Povești și poezii

O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasa
Rate this post

PERSONAJELE

JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA, cherestigiu, capitan în garda civica
NAE IPINGESCU, ipistat, amic politic al capitanului
CHIRIAC, tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în garda
SPIRIDON, baiat pe procopseala în casa lui Titirca
RICĂ VENTURIANO, arhivar la o judecatorie de ocol, student în drept și publicist
Zita, consoarta lui jupan Dumitrache
Veta sora ei

În București, la Dumitrache
ACTUL I

(O odaie de mahala. Ușa în fund dand în sala de intrare; de amandoua parțile ușii din fund, cate o fereastra. Mobile de lemn și paie. La stanga, în planul întai și-n planul din fund cate o ușa; în dreapta, pe planul al doilea alta ușa. În dreapta în fund, razemata de fereastra, o pușca de gardist cu spanga atarnata langa ea.)

SCENA I

JUPÂN DUMITRACHE, în haine de capitan de garda fara sabie, și NAE IPINGESCU
JUPÂN DUMITRACHE (urmand o vorba începuta): Iaca, niște papugii… niște scarța-scarța pe hartie! I știm noi! Mananca pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoara cu pișicherlicuri… și seara… se gatesc frumos și umbla dupa nevestele oamenilor sa le faca cu ochiul. N-ai sa mai ieși cu o femeie pe ulița, ca se ia bagabonții laie dupa dumneata. Un ala… un prapadit de amploiat, n-are chiara în punga și se ține dupa nevestele negustorilor, sa le sparga casele, domnule!
IPINGESCU: Nu se ia dupa toate, jupan Dumitrache; dupa cum e și femeia: daca trage la ei cu coada ochiului și face fasoane, vezi bine! bagabonții atat așteapta.
JUPÂN DUMITRACHE: Ba sa am pardon! Știu eu ce vrei dumneata sa zici… Dar nevasta-mea nu­-i d-alea, domnule.
IPINGESCU: Vai de mine! jupan Dumitrache, adica, gandești ca am vrut pentru ca sa-ți fac un atac? Îmi pare rau!
JUPÂN DUMITRACHE: Nu, nene Nae; dar vreau sa zic adica ca nevasta mea nu-i d-alea cum ziseși, și iaca, dupa mine de ce s-a luat?
IPINGESCU: S-a luat bagabonții și dupa dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE: S-a luat și se ia…
IPINGESCU: Și cum ești dumneata!…
JUPÂN DUMITRACHE: Eu am ambiț, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist…
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi sa știu de bine ca intru în cremenal! Sa mai vaz eu numai ca se ține bagabontul dupa mine, lasa-l…
IPINGESCU: Cara bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iaca… un bagabont! de unde-l cunosc eu?
IPINGESCU: Apoi, daca nu-l cunoști, de unde știi ca-i bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întamplat, nu știi cum ma fierbe el pe mine de doua saptamani de zile… Nu ca mi-e frica de ceva, adica de nevasta-mea… sa nu…
IPINGESCU: Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?…
JUPÂN DUMITRACHE: Nu ca mi-e frica… dar am ambiț, domnule; cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist…
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Bagabontul…
IPINGESCU: Ca bine zici! începuseși sa-mi spui istoria.
JUPÂN DUMITRACHE: Stai s-o iau de la cap.
IPINGESCU: Stau.
JUPÂN DUMITRACHE: Știi dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la „Iunion”; erau eu, consoarta mea și cumnata-mea Zița. Ne punem la o masa, ca sa vedem și noi comediile alea de le joaca Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de ceas, și numai ce ma pomenesc cu un ala, cu un bagabont de amploiat…
IPINGESCU: De unde știi ca era amploiat?
JUPÂN DUMITRACHE: Dupa port nu semana a fi negustor. Ma pomenesc ca vine și se pune la alta masa alaturi, cu fața spre masa noastra și cu spatele la comedie. Șade rezemat într-un peș, șade, șade, șade, și se uita lung și galiș la cocoane, se uita, se… Eu, cum m-a facut Dumnezeu cu ambiț, ma scol ca sa plecam; cocoanele nu! ca sa mai ședem, ca înca nu s-a ispravit comedia. Încep sa ma-ncruntez la bagabontul și mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era rușine de lume; eu de! negustor, sa ma pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine… Mai ma uit eu încolo, mai ma fac ca nu ma sinchisesc de el… bagabontul cu ochii zgaiți la cocoane; ba înca-și pune și ochilarii pe nas. Tii! frate Nae, sa fi fost el aici sa ma fiarba așa, ca-i sarea ochilarii din ochi și giubenul din cap, de auzea cainii din Giurgiu.
IPINGESCU: Rezon!….

JUPÂN DUMITRACHE: În sfarșit, se ispravește comedia. Ne sculam sa plecam; coate-goale se scoala și dumnealui. Plecam noi, pleaca și dumnealui dupa noi. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream sa le spui cocoanelor, ca sa nu le rușinez. Știi cum e Veta mea,… rușinoasa.
IPINGESCU: Mie-mi spui? n-o știu eu?… Ei?
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! Apucam pe la Sfantul Ionica ca sa ieșim pe Podul-de-pamant, – papugiul cat colea dupa noi; ieșim în dosul Agiei, – coate-goale dupa noi; ajungem la Sfantul Ilie în Gorgani, – moftangiul dupa noi; mergem pe la Mihai-Voda ca sa apucam spre Stabilament, – mațe-fripte dupa noi… Eu trageam cu coada ochiului… fierbeam în mine, dar nu vream sa spui cocoanelor…
IPINGESCU: Rezon! ca sa nu le rușinezi.
JUPÂN DUMITRACHE: Știi cum e Veta mea…
IPINGESCU: Rușinoasa, mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE: Cand apucam de la Stabilament în sus, ma uit înapoi cu coada ochiului și nu mai vad pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, ma uit iar… ma iertase bagabontul.
IPINGESCU: Jupan Dumitrache, adica sa am pardon de impresie, eu gandesc ca numai ți-ai facut spaima degeaba. Poate ca omul o fi șezand prin partea locului, pe Dealul Spirii. Ei! a venit și el la gradina ca și dumneavoastra, a stat și el pana la ispravitul comediei, și s-a nemerit sa apucați tot pe-un drum ca sa va înturnați la domiciliu. El a ramas la al lui și dumneavoastra ați mers înainte.
JUPÂN DUMITRACHE: Așa am crezut și eu întai, dar stai sa vezi!… A trecut dupa aia o saptamana la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gandeam și eu: poate c-o fi stand coate-goale prin partea locului, – bunioara vorba dumitale. Așa, zice cumnata-mea ieri: „Nene, hai deseara la «Iunion» la Ionescu!” Cum auzii eu de „Iunion”, ma facui verde la fața. „Ce sa mai cautam la comediile alea nemțești, niște mofturi; dam parale și nu înțelegem nimica; mai bine punem banii în buzunarul alalalt și zicem ca ne-am dus.” – „Aide, nene, zau! parol! sa n-ai parte de mine și de Veta!” Ei! cand am auzit așa vorba mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! haide!… dar unde ma gandeam eu ca o sa mi se întample un așa ceva. Ne ducem. Ședem la o masa mai la o parte; ședem cat ședem, și începe comedia. Nu știu cum ma-ntorc cu ochii înapoi, și pe cine gandești ca vaz la masa de la spate?…
IPINGESCU: Pe bagabontul…
JUPÂN DUMITRACHE: Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe mațe-fripte, domnule! Fir-ai al dracului de pungaș!… Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasa. Cum m-a vazut, – ca trebuie sa fi fost schimbat la fața, cum sunt eu cand ma necajesc (își mangaie favoritele) – cum m-a vazut, a sfeclit-o… A întorsc capu-ncolo și a început sa bea din țigara știi așa, niznai. Dar ma tragea cu coada ochiului. Ma-ntorc eu iar la loc și ma fac ca ma uit la comedii, se-ntoarce și bagabontul iar cu ochii la cocoane!… ma it iar la el, iar se-ntoarce-ncolo;… ma-ntorc iar la comedii, iar se uita la cocoane;… ma uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; ma-ntorc iar comedii…
IPINGESCU: Iar se uita la cocoane…
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iac-așa m-a fiert fara apa toata seara…
IPINGESCU: În sfarșit?
JUPÂN DUMITRACHE: În sfarșit… plecam; coate-goale dupa noi. Era sa ma-ntorc în poarta „Iunionului”, sa-i zic numa: „Ce poftești, ma musiu?” și sa-l și umflu; dar știi, am ambiț; m-am gandit: eu negustor… sa ma pui în poblic cu un bagabont ca ala, nu face…
IPINGESCU: Rezon!… Ei! pe urma?
JUPÂN DUMITRACHE: Pe urma s-a ținut iar gaie dupa mine.
IPINGESCU: Pana la Stabilament…
JUPÂN DUMITRACHE: Da, pana la Stabilament! S-a ținut dupa mine pana la rascruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarma. Ce ziceam eu? „Haide, drace, haide! sa intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina și lasa!” Aveam de gand sa intru cu cocoanele în casa, sa trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan sa-i iasa înainte, și eu sa-l iau pe la spate,… sa-l apucam la mijloc pentru ca sa-l întreb: „Ce poftești, ma musiu?” și sa-l și umflu!… Și daca nu-i ajungea, sa-mi tai mie favuridele! (își mangaie favoritele)
IPINGESCU: Ei! daca nu-i ajungea, desparțirea e aproape; sa fi poftit la mine la desparțire cu lacramație, ca-i împlineam eu cat îi mai lipsea.
JUPÂN DUMITRACHE: A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scapat!
IPINGESCU: Iii! pacat… Cum?
JUPÂN DUMITRACHE: Cand am trecut eu de rascruci cu cocoanele, și bagabontul era sa intre dupa noi în ulița, a ieșit haita de caini de la maiorul din colț, și i-a taiat drumul lui coate-goale. Am lasat pe Zița acasa, m-am suit degrab cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieșit înainte peste uluci tocmai pe la pravalia lui Bursuc; dar… geaba! pana sa ieșim noi, fugise bagabontul!
(Se aude glasul lui Chiriac, strigand afara: „Spiridoane! Spiridoane!”)
IPINGESCU: Iacata vine Chiriac. Sa n-auza.
JUPÂN DUMITRACHE: Aș! de el nu ma sfiesc. La din contra, el știe toata istoria, i-am spus-o de la început… Atata om de încredere am… Baiat bun!… ține la onoarea mea de familist. Daca nu l-aș fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu. Eu, știi, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, ma rog, ca omul cu daraveri, toata ziua trebuie sa lipsesc de-acasa. Pe de alta parte, ce sa-ți spui! am ambiț, țiu cand e vorba la o adica la onoarea mea de familist. De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat! De-aia m-am hotarat și eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac tovaraș la parte și-l și însor!
IPINGESCU: Da… coana Veta ce zice?
JUPÂN DUMITRACHE: Consoarta mea?… Ce sa zica?… De! ca muierea… mai ursuza. Am cam bagat eu de seama ca nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac; dar – știi cum m-a facut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atitica din al meu, – i-am zis pe șleau: „Nevasta, e baiat onorabil și credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!”
IPINGESCU: Rezon!

