A fost odata un iepuraş frumos, rotund şi alb ca un ghem de vata; şi avea nişte urechiuşe, ca nişte petale matasoase. Dar faptul ca era atat de mic şi de pufos nu-i era deloc pe plac iepuraşului şi cand întalni o zana buna plutind pe un nouraş, o întreba cu mahnire în glas:
– Zana buna, de ce sunt atat de mic? Vreau sa fiu şi eu mare, cel puţin cat leul sau cat tigrul.
Zana era gata sa-l certe pe nemulţumit dar, vazandu-i ochişorii rotunzi şi trişti, se îndupleca şi-i spuse:
– Bine, bine. Ia sa te vedem cat eşti de viteaz şi dupa aceea mai stam de vorba. Vreau sa-mi aduci o pana de erete, un ou de şarpe şi un dinte de crocodil.
Iepuraşul, care dorea cu orice preţ sa fie şi el mare ca un leu sau ca un tigru, nu aştepta sa-i spuna de doua ori şi se facu nevazut. Îndreptandu-se spre locul unde creşteau trestii înalte, taie o bucata din tulpina unei trestii, meşteri un pic la ea şi reuşi sa faca un fluier. „Acum ştiu ce am de facut”, îşi zise iepuraşul în sinea lui, frecandu-şi labuţele cu bucurie.
Din salt în salt parasi campia şi urca pe nişte dealuri mai înalte. Acolo, între nişte stanci pe jumatate ascunde, traia eretele, spaima tuturor pasarilor. La o oarecare distanţa de el, iepuraşul începu sa fluiere:
– Tu…Tu-u…tu-tu-ru…
Eretele, care îşi facea siesta dupa o masa buna, se trezi şi, tare suparat, parasi hamacul plecînd în cautarea celui care-l deranjase.
-Ce faci, obraznicule?
– Ah, domnule erete, doar am atins fluierul meu de par fermecat. Iertaţi-ma ca v-am deranjat, dar îmi era sete şi chemam apa sa vina la mine.
– Aha ! excama eretele, deci parul tau suna ca un fluier fermecat?
– Da, domnule erete, doar cat sufli şi face sa apara orice mancare îţi doreşti.
– Ia te uita! Aş vrea şi eu un fir de par ca al tau, ca sa nu ma mai obosesc cautand de mancare.
Iepuraşul zambi de naivitatea eretelui şi, cu ton indiferent îi spuse:
– Daca va place, pot sa vi-l dau, dar cu o condiţie, sa primesc şi eu în schimb o pana din aripa mariei-voastre.
– Desigur, desigur, nimic mai simplu.
Şi zicand aceasta, îi dadu o pana din aripa sa.
Iepuraşul o lua fericit şi, înainte ca eretele sa-şi dea seama de înşelatorie, disparu ca prin farmec. Coborî colina şi, mergand el aşa ganditor, se trezi în dreptul unui boschet din care, cine credeţi ca tocmai ieşea? Şarpele!
Iepuraşul, fara sa ezite catuşi de puţin, scoase repede fluierul şi începu iar:
– Tu…Tu-u…tu-tu-ru…
Şarpele se întoarse furios şi-i striga:
– Hei, baiete, nu ţi-ai gasit alt loc unde sa faci taraboi?
– Ah, daca aţi stii ce foame îmi este!
– Şi, daca ţi-e foame, trebuie sa fluieri ca un disperat?
– Fluierul meu nu-i ca oricare altul, ci este un fir de par fermecat.
– Fermecat? Fii serios baiete, eu sunt prea batran ca sa mai cred aşa ceva.
Iepuraşul mai fluiera odata. Şarpele se încolaci, se descolaci, se tarî spre el, ca sa auda mai bine.
– Şi ce faci tu cu firul tau de par fermecat?
– Ah, îl fac sa-mi aduca în faţa tot felul de mancaruri.
-Dovedeşte-mi!
Pentru astazi nu-i mai pot cere nimic. Dar aţi vazut vreodata un fir de par care sa cante aşa?
Şarpele reflecta un moment şi pana la urma se lasa convins.
Aş dori sa am un astfel de fir de par.Nu vrei sa mi-l vinzi?
– Nu se poate…Dar aş putea sa vi-l dau pe un ou de şarpe.
– N-am auzit ceva mai caraghios. Dar daca asta vrei, am sa-ţi fac voia.
Şi dupa ce se ondula de cateva ori, intra în scorbura şi într-o clipa ieşi cu oul promis. Iepuraşul îl lua şi se facu nevazut.
Nu-i mai trebuia decat un dinte de crocodil.
Acum lucrurile, într-adevar se complicau. Cum sa obţina el un dinte al crocodilului? Tot gandindu-se aşa porni pe drumul spre rau. Cand începu sa se auda şopotul apei, cineva îl striga:
– Hei, ce mai faci?
– A, dumneata erai, domnule pelican! Ce placere îmi face sa te vad, raspunse politicos iepuraşul.
– Ce cauţi pe aici?
– Trebuie sa-l vad pe crocodil.
– Aici este, raspunse pelicanul, şi cu ciocul lui greoi facu semn spre o insuliţa plutitoare, care lasa în urma ei o dara de spuma.
Mulţumindu-i pelicanului pentru ajurorul sau, iepuraşul porni spre insuliţa aratata.
– Tu…Tu-u…tu-tu-ru…se auzi apoi fluierul iepuraşului.
– Cine îndrazneşte sa faca atata zgomot?
– Ah, eu, domnule crocodil. Va cer scuze ca nu v-am vazut!
– Dar ce faci cu fluierul acela?
– Fluier? Nu este fluier. Este un fir din parul meu fermecat, care canta odata pe zi , ca sa atraga tot felul de animale, sa le mananc. Dar la ce-mi trebuie mie, daca eu ma hranesc numai cu iarba?
– Un fir de par fermecat, care canta ca un fluier? Şi care aduce animalele la el? Interesant, foarte interesant.
– Este adevarat, este bun doar pentru aceia care se hranesc cu pasari, cu peşte, dar mie nu îmi este de nici un folos.
– Aşa e! Aşa e! Cred ca mie mi-ar trebui…
– Cu siguranţa, domnule crocodil! Aţi putea dormi toata ziua şi, cînd vi s-ar face foame, n-aţi face decat sa fluieraţi din firul de par fermecat şi mancarea v-ar prisosi.
– Bine, bine, baiete! Îmi poţi da mie firul tau de par fermecat?
– Sa vi-l dau?
– Adica sa mi-l vinzi, am vrut sa spun.
– De vandut, nu-l vand, poate sa-l schimb, spuse iepuraşul.
– Sa-l schimbi? Cu ce sa-l schimbi?
– Cu un dinte de-al domniei voastre, sa zicem.
– Un dinte? Eşti nebun? stiga crocodilul.
– Este singurul lucru pe care mi-l doresc, domnule crocodil.
Şi deodata pelicanul, care asistase la aceasta discuţie, întreba o alta pasare, un pescaruş, care tocmai zbura pe acolo:
-Asculta, prietene, ce zici tu de povestea iepuraşului?
– Cred ca de data asta crocodilul va pierde negreşit, raspunse pescaruşul fara a se opri din zborul sau.
– Da, da, aşa cred şi eu, raspunse pelicanul ganditor.
Între timp, crocodilul, vazand ca iepuraşul da sa plece, îl striga:
– Hei, baiete, unde pleci aşa grabit?
– Acasa, unde sa ma duc?
– Stai o clipa. Eu aş vrea sa am firul tau de par fermecat, ca mi-ar fi de folos, dar…fara dintele meu, ce ma fac?
– Asta nu mai ştiu. Ceea ce pot sa va asigur este ca mancarea va va veni la nas.
– Ia stai! Ia stai! Ce sa mai chibzuiesc!… Cui nu-i place sa-i vina mancarea la nas?
Şi zicand acestea, îşi zmulse dintr-o zmucitura dintele şi il întinse iepuraşului.
Acesta, fericit, o lua la fuga şi nu se mai opri decat în locul unde o întalnise pe zana cea buna, aşezata pe nouraş.
– Zana buna, am adus ce mi-ai poruncit: pana de erete, oul de şarpe şi dintele de crocodil.
– Şi ce vrei acum, iepuraşule?
– Sa-ţi ţii fagaduiala, atata doar!
– Fagaduiala? Afla ca totul e bine alcatuit pe pamant. Daca tu, aşa mic cum eşti ai reuşit sa-l înşeli pe erete, pe şarpe şi pe crocodil, ce nazdravanii ai mai face daca ai fii nmare cat un leu? Ramai aşa cum eşti. Sa nu-ţi doreşti niciodata sa fii în pielea altcuiva.
Zicand acestea, îl trase uşor de urechiuşe, şi dintr-o data urechile începura sa i se lungeasca şi se facura aşa cum le ştiţi şi voi.
