Povești și poezii

Roman Nazdravan

Roman Nazdravan
Rate this post

A fost odata ca niciodata, daca n-ar fi, nici ca s-ar povesti; cand sa potcovea purecele cu noua sute nouazeci şi noua oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţa scurta pe gura cui n-asculta.

A fost odata trei fraţi olteni, dintre care unul era nazdravan. Într-o zi îşi ascuţira coasele şi plecara pe o campie. Dupa ce mersera şi iar mersera, dedera peste o livede de fan mare. Ei se oprira în loc şi o privira; dar fratele cel mai mare zise:

– Ştiţi voi una, ma?

– Ştim, daca ne vei spune, raspunsera ceilalţi doi fraţi.

– Ai, ma, sa ne-ncercam coasele prin ast fan verde.

– Bine zici tu, ma, raspunse cel d-al doilea frate, şi îndata începura amandoi sa coseasca la fan; dar n-apucara sa sfarşeasca vorba bine şi zarira pe zmeul Stan Ghinda barbaiop, calare p-o jumatate de iepure şchiop. Atunci lor, de frica, le cazura coasele din mana, dar Roman Nazdravan le zise:

– Nu va temeţi, mare, lasaţi pe mine, ca-i viu eu de hac.

Zmeul din ce în ce s-apropia, iar cand fu aproape de danşii, învarti buzduganul de trei ori şi zise:

– Cine sunteţi voi, bre, da mi-aţi turburat izvoarele şi mi-aţi încurcat livezile?

– Suntem nişte oameni saraci şi nemernici, maria-ta, sa nu-ţi faci pacat cu noi.

– Ai, sculaţi-va, ca va iert, zise zmeul cu şiretlic, dar fiindca aţi început livedea, cosiţi-o toata şi diseara sa veniţi acasa sa va platesc.

Catetrei fraţii se pusera pe cosit şi cosira zi de vara pana seara; dar cand înnopta, veni zmeul şi-i lua cu dansul acasa, ca sa le plateasca. Ajungand acasa, zmeul fluiera de trei ori şi numaidecat sari buzduganul din cui şi puse o masa împarateasca, cu douasprezece feluri de bucate, pe care le otravise zmeul înadins, ca sa omoare pe olteni, dar o paine, o strachina cu apa, o lingura şi o plosca cu vin nu putu sa le otraveasca.

Zmeul atunci chema pe olteni la masa; dar Roman Nazdravan îi zice:

– Sa traieşti, maria-ta! noi suntem nişte oameni saraci, învaţaţi sa mancam cum om putea şi sa bem ce-om putea. Da-ne painea aia de colo, strachina cu apa, lingura şi plosca şi ne va fi de ajuns.

Zmeul pricepu viclenia lui Roman Nazdravan şi tacu; dar dupa ce se ridica masa, chema pe vataful de curte şi-i porunci sa-i duca într-un beci, cu gand ca sa vie peste noapte, sa le taie capetele.

Roman Nazdravan simţi şiretenia zmeului, dar se facu ca nu pricepe nimic şi, ca sa înşele şi mai bine pe zmeu, lua plosca şi se duse în beci, împreuna cu fraţii lui, iar dupa aceea scoase din traista un fluier de prun şi începu sa cante:

Fluieraş frumuşel,

Mititel, gingaşel,

Daca tu ma iubeşti,

Vin-acum sa-mi slujeşti.

N-apuca sa sfarşeasca cantecul şi d-odata venira patru pasari maiestre şi pusera o masa cum se pune la domni şi la împaraţi. Roman Nazdravan chema la masa pe slujnicele zmeului şi le dete de baut pana se îmbatara şi adormira; apoi le dezbraca de hainele lor şi se îmbraca el şi fraţii lui cu dansele, iar pe slujnice le îmbraca cu zabunele lor cele barbateşti şi se dusera sa se culce. Dar abia ce începura sa aţipeasca de somn şi zmeul veni cu paloşul sa le taie capetele. Vazandu-i însa îmbracaţi muiereşte, merse înainte şi taie capetele slujnicelor, apoi se duse şi se culca. Atunci, Roman Nazdravan scula pe ceilalţi doi fraţi şi o apucara la sanatoasa.

Se dusera şi iar se mai dusera, cale lunga ca Dumnezeu sa ne-ajunga, ca cuvantul din poveste înainte mai lung şi mai frumos este. Este ce este, basmul d-aici înainte se gateşte, Dumnezeu în casa la noi soseşte. Se dusera trei zile şi trei nopţi şi dedera peste un palat mandru şi frumos şi se pusera catetrei la poarta.

