Tata vrea ca în fiecare zi de sarbatoare, sa chem la noi, acasa, pe vreunul din camarazii mei sau sa ma duc eu la danșii, ca sa ma împrietenesc cu toți.
Duminica viitoare o sa ma duc la plimbare cu Votini, ace-la care își curața mereu fulgi de pe haine și care are atata necaz pe Derossi.
A venit la mine de vreo cateva ori Garoffi, baiatul cel lung si slab, cu ochii mici și vicleni, care face mereu la socoteli. E fiul unui drogist…Doamne! Ce ciudat e! Își numara mereu banii în buzunar. Socotește foarte iute pe degete și face orice înmulțire, fara sa se foloseasca de tabla lui Pitagora. E foarte econom, are și un bilet de la casa de economii. Firește ca are bani stranși, el nu cheltuiește nici macar un gologan, și cand îi cade cate un banuț pe sub banca, este în stare sa-l caute cu saptamanile. Derossi zice ca face ca coțofenele. Strange tot ce gasește: penițe întrebuințate, ace cu gamalie, mucuri de lumanari, timbre vechi. Sunt mai bine de doi ani de cand aduna timbre, are acum mai multe sute din fiecare țara, lipite într-un album, pe care vrea sa-l vanda librarului, cand îl va completa. El nu-și platește caietele; le capata degeaba de la librar, fiindca îi aduce mușterii. La școala face mereu negoț; pe fiecare zi vinde felurite obiecte, face loterii, schimburi, apoi se caiește de schimbul facut și își cere lucrul înapoi. Se joaca cu arșicele și nu pierde niciodata; vinde tutungiului ziare vechi. Are un mic caiet plin cu cifre, în care își scrie socotelile. La școala nu învața decat aritmetica și ar dori sa capete medalia, numai pentru ca sa aiba intrarea libera la teatrul de marionete (papuși). Mie-mi place fiindca ma face sa rad. Ne-am jucat de-a negustorul cu cantare și cu balanțe; cunoaște prețul exact al tuturor lucrurilor, cunoaște cantarul și face niște cornete de hartie cu atata îndemanare, încat juri ca e baiat de bacanie. Mi-a spus ca îndata ce va ieși din școala, o sa deschida o pravalie, ca are sa faca avere cu un comerț nou, nascocit de el!
Ce mulțumit a fost ca i-am daruit cateva timbre straine! A știut sa-mi spuna fara greșeala prețul fiecaruia. Cand vine Garoffi pe la noi, tata se preface ca citește ziarul și îl asculta cu mult interes. Buzunarele lui sunt totdeauna pline cu lucruri de vanzare pe care le ascunde sub o manta lunga și neagra, cu care se poarta de obicei. Gandul îi este tot la negustorii. Dar ceea ce îl preocupa mai cu deosebire este co-lecția sa de timbre. Aceasta e comoara lui, de care vorbește necontenit, ca și cum ar aștepta sa scoata o avere dintrînsa.
Camarazii noștri îl poreclesc zgarcitul, camatarul. Eu, nu știu de ce, îl iubesc, caci am învațat multe de la el, și îl privesc ca și cum ar fi un om mare.
Coretti, fiul negustorului de lemne, zice ca Garoffi nu și-ar da timbrele nici ca sa scape viața mamei sale. Tata nu-l crede așa de interesat.
— Mai așteapta ca sa-l judeci, mi-a spus deunazi.
În adevar, are patima aceasta, dar îmi vine sa cred ca are inima buna.
Negustorul
