Povesti

M-am dus la sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu, o veche prietina, ca s-o felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel Popescu, un copilaş foarte draguţ de vreo opt anişori. N-am voit sa merg cu mana goala şi i-am dus baieţelului o minge foarte mare de cauciuc şi foarte elastica. Atenţiunea mea a facut mare placere amicei mele şi mai ales copilului, pe care l-am gasit îmbracat ca maior de roşiori în uniforma de mare ţinuta. Dupa formalitaţile de rigoare, am început sa convorbim despre vreme, despre sorţii agriculturii – d. Popescu tatal este mare agricultor –…

Singura! In tot cuprinsul campului larg, dansa nu se zarea, decat numai cand vantul culca ierburile înalte, şi ea ramanea în picioare, alba cum e laptele, cu coama împraştiata peste ochii orbi, cu coada lunga, încolacita de-a lungul picioarelor subţiri. Venea dimineaţa în urma hergheliei întregi, la pas, ascultand de departe clinchetul clopoţelului de argint de la gatul calului, care, nu de mult înca, se ţinuse pe urmele ei. Pe rand clopoţelul a trecut la toţi manjii ei, cei mai frumoşi de prin ţinuturile acelea. Pe doi dintre ei îi ţinea minte înca, pe ceilalţi îi hranise, îi alintase cu…

A fost odata o baba, batrana, batrana. Abia zarea de batrana ce era. Și mainile îi umblau la ciorap, iar în gandul ei se ruga la Dumnezeu s-o daruiasca cu un copil, ca n-avea decat pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la padure, ba la arie, ba la targ, iar baba sta singura cuc, ca toata ziulica i-ar fi țiuit tacerea în fundul urechilor daca n-ar fi stranutat și n-ar fi tușit cateodata. Ba uneori, ca sa-și mai ție de urat, tot ea vorbea și tot ea raspundea. Și radea ea de ea, ca și cum ar fi ras ea…

Intr-o seara de primavara, s-a auzit in inaltimile albastre tanguirea ostenita a cocorilor. Soseau din departarile cu lumina, in aceasta adevarata tara a lor. Aici isi clocesc ouale si isi cresc puii. Stolul se rotea deasupra locurilor vechi si cunoscute. Iarba prinsese colt fraged si nou. Livezile se impodobeau cu flori albe. Dupa un timp, cel mai batran dintre cocori a grait catre cei mai tineri: – Pe oamenii acestia ii cunosc. Maine vor scoate plugurile, pe urma vor arunca samanta in brazda. Iarasi vor fi holde de grau. Iar vor durui morile. Sa ne alegem un loc aici! Intr-un…

Auzisem eu de turci, de muscali si de nemtii cu coada; ziua, la miaza-mare, ii vedeam inaintea ochilor cu palose late, cu sulite lungi, calari pe cai, sarind gardurile mahalalei, ca si cum ar fi sarit o dara de bou; ii vedeam robind roate de copii si de muieri, lasand in urma lor jale si nori grosi de pulbere. Dar oricat m-ar fi spaimantat si fericit lumea basmelor s-a povestilor, cand mi-aduceam aminte ca de la S-ta Marie o sa trec la scoala domneasca, din coloarea de negru, uitam si de turci, si de muscali, si de nemtii cu coada,…

Îndata ce ma întorsei la școala, auzii o veste trista. De multe zile, Garrone nu ma venea pentru ca mama sa era rau bolnava și sambata seara, ea își dete sufletul. Ieri de di-mineața, îndata ce intra profesorul în clasa, ne zise: — Sarmanului Garrone i s-a întamplat cea mai mare ne-norocire ce poate izbi pe un copil. A murit mama lui. Maine, bietul baiat o sa vina la școala. Va rog, baieți, sa respectați grozava durere ce îi sfașie inima. Cand va intra, salutați-l se-rios și prietenește, nici unul sa nu glumeasca, nici unul sa nu rada cu el;…

A fost odata ca niciodata, a fost odata dragi copii, intr-o vreme indepartata, cind pamintul era plin de animale care nu se mincau intre ele, de oameni care nu se dusmaneau…a fost odata… un imparat. El stapinea tot pamintul si era bun si blind, darnic si intelegator. Pe atunci, in timpul anului, nu erau patru anotimpuri, ci unul singur, in care le intilneai pe toate patru, dupa cum iti era dorinta. Si nu numai pe cele patru pe care le cunoastem acum, ci si multe altele, azi necunoscute noua, nici macar din auzite. Aceste multe stari ale vremii erau toate…