Împaratul îi vazu dupa geam şi trimise pe vataful de curte sa-i întrebe ce cauta. Vataful spuse împaratului cererea lor, iar el porunci sa puie pe cei doi randaşi la grajd, iar pe Roman Nazdravan sa-l îmbrace bine şi sa-l faca copil în casa.

Nu trecu mult timp şi împaratul facu pe Roman Nazdravan mai mare peste toate slugile curţii împarateşti. Fraţii lui, cum auzira aceasta, hotarara sa-l piarda.

Într-o zi, cand împaratul voia sa se duca la plimbare, ei îi ieşira înainte cu caciulile în mani şi zisera:

– Luminate-mparate, sa traieşti, maria-ta, întru mulţi ani! Fratele nostru, Roman Nazdravan, s-a laudat ca poate sa-ţi aduca cloşca cu puii de aur a zmeului Tartacot, cu barba d-un cot şi cu limba de doi.

Împaratul chema numaidecat pe Roman Nazdravan şi-i zise:

– Fraţii tai mi-a spus ca te-ai laudat sa-mi aduci cloşca cu puii de aur a lui Tartacot cu barba d-un cot.

– E, e, maria-ta, cine m-a parat, nu m-a parat sa ma creasca, ci sa ma piarda; dar bun este Dumnezeu, o sa-ţi aduc cloşca, macar de-aş şti ca-mi voi rapune viaţa.

– Sa ştii, Romane, adaoga împaratul, ca daca nu-mi vei aduce cloşca, unde-ţi sta picioarele o sa-ţi stea capul.

N-apuca sa plece împaratul, şi Roman Nazdravan se duse la zmeu, intra în palat şi, ajungand la odaia unde era cloşca închisa, se facu pai de matura şi intra înlauntru pe gaura încuietoarei; apoi, facandu-se iaraşi om, zise cloştii:

– Fa, cloşca, vino cu mine!

Cloşca începu sa strige:

– Sari, luminate împarate, ca ma ia Roman Nazdravan! Zmeul veni numaidecat cu paloşul în mana, dar Roman se facu graunte de mei şi se puse dupa uşa. Zmeul, vazand ca nu este nimeni în casa, scoase biciul de la brau şi trase cloştii o bataiţa ţeapana. Roman se facu iar om şi zise:

– Fa, cloşca, vii tu cu mine ori ba?

– Viu, raspunse cloşca.

Atunci Roman lua cloşca cu pui cu tot ş-o dete împaratului, zicandu-i:

– Poftim, luminate-mparate, m-am închinat cu slujba care mi-ai poruncit.

Împaratul lua cloşca şi dete lui Roman doua cauşe de galbeni şi se duse, iar Roman se puse în scara şi începu sa-i numere. Din întamplare, fraţii lui tocmai atunci treceau cu hardaul cu apa la grajd; vazand însa pe Roman numarand bani, zise unul catre celalalt:

– Vazuşi, ma, ce de bani a caştigat afurisitul de Roman?

– Lasa pe mine, ma, ca ţi-l voi aşeza eu pe dansul.

A doua zi, cand ieşi împaratul la plimbare, ei venira iaraşi la scara cu caciulile în mani şi zisera:

– Luminate-mparate, fratele nostru Roman s-a laudat sa-ţi aduca armasarul lui Capaţana-de-cal-antr-un-picior-de-gaina, înşelat şi înfranat.

Împaratul chema pe Roman Nazdravan şi-i zise:

– Auzi, ma, Romane, ce zic fraţii tai, ca te-ai laudat sa-mi aduci calul lui Capaţana-de-cal-antr-un-picior-de-gaina, înşelat şi înfranat!

– Sa traieşti, maria-ta! Cine m-a parat, nu m-a parat sa ma creasca, ci sa ma piarda; dar bun e Dumnezeu.

Dupa aceea încaleca calul, se duse la zmeu şi, intrand în grajd, zise armasarului:

– Ma, armasare, vino cu mine!

Armasarul, cum auzi acestea, striga:

– Sari, stapane, ca ma ia Roman Nazdravan!

Zmeul, cum auzi, se scoborî în grajd cu paloşul într-o mana şi cu biciul de foc într-alta şi zise calului:

– Unde este Roman Nazdravan, bre? Calul se uita împrejur şi nu vazu pe nimeni, caci Roman se facuse pai şi intrase în iesle; atunci zmeul, vazandu-se înşelat, se puse cu biciul pe cal şi îi muie binişor spinarile, iar dupa aceea se duse la treaba lui.

Roman, vazandu-se iaraşi numai cu calul, îi zise:

– Ma, armasare, vino cu mine!