SCENA II

ACEIAȘI – CHIRIAC
CHIRIAC (intrand prin fund): Jupane, trebuie sa facem mandat de arestare pentru Tache pantofarul de la Sf. Lefteri; nu vrea sa iasa maine la izirciț cu nici un preț.
JUPÂN DUMITRACHE: Dar pentru ce nu vrea?
CHIRIAC: Zice ca-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, și l-a primit cu refuz. Zice ma-sa ca nu poate umbla, ca de-abia s-a sculat dupa lingoare.
IPINGESCU: Sa dea certificat medical.
CHIRIAC: M-am dus eu la el chiar în persoana; zic: pe ce baza nu vrei sa vii maine la ezirciț, domnule? zice: sunt bolnav, domnule sergent, zice, de-abia ma țiu pe picioare, nu pot sa merg nici pan la pravalie, zice; zic: nu cunosc la un așa rezon fara motiv; zice: aduc martori, domnule sergent, ca am zacut o luna de zile, zice, întreaba și pe popa Zabava de la Sfantul Lefterie, zice, alaltaieri m-a grijit, m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zabava, nu-l am pe lista, zic, eu pe dumneata te am pe lista; sa te prezanți maini la companie. – Acu, trebuie sa-i dam mandat, pentru ca sa-l iau maine dimineața.
JUPÂN DUMITRACHE: Sa-i dam, sa-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, îl știu eu; cat a umblat dansul fel și chip sa scape de garda…
IPINGESCU: Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui Popa Tache.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! vezi!
CHIRIAC: Lasa-l ca nu se sfințește el cu mine, jupane, îl pocaiesc eu… Ei! dupa aia pe nea Ghița Țircadau nu l-a putut gasi gornistul deloc. A fost la el și ieri și astazi cu biletul; cica n-a dat pe-acasa de trei zile!
JUPÂN DUMITRACHE: Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aș fi mai avut parte de el! Cine știe în ce carciuma s-a-nfundat!…
IPINGESCU: L-am vazut eu azi dimineața, trece pe la desparțire.
CHIRIAC: Ma duc sa-i trimeț gornistul cu biletul pentru maine. (iese repede)
IPINGESCU: Era afumat rau nenea Ghița.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! bravos! asta e una la mana. Om stricat, domnule! Pai de ce am dezvorțat-o pe Zița de el, gandești? Nu mai putea trai cu mitocanul, domnule…
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Fata frumoasa, modista și învațata și trei ani la pansion, sa-și manance ea tinerețele cu un ala… Tot gandeam la început, ca de! e tanar, o sa-i treaca mai încolo, o sa-și vie la pocaința. Aș, ți-ai gasit! Țircadau și om de treaba! Eu, ca ala, cumnat mai mare, cum am zice ca și un frate, tot i dam povețe fetii sa mai rabde, sa nu strice casa. Cu azi, cu maine, a rabdat biata fata – biata sa nu fie! – a rabdat cat a rabdat, pana m-am pomenit într-o zi ca vine țipand la mine, pe cum ca: „Nene, moarta, taiata, nu mai stau cu mitocanul, scapa-ma de pastramagiul! sa știu de bine ca ma duc la manastire, paine și sare nu mai mananc cu el!” Ei! daca am vazut ș-am vazut, zic: „Lasa, Zițo, zic, îți gasești tu norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac sa fie, ca broaște destul!” – ș-am și dezvorțat-o. Apoi nu mai era de suferit așa trai. N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna. Ma rog, o data ce nu e barbatul levent, ce fel de casa sa mai fie ș-aia?
IPINGESCU: Mie-mi spui? Nu i-am încheiat eu procestul-verbal atuncea noaptea, cand a tratat-o cu insulte și cu bataie?
(Chiriac reintra)
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi de ! n-a avut dreptul muierea sa-l? Om fara ambiț, domnule, nu ținea la onoarea lui de familist! Un mitocan, ma rog; zice ca-i negustor, alege-s-ar praful!
CHIRIAC: Jupane, da deseara ca ești de rond… mergi?
JUPÂN DUMITRACHE: Mai e vorba? cum sa nu merg? De ce m-am îmbracat? nu vezi?
CHIRIAC: Jupane, da face toate posturile? nu-i așa? Nu sunt multe… pana pe doua dupa douaspce le ispravești.
JUPÂN DUMITRACHE: Așa, cam pe la doua dupa douaspce, ca totdeauna… Chiriac baiete (îl trage la o parte) ia vezi tu… ma știi ca am ambiț, cand e vorba la o adica, țiu la…
CHIRIAC: Lasa, jupane, ca doar nu ma cunoști de ieri de-alaltaieri.

SCENA III

ACEIAȘI – SPIRIDON (aducand o gazeta)
JUPÂN DUMITRACHE (lui Spiridon): Dar mai mult nu puteai sa șezi, ma?
SPIRIDON: Vezi ca era mulți muștirii, jupane, pana sa-mi dea madama gazeta.
(Ipingescu ia gazeta)
JUPÂN DUMITRACHE: Ma Spiridoane, fii baiat de treaba, ma, ca iau pe sfantul Niculae din cui; știi ca i-am pus sfarcul nou de ibrișim sa nu-i fac saftea pe spinarea ta!
SPIRIDON: Da de ce, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE: Atata-ți spui eu ție: aida! du-te iute și cere cocoanii sa-mi dea sabia și cintironul. (Spiridon pleaca.) Chiriac baiete, (îl ia la o parte) ia vezi, știi ca am ambiț, țiu cand e la o adica…
CHIRIAC: Lasa, jupane, ma știi ca consimț la onoarea dumitale de familist.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! ia vezi…
CHIRIAC: N-ai grije, jupane… Eu ma duc sa închiz cantorul și magazia. (catra Ipingescu, care, de cand a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate fețele.) Bonsoar, nene Nae.
IPINGESCU: Salutare, onorabile!
(Chiriac iese, prin fund, dupa ce a schimbat gesturi de înțelegere, despre onoarea de familist, cu jupan Dumitrache.)
SPIRIDON (vine din dreapta cu sabia și cintironul): Iaca, na, jupane, poftim.
JUPÂN DUMITRACHE: Ce facea cocoana, ma?
SPIRIDON: Cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac.
JUPÂN DUMITRACHE: Ce a zis?
SPIRIDON: Zicea ca sa vii mai devreme la noapte, ca-i e urat singura-n casa.
JUPÂN DUMITRACHE: Uita ma! Ce ți-e cu muierea fricoasa! (strajnic) Da Chiriac nu-i aicea?
SPIRIDON: Jupane, nea Chiriac mi-a zic sa-nchidem mai degraba, ca ai sa pleci de rond.
JUPÂN DUMITRACHE: Du-t de ado cheile și le du lui Chiriac jos. (Spiridon iese.) Nene Nae, auziși cum îmi poarta Chiriac de grija rondului? Ei! i-e tot frica sa nu uit reglementul. Are ambiț baiatul, ca sa fie compania noastra cea mai abitir din toate. Gandești dumneata ca mai primeam eu sa fiu capitan daca nu-l alegea pe el sergent? Știi cum a regulat compania? E prima domnule, poci sa zic…
IPINGESCU: Bravos!
JUPÂN DUMITRACHE: Face sa-i dea și dicorație!
IPINGESCU: Sa-i dea! de ce sa nu-i dea? Și el e d-ai noștri, baiat din popor…
JUPÂN DUMITRACHE: Firește, dicorațiile nu sunt facute tot din sudoarea poporului?
IPINGESCU: Rezon!
SPIRIDON (venind din fund): S-a închis, jupane; acuma eu… ma duc sa ma culc?
JUPÂN DUMITRACHE: Da, dar tutun și carticica ți-ai luat? Chibrituri ai?
SPIRIDON: Ce tutun, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE: Te face ca nu înțelegi, ai? Nu știi ce tutun? Eu n-am aflat ca tragi țigara? Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odata!… Saracul sf. Niculae! i știi tu papara lui…
SPIRIDON: Zau, jupane.
JUPÂN DUMITRACHE: Haida pleaca. (Spiridon pleaca.) Ma! spune lui nen-tu Chiriac sa nu uite de ce ne-a fost vorba… sa fie cu ochii-n patru.
SPIRIDON (ieșind): Bine, jupane.

SCENA IV

IPINGESCU, JUPÂN DUMITRACHE
JUPÂN DUMITRACHE (șezand pe scaun): Hei! ia sa vedem acu ce mai zice politica. Citiși ceva?
IPINGESCU: Bravos ziar, domnule! Ăsta știu ca combate bine.
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi nu-i zice lui degeaba „Vocea Patriotului Național”!…
IPINGESCU (citește greoi și fara interpunctație): „București 15/27 Rapciune. – Amicul și colaboratorele nostru R. Vent. …, un june scriitor democrat, a carui asinuitate o cunoaște demult publicul cititor, ne trimite urmatoarea prefațiune a unui nou op al sau. I dam astazi locul de onoare, recomandand cu caldura poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica și Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul. – Prefațiune. – Democrațiunea romana, sau mai bine zis ținta Democrațiunii romane este de a persuada pe cetațeni, ca nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfanta Constituțiune…”
JUPÂN DUMITRACHE (mulțumit): Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
IPINGESCU (cautand șirul unde a ramas): „… A manca… sfanta Constituțiune…”
JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit): Adica, cum s-o manance?
IPINGESCU: Stai sa vei… ca spune el… „Sfanta Constituțiune, și mai ales cei din masa poporului…”
JUPÂN DUMITRACHE (nedomirit): E scris adanc.
IPINGESCU: Ba nu-i adanc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine și ca dumneata, care suntem din popor; adica sa șaza numai poporul la masa, ca el e stapan.
JUPÂN DUMITRACHE (lamurit): Ei! așa mai vii de-acasa. Bravos! Zi-i nainte.
IPINGESCU: Stai sa vezi: acuma vine un ce și mai tare.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei!?
IPINGESCU (urmand citirea): „… A manca poporul mai ales, este o greșala neiertata, ba putem zice chiar o crima…”
JUPÂN DUMITRACHE (cu deplina aprobare): Știi ca și aici lovește bine! Da! cine mananca poporul sa mearga la cremenal!
IPINGESCU (batand cu mana-n gazeta): Apoi de ce scrie el, sireacul!
JUPÂN DUMITRACHE: Da-i nainte, ca-mi place.
IPINGESCU: „… Ba putem zice chiar o crima. (schimband tonul și mai grav.) Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii, ce se zvarcolește sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerușinare se intituleaza sistematici opozanți…”
JUPÂN DUMITRACHE (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Hahahaha! i-a-nfundat!
IPINGESCU (urmand cu tarie): „… Nu! în van! noi am spus-o și o mai spune: situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, pana ce nu vom avea un sufragiu universale…” (amandoi raman foarte încurcați.)
JUPÂN DUMITRACHE: Adicatele, cum vine vorba asta?
IPINGESCU (dupa adanca reflecție): A! înțeleg! bate în ciocoi, unde mananca sudoarea poporului suveran… știi: masa… sufragiu…
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! acu înțeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! bine vorbește…
IPINGESCU: Ăsta combate, domnule, nu ți-am spus eu!
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi, nu-i zice lui degeaba „Vocea Patriotului Național”!
IPINGESCU: „… Pana ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis și subsemnez! R. Vent… studinte în drept și publicist.”
(Cand înca nu sfarșește bine Ipingescu de citit, se aude afara, în strada, cearta mare.)
UN GLAS DE BĂRBAT (de afara): Lasa, cocoana! Poate ca sa mor și sa nu ți-o fac!
GLASUL ZIȚII (de afara): Mitocane! pastramagiule! la polițiune! (amandoua glasurile vorbesc deodata.) Nene Dumitrache! (Jupan Dumitrache și Nae Ipingescu raman uimiți.)
JUPÂN DUMITRACHE (ascultand): Sai, nene Nae!
IPINGESCU: Urgent! (strange repede gazeta și scoate fluierul de la cheotoarea mondirului. Amandoi ies fuga prin fund, Ipingescu șuierand signalul de alarma.)