A fost odata un negustor bogat, care avea trei fete. Intr-un rand s-a pregatit el sa plece dupa marfa si a intrebat pe fete ce vor sa le aduca. Cea mai mare l-a rugat sa-i aduca margele, a doua a cerut un inel, iar cea mica a spus: – Nu-mi trebuie nimica. De-ti vei aduce aminte de mine, adu-mi si mie o creanga de alun. A plecat negustorul. Si-a terminat treburile si a cumparat fetei celei mai mari margele, iar celei de-a doua un inel. Trece el la intoarcere printr-o padure mare si-si aduce aminte ca fata cea mica n-a…

Demult, demult, pe vremuri de mult uitate, gascanul avea în picioare niște papuci galbeni, foarte frumoși, parca erau de aur. Și se mandrea cu ei, lucru mare ! Odata, gascanul nostru a vrut sa treaca pe o punte, dar nu stiu cum s-a întamplat, ca a scapat papucii în apa. Sa fi vazut atunci jale și vaiete pe bietul gascan ! Auzindu-l cum se jeluia, toate neamurile lui au alergat acolo sa vada ce-i. — Vai de mine și de mine, mi-au cazut papucii-n apa ! striga gascanul cu gura mare. Ssssaracul de mine, am ramas dessssscult! Ce ma fac…

A fost ce-a fost: daca n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odata un împarat, – un împarat mare și puternic; împarația lui era atat de mare, încat nici nu se știa unde se începe și unde se sfarșește. Unii ziceau ca ar fi fara de margini. Iar alții spuneau ca țin minte de a fi auzit din batrani ca s-ar fi batut odinioara împaratul cu vecinii sai, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iara alții mai mici și mai slabi decat dansul. Despre împaratul acesta a fost mers vorba cat e lumea și…

Acum, fiindca pe Zana Zanelor tot n-am gasit-o, putem porni mai departe. Eu am şi pornit-o. Zmeul care-a furat-o din greşeala, crezand ca e cine ştie ce procopseala, vazandu-ne c-am plecat pe urmele lui cu dreptul, s-a retras tot mai în adancul poveştii. Deşteptul. Dar oriunde s-o ascunde, oriunde-o fi, tot l-om dibui! Ca, om fi mici, dar (oricine poate sa observe) noi suntem cei doisprezece pitici (în frurite, bineînţeles, cele doua rezerve). Chestiunea care ne pune puţin în încurcatura e ca aici drumul face o cotitura. Şi se ştie, zmeii cand fug prind o viteza atat de draceasca, încat…

Trantorul a plecat sa se plimbe prin gradina şi s-a întors seara tarziu. Nu era obosit cand a intrat în stup. De ce sa fie? De somn? A dormit pe o floare de nalba… A visat ceva, tolanit pe un trandafir roşu… S-a certat cu un fluture… A vorbit ceva cu o viespe. Şi ziua a trecut. Atata paguba! Maine o sa fie alta zi, gandi trantorul şi se-ndrepta repede spre sala de mese a stupului. Nu gasi pe nimeni acolo. Şi nu-şi vazu nici ceaşca pe nicaieri. Suparat, începu sa strige: – Ei, dar unde-i ceşcuţa mea? Unde-i cornuleţul…

Traia odata un cinstit taietor de lemne, care era casatorit cu o femeie frumoasa şi inteligenta. Dar, din nefericire, erau saraci şi îşi invidiau vecinii pentru bogaţia lor. – Vai, ce fericiţi am fi fost daca am fi avut macar jumatate din ce au ei, suspina femeia. – Ce bine ar fi daca ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorinţele! exclama soţul. În acea zi, taietorul de lemne merse în padure, ca de obicei, alese un copac cu înfaţişare frumoasa, ridica toporul şi lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brazda cerul şi în mijlocul acelei spendori…

Pe drumuri de munte I. Amintiri dintr-o calatorie SPRE MÂNĂSTIRI Orice calatorie, afara de cea pe jos, e dupa mine o calatorie pe picioare straine; a avea la îndemana cupeaua unui tren, roatele unei trasuri sau picioarele unui cal înseamna a merge șezand și a vedea numai ceea ce ți se da, nu însa și tot ce ai voi. Iata pentru ce eu și tanarul meu tovaraș de calatorie ne hotararam a merge pe jos peste munți și în ragaz, de la Piatra pan la Dorna, lasand la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu…

A fost ce-a fost; dacã n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odatã un împãrat. Împãratul acesta stãpanea o lume întreagã, şi în lumea asta era un pacurar bãtran şi o pãcurãriţã, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lãptiţa. Ana, cea mai în varstã dintre surori, era frumoasã, încat oile încetau a paşte cand o zãreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasã, încat lupii pãzeau turma cand o vedeau pe dansa stãpanã; iarã Lãptiţa, cea mai tanãrã sorã, albã ca spuma laptelui şi cu pãr moale ca lana mieluşeilor, era frumoasã — mai frumoasã decat…

