X
    Categories: Povesti

Manastirea Putna

Rate this post

Cica traia în chilia aceasta un calugar: Daniil Sahastru. Îi zicea lumea sahastru, pentru traiul sau singur. Acesta a fost coborat din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rataciţi prin pustietatea aceasta. El nu manca aproape nimica.

Într-o seara veni peste dealul acesta, pe apa Viţeului, Ştefan şi cu un argat de-al sau. El a fost dovedit de duşmani şi cata loc de odihna. Şi s-a aşezat sa se odihneasca pe piatra aceea mare. Cum sta el aşa, iaca vede o lumina în fereastra la sahastru, caci atunci el îşi facea rugaciunea sa de seara. Îndata ei merg catre chilie, caci erau tare flamanzi.

Ajunşi acolo, Ştefan bate în uşa.

– Cine-i acolo? întreaba Daniil.
– Om bun, raspunde Ştefan.
– Daca e om bun, sa intre!

El intra înauntru.

– Ce ai paţit, de-ai venit şi pe la mine?

Nacajit şi amarat cum era, nu zise nimic.

– Eu ştiu ce-i cu tine. De ma asculţi ce ţi-oi spune eu, sa ştii ca dovedeşti paganatatea. Altminteri e rau!
– Jur pe feciorul meu ca ţi-oi asculta toate poruncile!
– Atunci, pune urechea la piciorul meu cel stang! Ce auzi?
– Ce s-aud? Numai plansete şi jaluiri.
– Bine zici! Acestea, Ştefane, sa ştii ca-s jaluirile ţarii! Pune acum urechea la piciorul meu drept! Amu ce auzi?
– Amu aud cantece frumoase.
– Bine zici! Pune gand ca de unde ai auzit acele cantece, faci o manastire!
– Dar unde canta? întreba Ştefan.
– Ştii unde, Ştefane!? Iaca, acolo, acel deal, suie maine dis-de-dimineaţa pe el şi trage cu arcul iar unde o sa gaseşti sageata înfipta, sa ştii ca de acolo s-aude cantand!
– Dar amu, parinte, te rog sa ne dai un pic de mancare, ca tare flamanzi suntem!
– Bine, dar eu, Ştefane, nu mananc nimic. De unde sa-ţi pot da ceva?
– Cauta, parinte, ca nu ne mai putem ţine pe picioare de flamanzi!

Cauta Daniil în toate parţile, în urma gasi un pic de prescure din care dadu şi lui Ştefan o bucaţica, şi argatului, şi-i mai ramase şi lui un pic; ca era blagoslovita prescurea ce le-o daduse.

Dupa ce au terminat ei ospaţul, s-au culcat amandoi în chilie, iar sahastrul a ramas afara ca sa-i pazeasca. Cand rasari soarele, Daniil batu la uşa:

– Scoala, Ştefane, şi du-te!

Ei se sculara pe-ndata şi se suira sus pe deal. Scoate Ştefan arcul şi trage, dar sageata s-a împlantat hat, în padure. Pe-ndata, ei mersera în cautarea locului unde s-a împlantat. Dupa lunga cautare, ei o gasesc împlantata într-un paltin batran. Dar cu cine sa zideasca el manastirea, cand ei erau numai doi! Atunci, se duce Ştefan, noaptea, la Volovaţ şi ia biserica de acolo şi pana-n ziua o aduce aici. Tot pana-n ziua o şi propteşte. Însa nici nu o propteşte bine, cand iata vede venind pe turci. Ei l-au vazut pe Ştefan cand a adus biserica iar acum au venit sa-l prinda. Ştefan, vazand aceasta, intra în biserica şi se ruga lui Dumnezeu ca sa-l scape.

Ascultandu-i ruga, dadu o ceaţa grea de nu vedeai la un pas. Amu, turcii se zapacisera şi începusera a se omorî între ei. Se batura ei aşa pana-la amiaz, ca nu mai ramasera de ei decat doi ofiţeri care, de frica sa nu fie ucişi de Ştefan, o luara la fuga. Pierind cu toţii, cerul începuse sa se lumineze. Ştefan, bucuros, merse la Suceava şi aduse meşteri ca sa zideasca o manastire mandra. Au fost aduşi şi din Ţara Romaneasca mulţi robi ca sa locuiasca pe aici. Din unul din aceia ma trag şi eu. Aceasta poveste mi-au spus-o şi mie batranii şi-o spun şi eu urmaşilor mei.

Anonim:

This website uses cookies.