– Acuma viu, stapane, dar înainte de a pleca, sapa la picoarele mele cele dindarat, c-o sa dai peste un butoi cu aur topit şi altul cu argint; sa iei doua cauşe de argint şi sa ma stropeşti de la mijloc pana la coada şi sa-ncalici pe mine.

Roman Nazdravan facu dupa zisa calului; încaleca pe dansul şi se duse. Dar ce mandreţe, Doamne! Calul se facuse jumatate de aur cu pietre nestimate, iar jumatate, de argint şi atat de frumos, încat la soare te puteai uita, dar la dansul, ba.

Cand ajunse Roman la împaraţie, împaratul tocmai se întorcea de la plimbare; îi dede calul şi lua patru cauşe de galbeni.

Fraţii lui însa vazu toate acestea şi zisera unul catre altul:

– Bre! ce da bani a caştigat nelegiuitul!

– Lasa, ma, raspunse unul din doi, ca ţi-l pui eu bine pe dansul!

A doua zi, cand împaratul se plimba prin gradina, fraţii lui Roman Nazdravan îi ieşira înainte şi-i zisera:

– Luminate-mparate, sa-ţi lungeasca Dumnezeu zilele; fratele nostru, Roman Nazdravan, s-a laudat ca poate sa-ţi aduca chiar pe zmeu, viu nevatamat.

– Dar asta este cu neputinţa, raspunse împaratul.

– Ştim prea bine, maria-ta, dar de, fratele nostru aşa s-a laudat.

Împaratul chema pe Roman şi-i zise:

– Aşa e, ma Romane, ca te-ai laudat sa-mi aduci pe zmeu viu nevatamat?

– E, luminate-mparate, cine m-a parat la maria-ta, nu m-a parat sa ma creasca, ci m-a parat sa ma piarda; dar fie, ma leg sa-ţi aduc pe zmeu; numai sa-mi dai un car cu şase bivoli, sa-mi dai şase dulgheri, şase tamplari şi şase fierari, şi treaba e facuta.

Împaratul porunci sa-i dea tot ce va cere. Roman se sui în car şi apuca calea catre zmeu. Se duse zi de vara pana seara; iar cand fu aproape de palatul zmeului, se facu moş batran cu barba şi sprancenele pana la pamant. Zmeul, cum îl zari, se dete jos, îi ieşi în cale şi-i zise:

– Ce cauţi, moşule?

– Ce sa caut, luminate-mparate, am prins pe hoţul de Roman Nazdravan şi am venit la maria-ta sa-mi dai al plop de colo, sa fac un butoi ca sa-l bag într-însul.

– Bucuros, moşicule!

Atunci Roman taie plopul şi numai cat clipeşti din ochi facu un butoi gros, legat cu cercuri de fier; dar cand veni vremea sa-l înfundeze, zise zmeului:

– Luminate-mparate, ştii ca Roman Nazdravan e mare voinic, el poate sa sparga butoiul şi sa scape, şi atunci ne prapadeşte pe toţi; fa bine de intra maria-ta în butoi şi, dupa ce l-oi înfunda, pune-ţi toata puterea sa vedem, poţi sa-l spargi?

Zmeul se supuse şi intra în butoi, iar dulgherii, tamplarii şi fierarii înfundara butoiul şi, dupa ce îl legara cu lanţuri groase de fier, înjugara bivolii şi plecara; iar pe la apusul soarelui ajunsera la împaraţie şi detera pe zmeu în mana împaratului, viu nevatamat.

Împaratul porunci sa desfunde butoiul, sa vaza daca se afla zmeul într-însul; iar zmeul raspunse din butoi:

– Luminate-mparate, daca vrei sa traieşti, zi oamenilor tai sa nu ma scoata din butoi, ca de voi scapa, nu se alege praf de tine şi de palatul tau.

Atunci împaratul porunci sa aduca lemne şi, facand focul, arse pe zmeu trei zile şi trei nopţi; iar Roman lua oasele zmeului şi le dete împaratului, carele, de bucurie, facu pe Roman boier din doisprezece şi-i dete pe fie-sa de soţie. Roman cazu la pamant şi saruta poala împaratului, iar dupa aceea zise:

– Ştii una, luminate-mparate; fraţii mei s-au laudat ca poţi sa-i legi pe varful unei şire de paie aprinsa şi ca ei nu vor arde.

Împaratul porunci sa-i lege şi, dandu-le foc, arsera de se facura cenuşa. Iar Roman trai şi împaraţi şi împaraţeşte şi pana în ziua de astazi. Încalecai p-o şea şi va spusei dumneavoastra aşa.

Related Posts