SCENA V

SPIRIDON (singur, intra din dreapta facandu-și o țigara): Maa! al dracului ruman și jupanul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat „Titirca Inima-Rea”. Ce are el cu mine? Zau! Biata cocoana și cu nea Chiriac! Cu ei mai am noroc, ei mai ma scapa de afurisitul, ca despre partea lui jupan Titirca Inima-Rea, halal sa fie de oasele mele! m-ar cotonogi. Ieri saptamana, cand s-a întors de la gradina cu cocoanele, m-a gasit deștept: „Bravos, musiu Spiridoane! zice, nu te-ai culcat pan-acuma; maine dimineața jupanul saracul sa deschiza pravalia; ai stat pan-acuma sa bei la tutun, ai? – Nu jupane, zic, da daca nu mi-e somn. -Nu ți-i somn, ai? stai ca-ți fac eu ție pofta de culcat!”… Bietul nea Chiriac m-a scapat, ca luase pe sfantul Niculae din cui… Ieri seara m-a gasit dormind: „Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ți mai pasa! tutun ai tras destul, acum te-ai pus sa tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii babachii! – Nu, jupane, da daca mi-a fost somn, zic. – Somn, ai? Te trage traiul îl bun la somn! (Auzi, cu sfantul Niculae trai bun, cade-i-ar bunul pe inima lui jupanul!) Tragi la somn? Stai ca am eu leac sa-ți tai de piroteala.” Și mi-a și pus mana-n par. Daca nu era cocoana sa sara pentru mine tocmai la apropot, ma rupea, ca nu-ș ce-avea, era turbat rau de tot (s-aude zgomot). Auliu! Vine! (stinge repede țigara cu degetele și o baga în buzunar.)

SCENA VI

SPIRIDON, ZIȚA (intra agitata)
ZIȚA: Auzi mizerabilul! sa se-ntinza pana-ntr-atata ca sa-mi faca un afront.
SPIRIDON: Dumneata ești, cocoana Zițo? Bine ca veniși. Eu n-am putut sa viu. Mi-era frica sa nu ma spuie nea Chiriac lui jupanul, ca am umblat noaptea pe drum…
ZIȚA (repede): Ei! L-ai gasit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?
SPIRIDON: Da, cocoana.
ZIȚA: Ce-a zis?
SPIRIDON: „Mersi!”
ZIȚA: Și tu ce i-ai spus?
SPIRIDON: „Pentru puțin.”
ZIȚA: Nu i-ai spus cum ți-am zis eu?
SPIRIDON: Ba da, l-am luat sa-i arat casa.
ZIȚA: Nu mai trebuia sa-i arați nimic, ca-i scrisesem eu în bilet unde sa vie.
SPIRIDON: Așa mi-a zis, sa-i arat casa, ca sa mearga la sigur… Dar cand sa ies de pa maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupanul de la vale; am lasat pe persoana în chestiune sa m-aștepte pe maidan și eu am sarit peste uluci prin fundul curții, ca mi-era frica sa nu dea jupanul cu ochii de mine, ori sa vie acasa și sa nu ma gaseasca.
ZIȚA: Prostule! Nu știi ca nenea e de rond la noapte? Nu mai da pe-acasa pana la ziua.
SPIRIDON: Dar daca ma gasea pe ulița, plateai dumneata pielea mea?
ZIȚA: Ei! Și zi persoana în chestiune așteapta pe maidan?
SPIRIDON: Da, și mi-a dat și biletul asta ca sa ți-l aduc.
ZIȚA (luand biletul): Și nu mi-l dai mai curand! Adu sa vaz. (merge la o parte și citește.) „Angel radios! De cand te-am vazut întaiași data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul rațiunii… (își comprima palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpita de amoare. Sunt într-o pozițiune pitoreasca și mizericordioasa și sufar peste poate. O da! Tu ești aurora sublima, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetica infinita de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune, care m-a facut pentru ca sa-ti fac aci anexata poezie:
„Ești un crin plin de candoare, ești o fragila zambila, Ești o roza parfumata, ești o tanara lalea! Un poet nebun și tandru te adora, ah! copila! De a lui pozițiune turmentata fie-ți mila; Te iubesc la nemurire și îți dedic lira mea! Al tau pentru o eternitate și per toujours.”
(Foarte aprinsa, își face vant cu scrisoarea și se plimba repede.): Spiridoane baiete, du-te, du-te iute; te așteapta siguralmente… du-te… spune-i sa aștepte, viu și eu dupa tine numaidecat, numai sa vorbesc cevașilea cu țațica.
SPIRIDON: Nu pot, cocoana, sa ma duc, pana nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.
ZIȚA: Unde-i Chiriac?
SPIRIDON: Nu știu, pan curte.
ZIȚA: Dar țața?
SPIRIDON: Lucreaza dincolo. (Zița pornește spre ușa din stanga, cand ușa se deschide și Veta intra.) Iacata-i cocoana.

SCENA VII

ACEIAȘI – VETA
VETA (intra cu lucrul în mana; coase galoanele la un mondir de sergent de garda civica; este obosita și distrata, vorbește rar și încet): Cine-i aici? (vazand pe Zița.) A! Tu erai? ma miram cine-i. (trece încet sa șaza cu lucrul la masa din dreapta.)
ZIȚA: Eu, țațico; te rog lasa pe Spiridon sa se duca pan la mine acasa, ca sa-mi aduca mantelul; bate vantul și mi-e frica sa nu racesc cand m-o întoarce… (tacere. Veta șade la dreapta și lucreaza adancita în ganduri.) Îl lași, țațo? (se apropie de ea.)
VETA: Ai? Ce sa las?
ZIȚA: Sa lași pe Spiridon sa-mi aduca ceva de acasa.
VETA: Da, îl las.
ZIȚA: Du-te, Spiridoane.
(Spiridon, dupa ce schimba privire și semne cu Zița, iese.)
VETA: Dar tu, Zițo, la ce-ai venit? (lucreaza înainte.)
ZIȚA: Stai sa-ți spui… Dar nu ma-ntrebi, țațo, sa-ți povestesc ce am pațit cu mitocanul! Sa vezi, e halima… Auzi, mizerabilul! sa-ndrazneasca sa-mi ție drumul ca sa-mi faca un atac… Stai, țațo, sa-ți spui și sa te crucești, nu altceva. Mai adineaori ședeam acasa. Tușica, cum știi c-a facut-o Dumnezeu, se culca o data cu gainile. Eram ambetata absolut. „Dramele Parisului” cate au ieșit pana acuma le-am citit de trei ori. Ce sa fac? N-aveam ce citi. Zic: hai sa ma duc la țața, daca nu s-o fi culcat, sa mai stam de vorba. Scoț ivarul de la șalon și plec. Cand sa trec pe maidan, ma pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Țircadau, ca-mi taie drumul. „Bonsoar-bonsoar”, și știi așa deodata, sanfasò: „Hei, cocoana, zice, mai bine ți-e acuma vaduva? – Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, și mai întai cand e la o adica, nu sunt vaduva, sunt libera, traiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini nu depand, și cand oi vrea, îmi gasește nenea Dumitrache barbat mai de onoarea ca dumneata. – Mi-i ca t-ei cai! – Zic: pardon, domnule, nu-ți permit sa te-ntinzi mai mult la un așa afront; ma-nțelegi? – zice…”
VETA (întrerupand-o scurt): Zițo… ce e cand ți se bate tampla a dreapta?
ZIȚA: Îți vine o bucurie.
VETA: Mie, bucurie?… nu crez.
ZIȚA: Da de ce nu?
VETA: Dar cand ți se bate a stanga?
ZIȚA: Te-mpaci cu o persoana cu care ești certata.
VETA (ridicand capul cu mult interes): Da? (dand din umeri.) Cu cine sa ma-mpac?… Nu sunt certata cu nimeni.
ZIȚA: Așa… zic mitocanului… țațo, ca era trasnit… Am auzit ca de la o vreme-ncoace într-o bautura o duce. Uf! țațico, mașer, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Sa traiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o persoana delicata; bine ca m-am vazut libera!… Așa – sa nu-mi uit vorba – zic mitocanului: „Nu-ți permit, domnule, sa te naintezi la un așa afront! Da el: „Gandești, zice, ca o sa te mariți, cocoana? -Asta ma-mporta pe mine, cine ce treaba are! – Sa te mariți, ai? Cat o trai Ghița Țircadau, ori sa te-nhaitezi cu vreunul? Saracul! Dar sa știu de bine ca merg cu el de gat pana la Dumnezeu, tot n-ai dumneata parte de un așa ceva; încai daca m-ai lasat pe mine, sa te duci la manastire, ca așa te laudai la trebunar!… -Mitocane, pastramagiul! La polițiune! Vardist! Nene Dumitrache!…” Am avut țațo, parte ca a sarit nenea Dumitrache și cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese șicul de la baston pentru ca sa ma sinucida… Ei! Ce zici dumneata, țațico, de nasul care și l-a luat mitocanul? (Veta nu raspunde; Zița s-apropie de ea și o observa.) „Țațo! Ce ai? Plangi?
VETA (ștergandu-se la ochi): Eu? De ce sa plang? Ma doare capul, mi-e cam rau.
ZIȚA: Îți sunt ochii turburi grozav…
VETA: Nu-ș ce am; parca ma-ncearca niște friguri.
ZIȚA: Nenea e de rond la noapte?
VETA: Da. (s-apuca iar de lucru.) Tu mai stai, Zițo
ZIȚA: Nu, țațo; o sa ma duc și eu sa ma culc; trebuie sa fie tarziu.
SPIRIDON (intra și trece repede langa Zița): Cocoana! (încet.) Pana acu am așteptat degeaba. L-am cautat peste tot, și pe maidan, și pe ulița, nu e nicaieri.
ZIȚA (încet): Biletul, zici ca i l-ai dat.
SPIRIDON: Nu știi? I l-am dat de cand m-am dus la tutungerie, cand m-a trimes jupanul. (iese în dreapta)
ZIȚA: Bine. (catra Veta.) Ei! țațo, eu ma duc, bonsoar, alevoa. Culca-te și matale, nu mai lucra daca ți-e rau.
VETA: Lasa sa-mi fie rau. (razand silit.) Mai bine ar fi sa mor.
ZIȚA: Vai de mine! Ce vorba-i asta? Ce, ți-e rau de tot? Sa trimitem sa caute pe nenea.
VETA: Aș! Ești nebuna! Nu vezi ca glumesc. Ma doare capul; nu ți-am spus? Am lucrat mult la lumanare. (are un fior.) M-a tras și fereastra… Cum m-oi culca, îmi trece.
ZIȚA: Atunci, alevoa, bonsoir, țațo. (pleaca și se întoarce.) A! sa nu uit; maine ne vedem, știi ca-i sarbatoare. Sa ne legam de nenea sa ne duca la „Iunion”.
VETA (repede): La „Iunion”? Nu Zițo, nu mai merg la „Iunion”.
ZIȚA: Da de ce?
VETA: Pentru ca… pentru ca nu-mi face nici o placere acolo, nu-nțeleg comediile alea… Ei! Ce sa-ți spui! Nu voi.
ZIȚA: Ei, Doamne! Țato, parol, știi ca ești curioasa! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem și noi lumea. Ce, adica toți cați merg acolo înțeleg ceva, gandești? Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce sa nu mergem și noi?
VETA: De ce, de ne-ce, nu voi sa merg.
ZIȚA: Aide, zau, țațo; i zic eu lui nenea,… vrei?
VETA: Nu voi, ți-am spus o data, și nici dumnealui nu mai vrea sa mearga; mi-a spus de azi dimineața: degeaba-i zici.
ZIȚA: Zau! Țațico, parol! Sa ma-ngropi!
VETA: Nu merg, Zițo, nu. Ma știi tu; cand zic o vorba e vorba.
ZIȚA: Zi, nu vrei sa mergi, țațo?
VETA: Nu.
ZIȚA (obidindu-se treptat): Nu?
VETA: Nu.
ZIȚA (podidind-o plansul): Fir-ar a dracului de viața ș-afurisita! Ca m-a facut mama fara noroc! (pleaca.) N-am avut parte și eu pe lume macar de o compatimire! (iese, plangand și trantind ușa, prin fund. – Spiridon intra din dreapta.)

SCENA VIII

SPIRIDON, VETA
VETA (lasa mondirul din mana): Spiridoane baiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo treaba?
SPIRIDON: Nu, cocoana.
VETA: Apoi, dut-t te culca, ce mai aștepți? – Domnul Chiriac unde este?
SPIRIDON: E jos pan curte; adineaori șede pe lavița de la poarta. Dar… nu știu ce o fi avand nea Chiriac, cocoana… parca nu-i sunt toți boii acasa…
VETA: Cine știe ce-o fi avand și dumnealui.
SPIRIDON: E necajit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; cand am trecut pan curte, umbla de colo pana colo, parca vorbea singur și se batea cu pumnii-n piept…
VETA: O fi suparat, cine știe!… Spune-i sa-nchiza poarta. Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, sa i-l duci.
SPIRIDON: Bine, cocoana. (vrea sa plece cu mondirul.)
VETA: Pe urma, sa-i spui… nu; pe urma, sa te duci sa te culci, nu mai ai ce cauta p-aci. Sa nu vie dumnealui sa te gaseasca deștept, ca iar o pați.
SPIRIDON (aparte): Ei, ca parca daca m-o gasi dormind nu-i tot un drac!
VETA: Aide, du-te.
SPIRIDON: Ma duc; noapte buna, cocoana.
VETA: Noapte buna, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte buna!… Saracul Spiridon! Nu știe el ce-i pe sufletul meu, nu știe el cum rade de mine! Eu și noapte buna!… (merge încet la fereastra din dreapta ușii din fund, se uita în curte, apoi se-ntoarce tot adancita în ganduri.) Ei! Iaca nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu sila nu se poate. – Nu-i mai place, nu mai vrea!… Bine! N-o sa mor nici eu!… De unde știi? Poate mai bine ca s-a întamplat așa… A! De ce mai da Dumnezeu omului fericire, daca e sa i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul cand e fericit!? De ce am mai trait eu s-ajung la așa ceva!?… (plange; se aude zgomot.) Vine! (se șterge la ochi repede și vrea sa plece.) Nu! Nu mai voi sa fiu proasta: dragoste cu sila nu se poate! (pornește sa iasa spre stanga, cand intra Chiriac, care ramane un moment la ușa. Veta sta locului. Tacere.)

SCENA IX

CHIRIAC, VETA, apoi de afara JUPÂN DUMITRACHE și IPINGESCU
CHIRIAC: Dumneata m-ai chemat?
VETA: Eu?… Nu.
CHIRIAC: Spiridon mi-a spus ca…
VETA: Da… am zis lui Spiridon sa-ți aduca mondirul; l-am cusut.
CHIRIAC: Mersi!
VETA: Pentru puțin.
(Pauza)
CHIRIAC: Poarta… am închis-o.
VETA: Bine. (întoarce capul în fața scenii; e mișcata.)
CHIRIAC: Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncești?
VETA: Ce! Eu sa-ți poruncesc dumitale?
CHIRIAC: Sa-mi poruncești, firește; nu-mi ești stapana?… Nu sunt sluga în casa dumitale, cu simbrie?
VETA (întorcandu-se cu fața spre Chiriac): Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, ca n-ai zis destule.
CHIRIAC (înainteaza): Ei! De ieri seama pana acu cum ai petrecut? Ți-e mai bine așa?
VETA (scoborand un pas spre a se departa de el): Da.
CHIRIAC: Îți pare bine de ce-ai facut?
VETA: Nu ma știu sa fi facut nimic; dar nu-mi pare rau ca s-a-ntamplat așa.
(Pauza) CHIRIAC (mai apropiindu-se): Maine seara mergi iar la „Iunion”?
VETA: Daca o vrea dumnealui sa mergem, trebuie sa merg, firește.
CHIRIAC: Ca sa te curtezi cu amploiatul dumitale?
VETA (tresarind și ridicand capul spre el): Domnule, te-am rugat sa fii bun sa nu-mi mai zici vorba asta. Daca n-ai avut destul vreme sa ma cunoști, pacat! Eu te credeam pe dumneata mai deștept.
CHIRIAC (sta la îndoiala, apoi se mai apropie): Jura-te înca o data!
VETA: Sa ma mai jur – eu?… Nu m-am jurat? N-am plans? Cu ce m-am ales? Nu mai ma jur, pentru ca nu ma crezi; de plans aș mai plange, dar nu mai pot… Dar… în sfarșit, nu strici dumneata… eu stric… nu trebuia sa-mi pui mintea cu un copil ca dumneata… D-aia zic și eu mai bine ca s-a întamplat așa. Tot trebuia sa ispravim odata… Am ispravit…
CHIRIAC: Jura-te înca o data și…
VETA (cu emoție din ce în ce mai nestapanita): Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile și în banuielile lui barbatu-meu, decat în juramantul meu, și gandesc ca trebuia sa ne cunoști destul de bine și pe mine și pe dansul. Dar… foarte bine ai facut sa nu ma crezi. Așa e. Eu sunt o femeie rea; am vrut numai sa raz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o sluga „cu simbrie” sa pazești casa, și tarasc pe dumnealui pe la gradini ca sa curtez cu alții. Eu sunt o femeie mincinoasa; n-am simțit nimic cand ți-am spus ca nu știu sa mai fi trait pana sa nu te cunosc pe dumneata… Toate le-am facut pentru dumneata numai din prefacatorie… totdeauna alta ți-am spus și alta am gandit; te-am minți, te-am amagit, am ras de dumneata atata vreme… Acuma, bine ca ți-ai deschis și dumneata în sfarșit ochii ca sa vezi cine sunt. De! Ți-am facut rau, dar… ai scapat de mine. Lasa! Ce-a fost a trecut… Bonsoar. (vrea sa plece spre stanga.)
CHIRIAC (ieșindu-i cu un pas înainte): Te duci?
VETA: La ce sa mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?
CHIRIAC: Nu-mi mai zice „dumneata”.
VETA: Cum poftești sa-ți zic?
CHIRIAC: Cum mi-ai zis pana ieri.
VETA: Azi e azi, ieri a trecut. (pornește sa iasa.)
CHIRIAC (taindu-i drumul): Și nu vrei sa se mai întoarca?
VETA (scoboara un pas, departandu-se de el la dreapta): Nu.
CHIRIAC (apropiindu-se): Veto!
VETA: Nu; lasa-ma… Ce folos cata fericire am avut un an, daca într-o zi mi-am plans-o toata! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este așa cum sunt…
CHIRIAC: Dar eu.. eu ce sa fac?
VETA: Ce fac și eu… Învațul are și dezvaț, nu știi dumneata?
CHIRIAC: Dezvaț! Lesne din gura. Îi scoți rumanului ochii și dupa aia-i zici: „Lasa ca nu e rau și fara sa mai vezi… mai bine ca s-a întamplat așa! N-o sa mori fara luminile ochilor!… Învațul are și dezvaț!…” Dar daca n-oi vrea eu sa mai traiesc așa!… care va sa zica sa mor, ai?
VETA: Ei, bine ar fi sa poata muri omul cand vrea; dar… nu moare nimeni de asta!
CHIRIAC: Dar daca eu oi muri? (se repede și ia spanga de la pușca.) Vezi dumneata spanga asta?
VETA (se redepe la el și vrea sa i-o smuceasca): Chiriac!
CHIRIAC (luptandu-se cu ea): Fugi!… Lasa-ma!…
VETA: Nu te las! Te știu eu cine ești. Nu te las! Nu voi sa ți se traga moartea de la mine.
CHIRIAC: Lasa-ma! Lasa-ma!… (se lupta.)
VETA (desperata): Chiriac! (înecandu-se.) Daca vrei sa te omori, omoara-ma întai pe mine! (se lupta din putere.) Chiriac!… Nu ți-e mila ție de mine? Toate, toate de un an și mai bine le-ai uitat într-o zi?… Chiriac!…
CHIRIAC: Tocmai pentru ca nu le-am uitat, vreau mai bine sa mor. Daca nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum sa mai traiesc! Daca ma lași, daca nu mai ma vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasa-ma: adio, viața! (se smucește.) Lasa-ma!
VETA (ținandu-l strans): Chiriac! Vrei sa strig? Ești nebun?
CHIRIAC: Da! Sunt nebun, firește ca sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata; dumneata sa-mi tragi pacatul! Cate ganduri și dor m-a ars pe mine, nu ma-ntrebi?
VETA: Dar tu pe mine nu ma-ntrebi?
CHIRIAC: Nu mai voi sa știu de nimic, nu mai știu cine sunt! Am vrut sa ma omor adineori în curte, dar ți-am vazut trecand umbra peste perdeaua de la fereastra, ș-am vrut sa te mai vaz o data. Încai sa mor langa tine, cum am trait. (cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)
VETA: Chiriac, asculta. Nu mi-ai zis tu sa ma jur înca o data? Daca m-oi jura, ma crezi?
CHIRIAC: Te crez.
VETA (repede): Draga Chiriac, sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viața ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine – na! Ce mai vrei? – Daca știu eu ceva la sufletul meu din cate ți le-a sporit dumnealui.
CHIRIAC: De ce te-ai dus la gradina?
VETA: M-am dus numai de gura sorii-mii Ziții. Era lume multa, de n-aveam unde sta; canta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am vazut nimic. Toatea seara în vuietul gradinii m-am gandit numai la tine; parca dormeam și visam ceva… Știam eu ca o sa mi se întample mie un necaz mare; mi se facuse semn: rasturnasem de dimineața candela.. Înca dumnealui, daca m-a vazut ca ma speriu, zice: „Ei ce e daca s-a rasturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o sa ni se-ntample? Sa-mi arza cherestigiria? Arza sanatoasa! Nu m-a facut ea pe mine! Este asiguripsita… Atata paguba!…” Rasturnasem candela; pe urma ochiul al drept mi se batea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lasasem acasa ștergandu-ți pușca: știi ca ruginise încarcatura înauntru și te apucaseși s-o scoți cu vergeaua. Nu puteam sa-mi iau gandul de la pușca. Ma gandeam: daca s-o descarca, Doamne ferește! Pușca în mana lui, ce sa ma fac eu cand l-oi gasi mort întins acasa!… Da de ce nu i-am spus sa bage de seama! De ce nu l-am rugat sa o lase cu gandurile toata seara. N-am vazut, zau! N-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma crezi?
CHIRIAC (biruit cu desavarșite): Te crez! (arunca departe spanga și ia pe Veta în brațe.)
VETA (strangandu-l cu putere): Chiriac! (raman o clipa îmbrațișați în tacere.) Chiriac, sa nu mai faci ce mi-ai facut, ca mor… zau! ma omori…
CHIRIAC: Nu, nu mai fac.
VETA: Îmi fagaduiești? Te juri?
CHIRIAC: Da.
VETA: Și o sa ma crezi ca eu numai la tine ma gandesc?
CHIRIAC: Da.
VETA: Ca numai pentru tine traiesc?
CHIRIAC: Da.
VETA: Și n-o sa-mi mai zici nici o vorba rea?
CHIRIAC: Nu.
VETA: Și n-o sa mai ma faci sa plang?
CHIRIAC: Nu! Nu! Nu! Dar ma ierți?
VETA: Dar tu pe mine ma ierți?
CHIRIAC: Eu te-am iertat de mult (se strang bine în brațe).
JUPÂN DUMITRACHE (de afara, sub fereastra): Chiriac! Chiriac!
(Cei îmbrațișați raman încremeniți ascultand.)
VETA: Hii! Dumnealui…
CHIRIAC (repede, fara s-o lase din brațe, merge spre fereastra): Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon… (catra jupan Dumitrache, pe fereastra.) Dumneata ești, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE (de afara): Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?
CHIRIAC: Înca nu, jupane, acu ma culc.
JUPÂN DUMITRACHE (de afara): Somn ușor!…
IPINGESCU (asemenea): Și vise placute, onorabile!
JUPÂN DUMITRACHE (departandu-se treptat): Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma știi ca țiu cand e la o adica…
CHIRIAC (strangand pe Veta cu putere): Lasa, jupane, ma știi ca consimț la onoarea dumitale de familist!…
(Cortina)