PE COLIBAȘI De manecate ieșim din Turnu-Severin pe șoseaua care-o ia pe sub Munții Mehedinților și merge la Targu-Jiu. Valea în care scapatam de pe podișul orașului se umple și rasuna toata de zuruitul zurgalailor și de tropotul uscat al cailor. Dorm înca vietațile cuprinsului. Numai ciocarlanii, mai harnici, pașesc marunțel pe marginea șanțului. De jur împrejur nu vezi decat holde și livezi. Înaintea noastra drumul se așterne alb, neted, pe sub colnice. În aer e o racoare dulce ș-un miros sanatos de camp și de padure. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici o adiere de vant nu se…

Urşii care traiesc la Polul Nord sunt albi. Cred ca din pricina asta le spune urşi albi (dar, fireşte, daca vreunul dintre voi a aflat ca li se spune albi din alte pricini, îl rog sa-mi dea de ştire şi sa nu ma mai lase sa scriu minciuni ). Aşa… Ei, şi iata ca printre urşii cei albi de la pol s-a ratacit într-o buna zi un urs cafeniu, un urs mare şi frumos, care venea tocmai din munţii noştri. Cum a ajuns el la pol sa nu ma întrebaţi, ca nu ştiu. Ce ştiu e ca s-a pomenit acolo…

GREU E SA FII BUNIC! In primul rînd sa stai mereu — asa vor povestitorii — la gura sobei (asta e tribuna bunicilor — incomoda tribuna, orice ati zice). In al doilea rînd sa-ti tremure vocea, în al treilea rînd, dupa ce ca-ti tremura glasul, sa tot spui si sa spui la povesti, în al patrulea rînd sa ai cel putin un nepot — de fapt asta merita s-o amintesc în primul rînd —în al cincilea rînd, dar ce sa ma amestec eu? La urma urmei, nu sînt decît loctiitor de bunic. Nici demisia nu mi-o primeste nimeni. Asadar, eu…

Cine nu a auzit de renumitul Pacala şi de pacalelile lui? Sa vedem cum şi pe cine a mai reuşit sa pacaleasca… Odata, Pacala statea la marginea unei paduri. Deodata vede o trasura venind spre el. Repede se scoala, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridica drept în sus. În trasura era boierul, cucoana şi vizitiul, care mana caii. Boierul, vazand pe Pacala, spuse vizitiului sa opreasca trasura: – Buna ziua! Pacala raspunde: Mulţamim! Dar ce faci aici? – D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista sa se hodineasca olecuţa, ca apoi îl duc acasa. Da dumneavoastra…

La marginea dinspre miazanoapte a orasului, pe malul iazului, e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecatoriei si a casieriei; restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc, de batachina si de rugi, in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Chiar pe marginea malului e o movila pe care, cand te-i sui, ai inaintea ochilor o minune de tablou. Aci sub mal, iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata; mai departe valea verde a Ialomitei, inchisa in fund de dealurile viilor, pe culmea carora sta…

In vremurile de demult, cand se nascoceau povestile fermecatoare, pe varful unui munte din Carpatii Rasariteni se vedea o cetate cu doua turnuri. Craiul si craiasa aveau doi fii gemeni, care semanau ca doua picaturi de apa. Feciorii erau asemanatori la infatisare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la cearta si se bateau pana la sange, de rai ce erau. Asa-i lasase Dumnezeu! Cand crescusera mari, craiul iesi din cetate cu oastea si se duse la razboi,de unde n-a mai venit. Craiasa a trimis calareti spre toate zarile, in cauterea sotului ei, dar solii nu l-au gasit…

Se împraştiase de mult, topindu-se în vazduhul limpede, fara nici o urma, fumul ce se înalţase dis-de-dimineaţa peste sat, cand femeile pregatisera mancarea pentru pranz, înainte de a pleca la lucru pe camp. Se mistui şi mirosul fierturilor înacrite cu oţet, ce patrunsese din tinzi, din întruchiparile de scanduri înnegrite, unde erau improvizate bucatariile de vara prin curţi şi pe uliţe.Aerul era iaraşi pur, racoros şi subţire, aşa cum ramasese peste noapte. Soarele înca nu rasarise. Oamenii îşi ispravira treburile de dimineaţa din gospodarii: îşi dadura în stava caii, scoasera sub biciul lung al ciurdarilor vitele, fugarira porcii flamanzi în…

