Baiatul care a trimis timbrul poștal calabrezului, îmi place mai mult decat toți. Îl cheama Garrone, e cel mai mare din clasa, e aproape de 14 ani. Are capul mare, e spatos și bun la suflet; aceasta se cunoaște cand rade. S-ar zice ca el cugeta ca un om mare! Acum cunosc mulți din camarazii mei. Îmi mai place înca unul, Coretti; poarta o flanela cafenie și o caciula de blana de pisica; e totdeauna vesel! Tatal sau, negustor de lemne, a fost soldat în razboiul din 1860, în regimentul principelui Umberto.
Se zice ca are trei decorații. Mai avem în clasa și un baiat cocoșat, micul Nelli, slab, plapand și galben la chip; este un altul foarte bine îmbracat, care-și curața mereu fulgii de pe haina, îl cheama Votini. În banca din fața mea sta un baiat poreclit „Zidarașul” (Muratorino), pentru ca tatal sau este zidar; are un obraz rotund ca un mar și nasul mic ca un ghemuleț. E foarte mucalit, știe sa imite botul de iepure și toți îl rugam mereu sa ne faca acea strambatura ca sa radem. El poarta o zdreanța de palarie ghemuita, pe care o baga în buzunar ca pe o batista. Langa dansul, în banca, sta Garoffi, un fel de prajina lunga și uscata, cu nasul ca ciocul de cucuvea și cu ochii mici; acesta face negoț cu penițe, cadre și cutii de chibrituri; el își scrie lecțiile pe unghii, ca sa le citeasca pe furiș. Mai este și un domnișor, Carol Nobis, foarte mandru; el sta între doi baieți ce-mi sunt foarte dragi. Unul este fiul unui lacatuș, îmbracat cu o haina lunga de atarna pana la genunchi (e o haina de-a tatalui sau); bietul baiat e galben ca ceara, încat crezi ca e bolnav, nu rade niciodata și e foarte sfios. Celalalt e cu parul roșu, și cu o mana uscata, pe care o ține legata de gat. Tatal sau a plecat în America și mama sa s-a facut, de nevoie, precupeața de zarzavaturi.
Vecinul meu din stanga e un tip ciudat — Stardi — mic și îndesat, mai ca n-are gat, posac de nu-i scoți o vorba din gura. Pare ca pricepe foarte cu greu, caci asculta cu multa bagare de seama pe profesor; nici nu clipește, sta cu fruntea încrețita, cu dinții stranși, și daca unul din vecinii sai îl în-treaba ceva în timpul cand explica profesorul, întaia și a doua oara nu raspunde, dar a treia oara da cu piciorul.
Langa dansul sta un obraznic rautacios, numit Franti; a fost dat afara de la o alt școala. Mai sunt si doi frați îmbracați la fel, care seamana unul cu altul ca doua picaturi de apa; amandoi poarta palarii calabreze cu cate o pana de fazan.
Dar cel mai dragalaș dintre toți, acela care are mai multa iscusința, care și în anul acesta va fi desigur cel dintai din clasa, este Derossi. Profesorul i-a și înțeles destoinicia; pe dansul îl întreaba mereu. Mie însa mi-e foarte drag Precossi, baiatul lacatușului, acela cu haina lunga și bolnavi-cios. Se zice ca tatal sau îl bate mereu; parca îmi vine și mie a crede, ca prea e sfios; de cate ori cere vreo deslușire sau lovește din nebagare de seama pe vreun baiat, zice îndata; „Iarta-ma!” Dar tot Garrone e cel mai cuminte si mai bun.