ACTUL II

(Aceeași odaie. – O lampa cu gaz arde pe masa)
SCENA I

VETA, CHIRIAC
VETA: Du-te, puiule, du-te; fii cuminte, sunt aproape de unsprezece… Cine știe? Vine fara veste!
CHIRIAC: Aș! Mai are doua ceasuri bune de alergat; nu poate veni așa degrab.
VETA: De unde știi ce se-ntampla? Paza buna trece primejdia rea.
CHIRIAC: N-ai grija, draga, cand îți spui eu ca nu vine; are sa mearga pana la Cotroceni, ce te gandești? Nu-l știi pe el ca umbla agalea?…
VETA: Bine, dar aș vrea și eu sa ma culc; zau, sunt obosita grozav. Știi tu ca de ieri seara de cand ne-am certat, pana acum n-am închis ochii?
CHIRIAC: Ei! D-apoi eu i-am închis!
VETA: Tocmai d-aia; saruta-ma înca o data și du-te și tu de te culca. Maine ai sa ieși la ezirciț; ai uitat ca trebuie sa te scoli pana-n ziua?
CHIRIAC: Bine zici! Cum sa uit, se poate? Maine trebuie sa ma scol la patru ceasuri. Are sa vie gornistul, sa mergem sa luam doi oameni din companie, ca sa ridicam pe Tache pantofarul de la Sfantul Lefterie.
VETA: Apoi mi-a spus lelița Safta, ca-i bolnav de lingoare.
CHIRIAC: Ce treaba am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu ma privește pe mine. Îl am pe lista, trebuie sa se prezante la ezirciț.
VETA (tresarind, ca cum ar fi auzit ceva): Ia taci! (asculta.) Mi s-a parut ca umbla cineva pe portița. Aide, Chiriac, saruta-ma și du-te.
CHIRIAC (o saruta): Maine seara nu te mai duci la „Iunion”?
VETA: Nu, nu mai ma duc fara tine… Dar tu… nu uiți ce mi-ai fagaduit, – n-o sa ma mai necajești niciodata?
CHIRIAC: Niciodata. (o saruta, o strange-n brațe și pleaca.) Bonsoar. (se mai întoarce spre a repeta jocul și iese în stanga planul din fund.)
VETA (singura, fredoneaza încet, coborand la masa): „Într-un moment de fericire, Stelele s-au umplut de dor Și, printr-o perla de iubire, Mi-au revarsat raze lor.”
(fredoneaza din ce în ce mai încet.) Trebuie sa fie trecute de unsprezece… Sa ma culc… Ce obosita sunt! Nu mai pot… (șade langa masa, deschide albumul și da de portretul lui Chiriac.) Ah! Ah! Chiriac! (fredoneaza întaia strofa din „Portretul” de d. G. Sion.)
„Cand ore de-ntristare vor turbura vreodata Frumoasa-ți inimioara, tu vei portretul meu, Și crede ca eu sufer cu tine deodata, Și c-amandoi atuncea compatimim mereu.”
(Urmeaza mai încet; micșoreaza lumina lampii de tot și începe a se pregati de culcare. – Ușa din fund se deschide încet în vremea asta, și se arata Rica Venturiano; odaia este foarte slab luminata de flacara închisa a lampii.):

SCENA II

VETA și RICĂ VENTURIANO, apoi JUPÂN DUMITRACHE și IPINGESCU de afara
RICĂ (intra, se oprește pe prag, vede pe Veta în spate, rasufla din adanc, pune mana la inima și înainteaza în varful degetelor pana la spatele scaunului ei; cade în genunchi și începe cu putere): Angel radios!
VETA (da un țipat, se scoala și fuge în partea ceailalta a scenii facandu-și cruce și scuipandu-și în san): A!
RICĂ (întorcandu-se în genunchi spre partea unde a fugit ea): Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica în precedenta mea epistola, de cand te-am vazut întaiași data pentru prima oara mi-am pierdut uzul rațiunii; da! Sunt nebun…
VETA: Nebun! (strigand.) Sariți, Chiriac! Spiridoane!
RICĂ: Nu striga, madam, (se taraște un pas în genunchi) fii mizericordioasa! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tamplele-mi se bat, sufer peste poate, parca sunt turbat.
VETA: Turbat?… Domnule, spune-mi degrab, c-aminteri, strig: cine ești, ce poftești, ce cauți pe vremea asta în casele oamenilor?
RICĂ (se ridica și se apropie de dansa taindu-i drumul): Cine sunt? Ma întrebi cine sunt? Sunt un june tanar și nefericit, care sufere peste poate și iubește la nemurire.
VETA: Ei! Ș-apoi? Ce-mi pasa mie! (dupa o mica reflecție.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaș: a aflat ca nu-i dumnealui acasa și umbla sa ne pungașeasca. (tare strigand.) Chiriac! Spiridoane! Sariți! Hoții!
RICĂ (cu mainile rugatoare): Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasa; aibi pietate! M-ai întrebat sa-ți spui cine sunt, ți-am spus. Ma întrebi sa-ți spui ce caut… Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuți în original?
VETA: Eu?
RICĂ: Da! (se ridica.) Nu mi-ai scris sa intru fara grija dupa zece ceasuri la numarul 9, strada Catilina, cand oi vedea la fereastr ca se micșoreaza lampa? Iata-ma. M-am transportat la localitate pentru ca sa-ți repet ca te iubesc precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea.
VETA: Adevarat, domnule, parol ca ești nebun. Visezi; ți-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obraznicie! Știi dumneata cu cine vorbești?
RICĂ: Cum sa nu știu? În van te aperi. Și tu ma iubești pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Te-am vazut d-atunci seara de la „Iunion”…
VETA: De la „Iunion”? (cauta cu gandul.)
RICĂ: Da; chiar de atunci seara, cand privirile noastre s-au întalnit, am citit în ochii tai cei sublimi ca și tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat dupa tine chiar în seara aceea pana la Stabiliment. Simțisem ca mitocanul de cumnatu-tau ma mirosise, știa ca ma țiu dupa voi; și, abandonandu-ma curajul de a mai intra într-o strada fara lampe gazoase, m-am întors îndarat, pentru ca-mi era frica sa nu paț vun conflict cu mitocanul. Alaltaieri seara, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ținut dupa voi pana în aceasta suburbie, în colțul stradei; dar cand sa-ți vaz justaminte adresa, mi-a taiat drumul niște caini. Cand am aflat ca șezi pe aci, te-am cautat la nemurire și m-am informat prin baiatul de la cherestegeria lui cumnatu-tau cum stai cu familia ta. Am aflat ca acum ești libera, ți-am scris prima mea epistola într-un moment de inspirațiune, ai primit-o, mi-ai raspuns sa viu, și am venit… pentru ca sa-ți repet ca: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar zice și orice s-ar face, eu voi susținea, sus și tare, ca tu ești aurora, care deschide bolta înstelata într-o adorație poetica, plina de… (urmeaza declarația foarte iute pana ce-l întrerupe Veta.)
VETA (a ascultat cu mult interes toata tirada lui Rica și-l întrerupe izbucnind de ras): Ha! Ha! Ha! Acu înțeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!
RICĂ: Razi, razi, ingrato, de amoarea mea?
VETA: Da cum, Doamne iarta-ma! Sa nu raz?… Vezi bine ca raz. Apoi știi dumneata cu cine vorbești?… Ma cunoști?… Știi bine cine sunt?
RICĂ: Cum sa nu știu! Tu ești angelul visurilor mele, tu ești steaua, pot pentru ca sa zic chiar luceafarul, care stralucește sublim în noaptea tenebroasa a existenții mele, tu ești…
VETA (care trece la lampa, i marește focul și se pune cu chipul în bataia luminii): Zau? Ia uite-te bine! (rade.)
RICĂ (foarte încurcat, se scoala de jos și se da înapoi împiedicandu-se): Madam! Sa am pardon! Scuzați! Cocoana! Considerand ca… adica, vreau sa zic, respectul… pardon… sub pretext ca și pe motivul… scuzați… pardon…
VETA (razand): Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, daca ții la pielea dumitale, sa te duci mai degraba, sa ieși curand din casa asta, ca, Doamne ferește! De te-o calca aici barbatu-meu (accentuand) mitocanul… De!…
RICĂ: Scuzați… pardon…
VETA: Apoi zau nu știu ce s-o mai alege de dumneata. Barbatu-meu sufere grozav de gelozie și e în stare a fi capabil sa te omoare.
RICĂ (speriat): Sa ma omoare!
VETA: Deja alaltaieri seara ai avut noroc de ți-a taiat drumul cainii și nu te-a lasat sa intri în ulița noastra. Aminteri, dumnealui s-a suit repede sus, a deșteptat pe Chiriac…
RICĂ: Chiriac!
VETA: Da, tejghetarul nostru, și au ieșit amandoi, unul pe maidan și altul pe la poarta ca sa te prinza în ulița. Înca Chiriac luase și levorverul; dar pana sa iasa ei, dumneata fugiseși…
RICĂ (îngrijat): Levorverul!… Madam, va rog binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgența…
VETA: Ei! Știi ca-mi place! Ce! Te țiu eu? Du-te, ușa-i deschisa; du-te repede, și baga de seama la poarta sa nu dai piept în piept cu dumnealui, ca de-acum încolo trebuie sa se întoarca acasa. Apuca pe maidan și ieși devale spre Antim. Baga de seama sa nu te întalnești cu barbatu-meu, ca te cunoaște, și cum te-o vedea, zau! Te umfla.
RICĂ: Ma umfla!… (vrea sa plece, apoi sta și se întoarce.) Cocoana, ești o dama venerabila; profit de ocaziune, spre a va ruga (cu multa volubilitate) sa primiți asigurarea înaltei stime și profundului respect, cu care am onoare a fi al domniei-voastre prea supus și prea plecat, Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscripția de galben, poet liric, colaboratore la ziarul „Vocea Patriotului Național”, publicist și studinte în drept…
VETA: În drept, în stramb, ce-mi pasa mie! Du-te odata, ori ți s-a facut pesemne de vun conflict…
RICĂ: Nu, madam, nu; eu sunt june cu educație, nu voi sa paț nici un conflict!
VETA: Apoi, atunci du-te! Ce mai stai?
RICĂ: Ma duc; scuzați, pardon, bonsoar!
VETA: Aide! (vrea sa-l conduca pana la ușa; cand vrea sa deschiza ușa ca sa-i dea drumul, s-aude glasul lui jupan Dumitrache în curte. – Rica și Veta coboara înspaimantați.)
JUPÂN DUMITRACHE (afara în curte): Îți spui ca i-am vazut eu capul pe fereastra. E aici în casa. Chiriac! Spiridoane!
VETA (îngrozita): Muziu! Domnule! M-ai nenorocit, și dumitale atata ți-a fost! Fugi, fugi, ca te omoara!
RICĂ: Aoleo! (se repede sa fuga pe ușa.)
VETA (oprindu-l): Nu p-acolo!
JUPÂN DUMITRACHE (d-afara): Daca nu i-o ajunge ce i-oi da eu moftangiului, sa-mi tai mie favuridele!
IPINGESCU (tot d-afara): Rezon! (se aud pași repezi suind scarile.)
RICĂ (desperat): Madam, cocoana! Ai mizericordie de un june roman în primavara existenții sale! De-abia douazeci și cince de roze și jumatate înnumar, douazeci și șase le împlinesc tocmai la sfantul Andrei… Scapa-ma!
VETA: Da… dar pe unde? A! Pe fereastra asta; ieși curand, treci binișor pe schele la stanga, lasa-te pe scara în capatul binalii; jos e o portița scurta, care da în maidan… Fugi iute!…
RICĂ (iese pe fereastra, se lovește cu capul de zid și-și turtește palaria): Pardon!… Scuzați!… Bonsoar! (dispare pe fereastra, pașii se apropie.)

