Pacala şi Tandala au mers împreuna prin lume o buna bucata de timp. Şi, iacata, într-o noapte, dupa ce strabatusera un drum plin de hartoape, pe cand erau sfarşiţi de oboseala, au ajuns într-un sat. În sat, oamenii se culcasera. Nici o luminiţa nu mai sclipea pe la ferestre.
– Am ajuns prea tarziu! s-a oprit locului Pacala.
– Ca sa mai suparam pe cineva la ceasul acesta ar însemna sa ne facem un mare pacat, şi-a dat cu parerea Tandala.
– Mai bine ştii ce ma gandesc? Sa dormim în biserica.
– Aşa e. Bine zici. Tot nu e nimeni acolo, acum, în miezul nopţii.
– Ne odihnim pe cinste, pe una din rogojinile din biserica.
– Şi, dis-de-dimineaţa, pornim mai departe.
– Dar unde-o fi biserica?
– Uite-o pe culmea dealului. Chiar langa cimitir…
– Sa nu-i trezim pe morţi!
– Sa nu-i trezim pe oameni, c-or fi trudiţi de munca. Şi urcara ei, amandoi, ca nişte umbre, pe deal. Ajung la cimitir. Strabat pe o poteca, printre morminte, dar cand sa paşeasca în biserica, rasuna o voce groasa:
– Sa împarţim sacul cu galbeni în zece ! Vocea venea, neîndoios, dinauntru.
– Dec, tu ce zici, Pacala, ce-o fi ? şuşoteşte, mirat, Tandala.
– Zic ca se petrece aici un lucru foarte ciudat.
– Sa ne dam mai aproape şi s-ascultam temeinic. S-apropie ei, uşor, şi în lumina ferita sub obroc a unei faclii, prin crapatura uşii, zaresc mai mulţi barbaţi. Unul din ei rostea:
– De ce sa-mparţim galbenii-n zece, cand noi toţi suntem noua?
– Suntem noua, e drept, glasuia iar acela care avea vocea groasa, însa cum este îndeobşte legea la noi, talharii, capitanului bandei i se cuvin nu una, ci doua parţi din prada !
– I-o banda de talhari ! mai şopteşte Pacala. Au savarşit un jaf şi-şi împart galbenii. Numai ca socoteala de-acasa nu se prea potriveşte cu cea din targ…
Şi îl învaţa, îndata, pe Tandala ce trebuie sa faca. Şi fiindca în tinda, sub masa, se aflau niste giulgiuri, îşi iau de-acolo doua şi se învelesc cu ele.
Pe urma, Tandala, cu glasul înfundat, începe sa rosteasca:
– De ce ieşiraţi, mai, voi, mortii, din morminte?
– Pai cum sa nu iesim ? îi raspunse Pacala, la fel de infundat, ca noi, cat am trait, am fost lipsiţi de bunataţile lumii. Şi-acu am auzit, ne-a spus un spiriduş, ca s-ar gasi în biserica nişte talhari stapani pe-un sac cu galbeni jefuiţi de la oameni…
– Şi voi ce doriţi ? Cate-un galben ?
– Da, dorim fiecare dintre noi cate-un galben. Şi pe cei noua hoţi am pofti sa-i avem langa noi în morminte, acoperiţi cu ţarana de vii, ca sa se-nveţe minte sa nu mai jefuiasca pe nimeni.
Talharii din biserica, cand a început sa glasuiasca Tandala, împietrisera. Dar cand 1-au auzit şi pe Pacala ca ei, cei raposaţi, ar pofti sa-i aduca pe hoţi alaturea, în morminte, şi sa-i îngroape de vii, au început sa ţipe:
– S-a ispravit cu noi ! Pe unde sa fugim ? Şi care mai de care s-au napustit pe uşa din dosul careia Tandala, la ieşire, le da cate-un picior în spate, ca sa-i ajute sa se pravaleasca pe povarniş mai lesne…
Cand au ramas numai ei singuri, Pacala şi Tandala au intrat în biserica, razand de se ţineau cu mainile de pantece.
Nastruşnici raposaţi şi plini de voie buna erau!
