot sti ca ce am menit o data, asa dainuieste; oricum s-ar schimba fata, soarta ramane aceeasi!“ A facut Dumnezeu un semn, si floarea spinului se facu rosie ca focul…
Si-au trecut mereu drumetii, si-au rupt într-una florile trandafirului, si nu s-au uitat la spin.

Related Posts