SCENA III

VETA singura, apoi DUMITRACHE și IPINGESCU
VETA: A scapat sarmanul… Ce comedie! Doamne sfinte! Daca-l prindea Chiriac, îl omora. Vezi dumneata cine mi-a fost sora-mea Zița! D-aia se ținea dumneaei de capul meu sa tot batem gradinile; era amorezata. Și eu, proasta, sa nu știu nimic, și sa-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu asta… Bine ca a scapat, vai de el; acum trebuie sa-i sfaraie calcaiele pe maidanul lui Bursuc. (coboara la masa și se face ca lucreaza. Ușa din fund se deschide de perete și intra furioși jupan Dumitrache și Ipingescu cu sabiile scoase.)
JUPÂN DUMITRACHE (înainteaza strajnic): Cocoana! Cine a fost acum aici? (Ipingescu cauta cu ochii în toate parțile, se uita pe sub pat, pe sub masa, peste tot.)
VETA: Cine sa fie?
JUPÂN DUMITRACHE (fierband): Cine sa fie?… Știu eu cine sa fie? Daca aș ști, nu te-aș întreba.
IPINGESCU: Rezon! (cauta mereu.)
VETA: Ei! Știi ca ești nu știu cum! Ce vii așa turbat? Uite, cu sabia scoasa, ca la batalie.
JUPÂN DUMITRACHE: Nu rade, cocoana, dupa ce ca paț un afront tocmai la ce-am ținut eu, nu rade; du-te dincolo, cocoana!… De ce nu te-ai culcat pan-acum?
VETA: Zau, ca nu ești în toata firea! Auzi ca de ce nu m-am culcat; pentru ca nu mi-a fost somn. Ce! Vrei sa ma culc și sa-mi las lucru? Maine e sarbatoare, trebuie sa ma gatesc sa merg la biserica.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Cocoana, du-te dincolo, aci avem treaba; du-te curand. (umbla agitat, strigand.) Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac! (catre Veta.) Rau ai facut, cocoana!
VETA: Ce rau? Ce visezi? Ce-am facut?
JUPÂN DUMITRACHE: Știi dumneata bine! Dumneata sa tragi pacatul de ce s-o întampla (sinistru), ca are sa se întample lucru mare, cocoana, macar sa știu de bine ca merg la cremenal!
VETA: Ești nebun! (aparte.) Acu nu mai mi-e frica.
JUPÂN DUMITRACHE (strajnic la culme): Du-te, cocoana, și nu rade.
VETA: Iaca, ma duc. (iese razand în stanga planul întai.)

SCENA IV

JUPÂN DUMITRACHE, NAE IPINGESCU, apoi SPIRIDON
JUPÂN DUMITRACHE: Știi (se îneaca de emoție), ma stapanesc, adica-i vorbesc cu perdea, nu voi sa-i isplic lucru formal, ca sa n-o rușinez.
IPINGESCU:
JUPÂN DUMITRACHE: Știi cum e dansa…
IPINGESCU: Coana Veta? Rușinoasa,… mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE (plimbandu-se agitat): Adica chiar în casa mea sa nu pot eu pune mana pe bagabontul? Ca n-a avut pe unde ieși; alta scara nu mai are casa. (striga.) Spiridoane! Chiriac! Chiriac! Spiridoane!
SPIRIDON (vinde din dreapta, cu parul valvoi, sculat zapacit din somn): Ce-i porunca, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE: Porunca? Vino sa-ți dau porunca. (îl ia de par.)
IPINGESCU: Hahahaha! Da-l, da-l cațeaua!
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi parca ne-a fost vorba, musiu Spiridoane baiete, sa nu te mai gasesc dormind cand ma-ntorc acasa! Na porunca! Na porunca! Mai na porunca! Sa-ți mai treaca de piroteala!
SPIRIDON (plangand): Auliu, jupane, auliu! Ce ți-am facut eu, jupane, daca am dormit?
IPINGESCU (strajnic catra Spiridon): Pentru ce nu ești prezent la apelul nominal?…
SPIRIDON: Auliu! (se jelește.)
JUPÂN DUMITRACHE: Taci! Unde-i Chiriac?
SPIRIDON (fugind într-un colț): Nu știu…
JUPÂN DUMITRACHE (se repede la el; Spiridon fuge): Da sa mananci și sa dormi știi?
SPIRIDON: Doarmne în odaia dumnealui, jupane.
JUPÂN DUMITRACHE: Doarme? Toți dormiți, dormire-ați somnul al lung! Painea știți sa mi-o mancați. Cheama pe Chiriac degraba… mergi!
IPINGESCU (catra Spiridon, batandu-i din picior): Urgent! (Spiridon iese degrab în stanga.)
JUPÂN DUMITRACHE: Chiriac! Chiriac!… Eu arz în foc și toți trag la aghioase! Eu arz de onoarea mea de familist și lor de somn le arde… Chiriac!

SCENA V

ACEIAȘI – CHIRIAC, apoi SPIRIDON
CHIRIAC (Ștergandu-se la ochi, în costum de noapte, vine moale de somn, din stanga): Ce-i jupane? Ce s-a aprins? Arde? Unde arde?
JUPÂN DUMITRACHE (luandu-l de mana și aducandu-l în fața scenii): Chiriac! (scurt.) M-am nenorocit!
CHIRIAC: Pentru ce?
JUPÂN DUMITRACHE: S-a dus ambițul!
CHIRIAC: Cum?
JUPÂN DUMITRACHE: Tocmai la ce am ținut…
CHIRIAC: Ce?
JUPÂN DUMITRACHE: Mi s-a necinstit onoarea de familist!
CHIRIAC: Aș! nu se poate; ți s-a parut!
JUPÂN DUMITRACHE: Am vazut cu ochii.
CHIRIAC: Aș! Așa m-ai speriat și alaltaieri seara; așa ți se nazare dumitale.
JUPÂN DUMITRACHE: Chiriac, întreaba și pe nenea Nae!
IPINGESCU (grav): Aprob pozitiv.
CHIRIAC (dezmeticit): Cum? Cand? Unde? Cine?
JUPÂN DUMITRACHE: Bagabontul!
CHIRIAC: Ei?
JUPÂN DUMITRACHE: Mațe-fripte, Chiriac puiule, l-am vazut din ulița pe fereastra aici în casa… cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap.
IPINGESCU: Idem.
(Spiridon intra din dreapta.)
CHIRIAC: Aici în casa? Nu ma baga-n pacate, jupane!
SPIRIDON (aparte): Cu ochelari? Cu giuben? E persoana cocoanii Ziții. (iese pe furiș prin fund.)
JUPÂN DUMITRACHE: L-am vazut cu ochii mei, și nu se poate sa fi ieșit d-aici, ca n-avea pe unde! Pe scara m-am suit eu cu nenea Nae, trebuia sa dau piept în piept cu el. Trebuie sa fie aici în casa ascuns. – Trebuie sa-l gasim. (iese în dreapta.)
CHIRIAC (batandu-se-n piept): Las pe mine, jupane.
IPINGESCU (care se afla la fereastra din stanga): Sa am pardon: fereastra asta da pe schele, schelele merg pana-n capatul binalii.
(Jupan Dumitrache reintra și iese cautand în stanga.)
CHIRIAC: Da.
IPINGESCU: Ei! Acolo nu-i scara? Daca o fi ieșit pe aici pe fereastra, s-a dus, a scapat pe maidanul lui Bursuc.
CHIRIAC: Nu se poate sa fi gasit scara. Schelele se-nfunda în podul grajdului; podul nu-i podit pana acuma, e gratie numa, și scara este în partea ailalta, în dosul binalii.
JUPÂN DUMITRACHE (reintra în stanga desperat): Mi s-a dus ambițul, nu mai voi sa știu de nimic! Mi s-a necinstit onoarea de familist, acum nu mai îmi pasa macar sa intru și-n cremenal! (cautand cu ochii, gasește bastonul lui Rica uitat pe scanduri langa scaunul unde acesta a cazut în genunchi la intrare. – Chiriac și Ipingescu cauta și ei în toate parțile.) Chiriac! Chiriac! puiule, uite! (arata bastonul.) Mai zi ca mi s-a parut.