În dimineața unei zile ploioase de martie, un baiețel îm-bracat țaranește, ud pana la piele și stropit de noroi, cu o le-gatura de rufe la subțioara, batu la poarta unui spital din Neapole. El dete portarului care îi deschise, o scrisoare și-l întreba de tatal sau. Avea un chip frumos, oval și oacheș, niște ochi negri, ganditori, și printre buzele lui groase și puțin desparțite una de alta, se zareau doua randuri de dinți albi ca laptele. Venea dintr-un sat din împrejurimile Neapolelui. Tatal sau, care plecase de acasa cu un an mai înainte, ca sa caute de lucru în…

A fost odata un împarat şi o împarateasa, amandoi tineri şi frumoşi, dar nu faceau copii. Într-o zi, veni la împaratul un arap buzat şi-i zise: – Sa traieşti, luminate împarate! Am, auzit ca împarateasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, ramane grea. Împaratul lua buruienile de la arap şi porunci sa-i dea cal împaratesc şi un rand de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chema pe împarateasa şi-i dete buruienile sa le fiarba şi sa le bea. Împarateasa chema pe bucatareasa şi-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie…

Mulți parinți își așteptau copiii la intrarea școlii azi di-mineața. Între alții, negustorul de lemne, tatal lui Coretti, leit fiul sau; sprinten, voios, cu mustațile rasucite și cu pan-glica decorației la butoniera hainei. Am ajuns sa cunosc aproape pe toți parinții copiilor, vazandu-i atat de des. Vine o bunica ce are o scufița alba, cocoșata de batrana ce e; de o ploua, de o ninge, de o tuna: ea tot vine de patru ori pe zi, sa aduca și sa ia pe nepoțelul ei, care este în clasa I inferioara, îi scoate paltonul, i-l pune, îi potrivește cravata, îl scutura…

Tata m-a iertat. Eu însa, tot aveam inima îndoita, și mama, ca sa ma faca sa mai uit, ma trimise cu fiul cel mare al portarului, sa ma plimb pe Corso (Bulevardul orașului). Pe la jumatatea drumului, cand treceam pe langa un car cu lemne, ce statea dinaintea unei pravalii, auzii pe cineva strigandu-ma pe nume; era Coretti, camaradul meu, acela cu flaneluța cafenie și cu caciulița de blana de pisica. Saracuțul, era asudat și obosit de tot, caci ducea în spinare o sarcina de lemne. Un om ce se afla în car îi dadea lemnele rand pe rand. El…

Pe vremea cand Dumnezeu şi Sfantul Petru umblau pe pamant sub chipul unor moşnegi garbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întampla sa bata pe la uşile oamenilor la caderea nopţii iar de multe ori erau izgoniţi. Odata i-a prins noaptea pe camp şi odata cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi tot ratacind ei, numai într-un tarziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndraznit sa bata cu toiagul în prima poarta. Cainii mari s-au repezit sa-i sfaşie, dar numaidecat s-a auzit un glas barbatesc, întreband cine bate. Şi…

Fiul directorul era voluntar în armata, cand a murit; de aceea bietul tata, cand ieșim de la școala, merge întotdeauna sa vada soldații trecand pe bulevard. Ieri trecea un regiment de infanterie. Vreo cincizeci de baieți începura sa sara împrejurul muzi-cii militare, cantand și batand tactul cu liniile pe ghiozdane și pe caiete. Noi, mai maricei, ședeam la o parte pe trotuar, și priveam, adica: Garrone, care e strans în hainele lui cele înguste, mușca dintr-un codru de paine; Votini, acela care este totdeauna frumos îmbracat; Precossi, baiatul lacatușu-lui, ce poarta costumul tatalui sau; Calabrezul, Zidarașul, Crossi, rautaciosul Franti și…

A fost ce-a fost… a fost odata o vaduva care avea o fata, Lia, și vaduva era saraca de nu mai știa cum sa-și înnoade zdrențele, iar Lia, fata ei, se facuse harnica de creșteau flori pe unde-i calca piciorul și da muguri lemnul uscat cand ea punea mana pe el. Diminețile, cand se deștepta din somn, vaduva suspina din greu, caci nopțile o visa totdeauna pe fata ei voioasa și fericita înconjurata de bogații și gatita ca o împarateasa, și grea mahnire o coprindea cand o vedea saraca și îmbracata în vestminte facute din capatate, dar peste puțin fața…

…Sub castanii din via parasita, mai mulți copilași, în camași albe, ma înconjurasera. Stam pe pamantul cald, cu mainile sub cap, privind adancul cerului albastru, și povesteam. O fetița îmi sorbea cuvintele, dand într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi… Departe, departe, era odata un palat de marmura langa un lac adanc, limpede și liniștit; și în lac tremura rasturnat palatul și gradina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebada nu se lasa pe lac, nici o privighetoare nu canta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile…