Fieraria

Precossi a venit ieri seara la mine, ca sa-mi aduca aminte fagaduiala ce-i dadusem, sa vin sa-i vad fieraria. Azi dimi-neața, cand am ieșit cu tata, l-am rugat sa ma duca puțin pe acolo. Pe cand ne apropiam de fierarie, vazuram, pe afaceristul de Garoffi, ieșind de acolo repede și ținand ceva în mana. Mantaua lui cea lunga, cu care își acoperea mar-furile de prin buzunare, zbura în sus. Știu acum unde mer-ge: sa pileasca fier ruginit, pe care îl da în schimb pentru jurnale vechi!
Cand ajunseram în pragul ușii, vazuram pe Precossi stand pe un morman de caramizi: își învața lecția cu cartea deschisa pe genunchi.
Se ridica repede, îndata ce ne vazu și ne pofti înauntru. Era o odaie foarte mare, plina de praf de carbuni; de pereți erau rezemate drugi de fier și atarnate: ciocane, clești și tot felul de unelte de diferite forme, trebuincioase pentru fie-rarie. Într-un colț era vatra cu focul aprins și un baiețel ațața cu foalele. Precossi, tatal, statea langa nicovala; un ucenic ținea un drug de fier în foc.
— Ah! Bine ai venit! zise lacatușul, scoțandu-și caciula, îndata ce ne zari. Dumneata ești draguțul de baiat, care ai daruit un drum de fier fiului meu? Ai venit sa vezi cum se lu-creaza fierul, așa e? Iata o sa-ți fac placerea îndata. Zicand acestea suradea, și bagai de seama ca nu mai are, ca mai înainte, chipul posomorat și privirea întunecata.
Ucenicul îi aduse drugul roșu la un capat și lacatușul îl așeza pe nicovala.
Facea un grilaj pentru o margine de terasa. Ridica un cio-can mare și gros și începu sa bata drugul înroșit, cand pe o parte, cand pe alta, întorcandu-l în diferite feluri. Era ceva interesant de vazut cum se îndoia fierul sub loviturile repezi și sigure ale ciocanului, cum se încovoia și lua cu încetul forma grațioasa a unei frunze: s-ar fi zis ca era o bucata de aluat framantata cu mana. Baiatul lui se uita la noi cu man-drie, parea ca zice:
— Vedeți ce bine lucreaza tata!
— Ai vazut, domnișorule, cum se lucreaza fierul? ma între-ba lacatușul, dupa ce sfarși, aratandu-mi drugul, care acum parea o carje episcopala. Apoi o dete la o parte și puse alta în foc.
— Adevarat ca lucrezi foarte bine, îi zise tatal meu.
Apoi adauga:
— Așadar, acum lucrezi mereu… ți s-a redeșptat pofta de lucru.
— Da, domnule, raspunse meșteșugarul, cam mișcat, ștergandu-și nadușeala de pe frunte. Și știi, domnule, cine mi-a redeșteptat-o?
Tata se prefacu ca nu înțelege.
— Bunul meu copil, adauga lacatușul, aratandu-și baiatul, da, copilul meu, care învața bine și facea cinste tatalui sau, pe cand tatal sau…, facea la chefuri și se purta cu el dobitocește. Ce sa spun… Cand am vazut medalia! Vino baiete draga, vino la mine, tu care nu ești mai mare de o șchioapa, vino încoace sa ma uit bine la botișorul tau!
Copilul alerga îndata, lacatușul îl sui pe nicovala, ținandu-l de subțiori, și îi zise:
— Ia șterge puțin fruntea acestui dobitoc de tata.
Precossi saruta de mai multe ori chipul negru al tatalui sau pana ce se înnegri și el de tot.
— Ei, acum ajunge! îi zise tatal sau.
— Vezi, așa-mi placi, Precossi! îi zise tatal meu, foarte mul-țumit; și luandu-și ziua buna de la amandoi, ma lua de mana și plecaram. Pe cand ieșeam pe ușa, micul Precossi îmi zise:
— Iarta-ma!… și îmi varî în buzunar un pachețel cu cateva cuie. Eu l-am poftit sa vina la mine, ca sa priveasca la carna-val de la ferestrele noastre.
— Tu i-ai daruit drumulețul de fier, îmi zise tata, mergand spre casa, de-ar fi fost chiar de aur, tot ar fi fost un dar foarte mic pentru acest sfant copil, care a însuflețit inima tatalui sau!