SCENA VI

ACEIAȘI – VETA (din stanga)
VETA: Ce e, frate, ce e?
CHIRIAC (cu putere catra ea): Nu scapa el, cocoana, nici mort din gheara mea!
JUPÂN DUMITRACHE (asemenea): Da, cocoana, nici mort.
IPINGESCU (asemenea): Absolut!
CHIRIAC: Aide, jupane, aide, nene Nae! (vrea sa se repeaza peste fereastra cu pușca-n mana.)
VETA (alearga și se pune în dreptul ferestrii): Sunteți nebuni? Vreți sa se rupa schelele cu voi? Chiriac, nu știi ca schelele sunt parasite de trei saptamani? Vrei sa te prapadești?
CHIRIAC: Lasa-ne cocoana! (vrea s-o dea în laturi, ea nu se lasa.)
JUPÂN DUMITRACHE (asemenea): Lasa-ne cocoana!
IPINGESCU (asemenea): Pardon!
VETA (lui Chiriac): Iar te iei dupa vreo banuiala de-a dumnealui, iar? Ai uitat ce…
JUPÂN DUMITRACHE: Da, banuiala… cu ochilari la nas și cu giobenu-n cap!
CHIRIAC (se lupta cu Veta): Lasa-ma, cocoana! (scapa din mainile ei și iese pe fereastra.)
VETA (șovaie și cade pe scaun): Chiriac!
JUPÂN DUMITRACHE: Înainte, Chiriac! Înainte, nene Nae! (iese pe fereastra, Nae Ipingescu îl urmeaza.)
VETA (sculandu-se șovaind, scoate capul pe fereastra): Chiriac! Chiriac! Binișor! Sa nu cazi!

SCENA VII

VETA, ZIȚA
ZIȚA (intra prin fund repede): Ce e, țațo? Ce s-a întamplat? Mi-a spus Spiridon…
VETA (sculandu-se repede de pe scaun): Zițo, Zițo, tu mi le faci toate, tu m-ai dus la „Iunion”, tu ai dat nas amploiatului sa se ție dupa noi, de mi-am gasit beleaua cu Chiriac…
ZIȚA: Cu Chiriac?
VETA (dregand-o): Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toți; l-ai chemat sa vie, și în loc sa vie la tine a venit aici.
ZIȚA: Și?…
VETA: Și tocmai cand sa-i dau drumul înapoi pe ușe, iacata-i dumnealui cu Nae ipistatul se suia pe scara strigand ca niște turbați…
ZIȚA: Și pe urma?
VETA: L-am facut scapat pe fereastra, i-am dat drumul pe schela, ca sa iasa pe la spatele binalii, pe portița dinspre maidan.
ZIȚA (cu spaima): Pe portița dinspre maidan!
VETA: Da, pentru ca pe scara a mare s-ar fi întalnit piept în piept cu dumnealui.
ZIȚA (zdrobita): Țațo! Per lamour di Dieu! Portița dinspre maidan e încuiata; adineori am vrut sa viu eu p-acolo, ca sa nu mai ocolesc, și a trebuit sa ma întorc iar pe ulița ca sa intru în curte.
VETA: Încuiata? Și ulucile sunt de doi stanjeni! Atunci persoana în chestie n-a putut fugi! Zițo, Zițo! E primejdie! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun!
ZIȚA: Vai de mine! Monșerul meu! Mi-l omoara!
VETA: Chiriac a luat pușca cu spanga și dumnealui a scos sabia…
ZIȚA: Nu mai spune țațo, ca mor! (se aude o daramare de scanduri.)
VETA: Taci! (asculta amandoua.)
JUPÂN DUMITRACHE (de afara): Aținte, Chiriac!
IPINGESCU (de afara): Stai! În numele Costituțiunii!
VETA (îngrozita): L-a prins!
ZIȚA (asemenea): Ah! Mor!
VETA: Sunt în curte, aide sa mergem degraba. Tu ai facut încurcatura, tu s-o descurci! Aide repede de scapa omul din primejdie.
ZIȚA: Aide! (Amandoua pornesc sa iasa prin fund; cand ele vor sa pașeasca pragul, s-aude alt zgomot afara și strigate.)
GLASUL LUI JUPÂN DUMITRACHE: Nu le lasa, Chiriac! (zgomot, strigate și o detunatura de pușca.)
VETA: Chiriac!
ZIȚA: Monșerul meu! (ies amandoua desperate.)

SCENA VIII

RICĂ VENTURIANO, apoi SPIRIDON
RICĂ: (Coboara încet pe fereastra pe unde a ieșit; este prafuit de var, ciment și caramida; parul îi este în neoranduiala; palaria rupta; e galben și tras la fața; tremura și i se încurca limba la vorba; i se nalucește a spaima din cand în cand și îl apuca slabiciune la încheieturi.) Am scapat pana acum! Sfinte Andrei, scapa-ma și de acu încolo: sunt înca june! Geniu bun al venitorului Romaniei, protege-ma; și eu sunt roman! (rasufla din greu și își apasa palpitațiile.) O ce noapte furtunoasa! Oribila tragedie! (i se pare ca aude ceva și tresare.) Ce de peripețiuni!… Ies pe fereastra și pornesc pe dibuite pe schele! Ma țiu binișor de zid și ajung în capatul binalii… Destinul ma persecuta implacabil… Schelele se-nfunda; nici o scara… Cocoana perfida ma indusese în eroare… Vreau sa ma-ntorc și d-odata auz pe inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fara sa știu unde merg; ma împiedic de un butoi cu țiment… O inspirațiune,… – eu ca poet am totdeauna inspirațiuni! – m-ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec iute pe langa butoiul meu înjurandu-ma; eu, ca june cu educațiune, ma fac ca n-auz… Toți se departeaza… Auz un zgomot, strigate, țipete de femei, în fine o împușcatura. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul ramane într-un silențiu lugubru, numai din departare se aude orologiul de la Stabiliment batand unsprezece și douazeci… ora fatala pentru mine! – Ies binișor din butoiul meu, ma tarasc de-a bușele pe schele și ma pomenesc înapoi aci… Ce sa fac? Pe unde sa ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasa… (pune mana la frunte și cauta în gand.) Da, am gasit-o! Sa ies pe ușe. (merge repede în varful degetelor la ușa din fund, o deschide; afara, în sala, e bezna.) Obscuritate absoluta! (merge la fereastra.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se repede la ușa din dreapta, a odaii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intra în același moment repede, și se lovesc amandoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rau.)
SPIRIDON: Domnule, musiu, tot aici ești? E foc mare, trebuie sa fugi! Daca o pune mana pe dumneata, te omoara…
RICĂ: Ma omoara?… Scapa-ma, baiete, scoate-ma de aici… Pe unde sa ies? (pornind spre ușa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici…
SPIRIDON: Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo raspunde tot pe scara a mare; vrei sa te-ntalnești cu ei piept în piept?
RICĂ: Nu, nu voi; dar atunci ce-i de facut! Existența mi-este periclitata. Voi sa scap. Scapa-ma: îți dau bacșiș trei sferturi de rubla.
SPIRIDON: Trei sferturi de rubla: șase pachete de tutun! Te scap.
RICĂ: Cum? Pe unde? Spune-mi iute, ca mi-e degraba, îmi vine stenahorie.
SPIRIDON: Dumneata stai aici. Eu ma duc colea în odaița (la dreapta), deschiz ușa care da în scara, cum i-oi vedea ca se urca sus, te chem în odaie, închidem ușa de la mijloc, și cand or intra cu toții aici, îți dau drumul pe dincolo pe scara, te cobori și ieși repede pe poarta… Lasa ca te scap, n-ai grija.
RICĂ: Da, du-te degraba!
SPIRIDON (cu șiretenie): Apoi, nu-mi dai?
RICĂ: Ce?
SPIRIDON: Ce mi-ai fagaduit.
RICĂ: Ba da, îți dau. (se cauta în toate buzunarele și completeaza suma din marunțele; Spiridon o socotește cu scumpatate.) Baiete, (solemn) tanarule! Știi tu în ce pozițiune ma gasesc? Știi tu ce pericol ma amenința?
SPIRIDON: Ba bine ca nu! Daca n-oi ști eu papara lui jupanul!… Hehei! Lasa; daca n-ai putea scapa…
RICĂ: Ai? (șovaie.)
SPIRIDON: Ai sa vezi și dumneata al dracului ce e… De ce-i zice lui „Titirca Inima-Rea”?
RICĂ: Nu, nu voi sa vaz, scapa-ma.
SPIRIDON (cam rece): Ei! Lasa, daca oi putea, te scap eu, firește.
RICĂ: A! (șovaie.) Auz zgomot pe scara; se suie… (șovaie.) Alearga; scapa-ma! (Spiridon iese încet în dreapta, numarand gologanii; Rica îl zorește de la spate.)

