Baruţu vrea un plic.
– Nu-ţi mai dau plicuri, ca le strici, îi raspunde Tatuţu, şi ma costa unul cincizeci de bani.
– Vreau sa chiu la Braşov…
– Tot scrii şi nu mai înveţi sa scrii. De un an, de cand „chii”, au mai ieşit opt romancieri şi zece poeţi. Te rog, Baruţule, fii serios. Şi sa nu-mi mai zmangaleşti plicurile, ca ma supar.
Pauza.
– Da-mi un plic, ca nu mai chiu.
-Daca nu scrii, de ce-ţi mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culca: mi-ai fagaduit ca ai sa dormi doua ceasuri, în toate zilele, dupa masa, ca si te duc la cinematograf. Ţine-te de cuvant.
– Ma cunc cu el! zice Baruţu.
– Cu cine cu el?
– Cu plicul.
– Şi mi-l dai înapoi nemazgalit şi curat?
– Îl pui superna.
– Bine, uite un plic. Sa dea naiba sa mi-l mototoleşti! Miţu a prins de veste ca fratele ei a capatat un plic.
– I-ai dat lui Baruţu un plic, zice Miţu.
– De unde ştii?
– L-am vazut.
– Şi dumneata ce vrei acum?
– Sa-mi dai şi mie ceva…
– N-am nimic de dat.
– Sa-mi dai ochelarii, sa ma culc cu ei.
– Cum sa-ţi dau ochelarii? Trebuie sa citesc. Daca-ţi dau ochelarii nu mai pot sa fac nimic.
Miţu ştia ca nu i se pot lasa ochelarii. Repede: Atunci… da-mi ceasul.
– Ai sa-i spargi geamul. L-ai mai spart.
– Eram mica. Acum sunt… frumoasa.
– Şi cand erai mica erai frumoasa, şi tot ai spart geamul. Dar ce vrei sa faci cu ceasul?
– Îl pui la gat. Ma uit cat o sa dorm…
– Lasa, cand o sa cunoşti numerele de pe ceasornic, îţi cumpar unul de mana.
– Ştiu, zice Miţu: acu e douasprezece.
– Ai pus deştiul pe patru.
– Patru nu-i douasprezece? întreaba Miţuca.
– Ai dreptate, Miţule. Totuna e. Ţine ceasul. Stai sa ţi-l pui la gat.
Aproape doua ore reglementare au trecut. Tatuţu uitase, furat în povestirile unei carţi cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom sa manance singur din dulceţurile scrise. Baruţu casca gutural, cu un mare accent de lene în vocea cascatului, scos dintr-un mare gatlej. În privinţa lui, Tatuţu e fara grija. Baruţu o sa doarma mult şi, o sa-l razbune pe el. O sa ceara toata viaţa sa-l dezbrace şi sa-l îmbrace, sa-l culce şi sa-l scoale cineva, şi cum e baiat frumos, şi cum Tatuţu are un singur baiat, iar tatuţii ceilalţi au fete multe, Baruţu o sa fie fericit.
A batut de 6.
Buna dimineaţa, purcei!
MIŢU (înapoind ceasornicul):
– Nu ştiu ce are, Tatuţule, ca se învarteşte mereu.
TĂTUŢU (tehnic):
– I-ai rupt, desigur, arcul.
MIŢU:
– Nu s-a rupt nimic.
BARUŢU (restituind plicul în perfecta stare):
– Poftim!
TĂTUŢU:
– Bravo, Baruţule!
BARUŢU:
– L-am şi lipit.