SCENA IX

RICĂ, DUMITRACHE, CHIRIAC, IPINGESCU, ZIȚA și apoi VETA
RICĂ (o clipa singur; joc de scena muta; deodata se aud în odaia din dreapta palme, și Spiridon țipand): A! (pași pe scara; Rica se repede la ușa din dreapta.)
JUPÂN DUMITRACHE (întampinandu-l cu sabia scoasa): Stai!
RICĂ (dandu-se înapoi): Sunt mort, sfinte Andrei! (se repede la fereastra schelelor în stanga.)
CHIRIAC (întampinandu-l, sare pe fereastra în scena, cu pușca cu baioneta în mana, ca de asalt): Stai!
RICĂ (dandu-se înapoi șovaind): Geniu bun al venitorului Romaniei! (se repede la ușa din fund.)
IPINGESCU (întampinandu-l cu sabia scoasa): Stai! (recunoscand pe Rica, îi cade sabia din mana.) Nu ma nebuni, onorabile! Dumneata ești?
RICĂ (tremurand grozav): Eu!
(Zița intra prin fund.)
JUPÂN DUMITRACHE: Ce poftești, ma musiu? (se repede sa-l umfle. ZIța i sare-n piept și-l oprește.)
CHIRIAC (trantește pușca și scuipa în palme): Lasa-mi-l mie, jupane! (se repede și el sa-l umfle.)
IPINGESCU (sarind și oprind în piept pe Chiriac): Nu da, onorabile!… îl cunosc eu.
CHIRIAC (lui Ipingescu): Da-te la o parte!
ZIȚA (lui Jupan Dumitrache): Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul! (se lupta cu el.)
JUPÂN DUMITRACHE: Lasa-l sa-l întreb numai: ce poftești, ma musiu?
CHIRIAC: Lasa-ma, nene Nae, sa-l învaț eu pe mațe-fripte sa mai umble dupa nevestele negustorilor!
IPINGESCU (strigand tare ca sa acopere toate strigatele): Stați! Stați! Ca e-ncurcatura! Pe dumnealui îl cunosc eu! Dumnealui nu-i d-ei de care credeți dumneavoastra; e cetațean onorabil.
CHIRIAC: Da de onorabil n-are-ncotro! (vrea sa se repeaza.)
IPINGESCU (oprindu-l): E d-ai noștri, e patriot!
JUPÂN DUMITRACHE: Daca-i patriot, de ce umbra sa-mi strice casa? De ce ma ataca la onoarea de familist? (vrea sa se repeaza; Veta intra prin fund.)
ZIȚA: Nene! Nene! Iarta-ma! Nu e ce crezi dumneata.
JUPÂN DUMITRACHE: Dar ce e?
CHIRIAC: Ce e?
VETA (trecand langa Chiriac și luandu-l la o parte necajita): Ce e, ce e! Oameni în toata firea și nu-nțelegeți ce e! Umblați ca nebunii! (șoptindu-i repede.) Iaca ce e! Tanarul umba dupa Zița, s-a amorezat cu ea de la „Iunion”, știi din seara cand s-a luat dupa noi, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și-n loc sa mearga la ea acasa, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu ca e tot o banuiala proasta de-a dumnealui. Ma faci sa intru în alte alea cu nebuniile tale. Iaca ce e; ai vazut? (în timpul acesta Jupan Dumitrache, cam încurcat de potolirea lui Chiriac, vrea sa asculte și el explicația.)
CHIRIAC (domirindu-se): A!
JUPÂN DUMITRACHE (trecand langa Veta): Ei! Ce e!
(În timpul acesta, scena muta între Ipingescu, Rica și Zița mai în fund.)
VETA (catra Chiriac): Spune-i ce e. (trece în fund.)
CHIRIAC (luand la o parte pe Jupan Dumitrache și șoptindu-i): Ce e, ce e! Oameni în toata firea și nu înțelegem! Umblam ca nebunii! Iaca ce e! Tanarul umbla dupa Zița; s-a amorezat cu ea de la „Iunion”, știi, din seara aia cand s-a luat dupa dumneavoastra, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și în loc sa mearga la ea acasa, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu, jupane, ca așa îți cașuneaza dumitale! M-ai facut sa alerg ca nebunii, sa-mi rup gatul! Doamne ferește! Daca faceam și moarte de om? Iaca ce e; ai vazut?
JUPÂN DUMITRACHE (înseninat și domirit): A! (cautand la Zița cu coada ochiului.) Ei! Bata-te, Zițo, sa te bata! (Chiriac trece langa Ipingescu.)
ZIȚA (plecand ochii cu nevinovație): Nene!
JUPÂN DUMITRACHE (cu parinție): Ei! Nu te rușina! Ale tinereții valuri! (catra public.) Fata romanțioasa! D-aia dumneaei: „Ai, nene, la «Iunion», parol! Sa ma-ngropi!”
(În timpul acesta, cei ce n-au vorbit sunt grupați în fund; Rica înca nu-și poate veni bine în fire.)
IPINGESCU (înaintand langa Jupan Dumitrache): Onorabile! (cu ifos.) Știi cine-i tanarul asta? (arata pe Rica.)
JUPÂN DUMITRACHE: Cine?
IPINGESCU: Ăsta e al care scrie la „Vocea Patriotului Național”.
JUPÂN DUMITRACHE: Nu ma nebuni!
IPINGESCU: Parol.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei, fugi ca mor!
IPINGESCU: D-apoi ce crezi! Chiar el însuși în persoana: e baiat bun, d-ai noștri, din popor. El combate în articolul al de asta-seara, știi cu „sufragiul”.
JUPÂN DUMITRACHE (încantat): Ei bravos! (încet.) Apoi de! Sa facem cunoștința. Cum e amorezat cu Zița, mai știi? De unde a fost sa iasa norocul fetii!
IPINGESCU: Rezon! Aia ziceam și eu. (catra Rica.) Onorabile domn, permite-mi pentru ca sa-ți prezant pe cetațeanul Dumitrache Titirca, comersant, apropitar și capitan în gvarda civica. (cu importanța.) E d-ai noștri. (grupul din fund înainteaza.)
RICĂ: Sunt încantat. (se confunda în complimente.) Mersi de cunoștința.
IPINGESCU: Dumnealui este cetațeanul Rica Venturiano, amploiat judiciar, student la Academie – învața legile, – și redactor la „Vocea Patriotului Național”… (cu putere.) E d-ai noștri… ce sa mai stam sa mai vorbim… îl știi… (amandoi recomandații se complimenteaza și-și dau mana.)
JUPÂN DUMITRACHE (cu respect amestecat cu sfiala): Da, tocmai asta-seara citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastra, cum scriți despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place! Bine combateți reacțiunea, nu pot sa zic, știi colea, verde, romanește. Sa va ajute Dumnezeu ca sa scapați poporul de ciocoi!
RICA (prinzand limba, dupa ce a zambit cu multa satisfacție de vorbele lui Jupan Dumitrache): Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem alta credința, alta speranța, decat poporul. (Jupan Dumitrache asculta uimit.) Noi n-avem alta politica decat suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastra politica, am spus-o și o mai spunem și o repetam necontenit tuturor cetațenilor: „Ori toți sa muriți, ori toți sa scapam!”
JUPÂN DUMITRACHE: Bravos! Sa traiești! (bate-n palme, încet catre Ipingescu.) Vorbește abitir, domnule. Ăsta e bun de dipotat.
IPINGESCU: Hei! Lasa-l ca ajunge el și dipotat curand-curand…
(În timpul acesta Rica a venit langa Zița.)
JUPÂN DUMITRACHE: Cum combate el, poate sa ajunga și ministru. (tare catra Rica, care sta tot în grup.) Ma rog, onorabile, eu îmi cer iertare, știți ca poate, adineaori, cum țiu eu la… poate, v-am adus un afront; dar e și vina dumneavoastra; nu știam ca veniserați pentru Zița…
RICĂ: Ma rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a dumitale, nici a madam Ziții: este a tabliții de la poarta… Dumneaei îmi scrisese ca șade la numarul 9… am vazut la poarta numarul 9 și am intrat. (vorbește încet cu Zița, Veta și Chiriac.)
JUPÂN DUMITRACHE (catre Ipingescu): Așa e; asta meșterul Dinca binagiul mi-a facut-o; a tencuit zidul de la poarta și mi-a batut numarul 6 d-a-ndoaselea; sa-l pui maine sa mi-l întoarca la loc, sa nu mi se mai întample vreun conflict.
CHIRIAC (care s-a gasit în fund cu Veta, Zița și Rica): Lasa ce-i spui eu și cu cocoana, daca va e rușine. (coboara cu Veta; Rica și Zița se țin în fund.) Jupane.
VETA: Frate.
JUPÂN DUMITRACHE: Ce-i, Chiriac, puiule? Ce-i Veto?
VETA: Avem sa te rugam ceva.
CHIRIAC: Da… sa nu ne tratezi cu refuz.
JUPÂN DUMITRACHE: Orice; ma știi cum țiu la nevasta și la tine.
VETA: Uite ce e: musiu Rica și cu Zița compatimesc împreuna.
JUPÂN DUMITRACHE (încantat): Ei! Așa e, ale tinereții valuri!
CHIRIAC: Și le e rușine sa-ți spuie ca ar vrea sa…
JUPÂN DUMITRACHE: Sa… ce?
CHIRIAC: Ei! Nu știi dumneata? Sa puie pirostriile!… Vrei și Dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE (rapit): Daca dumnealui cabulipsește sa ne onoreze cu atata cinste… de! Zestrea nu-i așa mare, și dumnealui e… știi, ceva mai sus… noi suntem negustori.
RICĂ (coborand): Cetațene, suntem sub regimul libertații, egalitații și fraternitații: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constituția.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE (lui Ipingescu): Bine vorbește, domnule, bravos!
RICĂ: Eu, daca compatimește și madam Zița la suferința mea…
JUPÂN DUMITRACHE: Mai e vorba! Cum sa nu compatimeasca? Zițo, nene, ia vino-ncoa. (Zița vine rușinoasa.) Ei! Nu-ți mai fie rușine: ale tinereții valuri… Vrei?
ZIȚA: Eu fac ce vrei dumneata; îmi ești ca și un frate mai mare.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! Sa va fie de bine, și ceasul al bun sa-l dea Pronia. (încet Ziții.) Sa-ți cinstești barbatul: asta e om, nu gluma; ți-ai gasit norocul.
ZIȚA: Mersi, nene. (trece în fund.)
JUPÂN DUMITRACHE: Pentru puțin. (lui Rica.) Ei acum, cumnate, ia sa vorbim o vorba colea între barbați, cocoanele sa nu asculte; știin dumneata, nene Nae, cum sunt cocoanele…
IPINGESCU: Rușinoase… mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE (lui Rica care a venit langa ei): Toate ca toate, dar la onoarea de familist sa ții.
RICĂ: Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societații.
JUPÂN DUMITRACHE: Așa e, bravos! (lui Ipingescu.) Toate le știe, îmi place…
IPINGESCU: Apoi daca-i jurnalist…
VETA (din fund catre Jupan Dumitrache): Ei! Toate bune, frațico, dar noi nu dormim în noaptea asta? Chiriac are sa se scoale maine pana-n ziua la ezirciț.
JUPÂN DUMITRACHE: Mai e vorba, soro, cum sa nu?
(Toți se dispun a se retrage; Rica e cu Zița, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu.)
IPINGESCU (lui Jupan Dumitrache): Onorabile, îndatoreaza-ma cu o țigara de tutun.
JUPÂN DUMITRACHE: Și cu doua, nene Nae. (baga mana sa scoața tabachera și se oprește încruntat cu mana în buzunar. Nene Nae! Chiriac!
CHIRIAC (coborand langa Jupan Dumitrache): Ce-i, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE (luand pe Chiriac și pe Ipingescu de mana și aducandu-i dramatic în fața scenii): Toate le-am lamurit; bine, de cumnatul Rica nu mai am ce sa zic; dar sa va arat ce am gasit pe pernele patului dumneaei,… ca uitasem;… îmi vine sa intru la banuieli rele.
CHIRIAC (înfiorat): Ce-ai gasit, jupane?
JUPÂN DUMITRACHE: Uite. (scoate din buzunar o legatura de gat.)
IPINGESCU: Frumoasa legatura, de șic!
CHIRIAC: Aș! Ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o știi dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE (lamurit): Ei, bata-te sa te bata! De ce nu spui așa, frate? (lui Ipingescu, cu filozofie.) Ei! Vezi?… Uite așa se orbește omul la necaz!
IPINGESCU: Rezon!
(Pornesc cu toții veseli spre fund.)

Related Posts