Se scutura din salcami o ploaie de miresme.
Bunicul sta pe prispa. Se gandește. La ce se gandește? La nimic. Enumera florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar enumera florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe și crețe parca sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustațile, barba… peste toate au nins anii mulți și grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi și mangaietori.
Cine tranti poarta?
– Credeam ca s-a umflat vantul… o, bata-va norocul, cocoșeii moșului!
Un baietan ș-o fetița, roșii și bucalai, sarutara mainile lui „tata-moșu”.
– „Tata-moșule, zise fetița, de ce zboara pasarile?
– Fiindca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.
– Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboara?
– Zboara, zise baiatul, dar pe jos.
Batranul cuprinse într-o mana pe fata și în cealalta pe baiat.
– O, voinicii moșului!…
Și zambi pe sub mustați, și-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui era numai lumina și binecuvantare.
– Tata-moșule, da cocorii un se duc cand se duc?
– În țara cocorilor.
– În țara cocorilor?
– Da.
– Dar randunelele unse duc cand se duc?
– În țara randunelelor.
– În țara randunelelor?
– Da.
– Tata-moșule, aș vrea sa-mi creasca și mie aripi și sa zbor sus de tot, pana în slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
– Daca ți-o crește ție aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura și un sticlete.
– Da… hî… hî… poi ce fel… și mie?
Fata se întrista.
Batranul o mangaie și zise baiatului:
– Bine, sa prinzi și pentru tine, sa prinzi și pentru ea.
– Ție doua și mie doua… nu e-așa, tata-moșule?
– Firește, ție doua, lui doua și mie una.
– Vrei și tu, tata-moșule? întreba baiatul cu mandrie.
– Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiți sunt!
Baiatul încaleca pe un genunchi și fata pe altul. Bunicul îi joaca. Copiii bat în palme. Bunicul le canta „Mai cazace, cazacele, ce cați noaptea prin argele”…
O femeie uscațiva intra pe poarta cu doua doniți de apa. Copii tacura din ras și bunicul din cantec.
E muma lor și fata lui.
Cum îl vazu, începu:
– I… tata, și d-ta… iar îi razgai… o sa ți sa suie în cap…
Bunicul ridica mana în sus, aducand deștele ca un preot care binecuvanteaza, și zise prelung:
– Lasați pe copii sa vie la mine!
– Biiine, tata, biiine… dar știi… o, bata-i focul de copii!…
Femeia intra în casa.
– Sa-i bata norocul și sanatatea, șopti moșul ca și cum ar fi mustrat pe cineva, și saruta în creștetul capului și pe unul, și pe altul.
Și iar începu rasul, și jocul, și cantecul.
Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii începura sa-l mangaie.
Din vorba în vorba, copiii se facura stapani pe obrajii bunicului.
– Partea asta este a mea.
– Și partea asta, a mea!
– Mustața asta este a mea.
– Și asta, a mea!
La barba se-ncurcara. Bunicul îi împaca, zicandu-le:
– Pe din doua.
Și copii o și despicara, cam repede, ca batranul stranse din ochi.
– Jumatate mie.
– Și jumatate mie.
Și dupa ce o împarțira frațește, începu lauda.
Baiatul:
– Mustața mea e mai lunga.
Fata:
– Ba a mea e mai lunga!
Și baiatul întinse d-o mustața și fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.
Pe bunic îl trecura lacrimile, dar tacu și-i împaca zicandu-le:
– Amandoua sunt deopotriva.
– Ș-a mea, ș-a ei!
– Ș-a mea, ș-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
– Partea mea e mai frumoasa.
– Ba a mea, ca e mai alba!
Bunicul zambi.
– Ba a mea, ca e mai calda!
– Ba a mea, ca e mai dulce!
– Ba a mea, ca nu e ca a ta!
– Ba a mea, ca are un ochi mai verde!
– Ba a mea, ca are un ochi și mai verde!
Bunicul abia se ținea de ras.
– Ba a mea!
– Ba a mea!
Și baiatul, înfuriindu-se, trase o palma în partea fetei.
Fata țipa, sari de pe genunchiul batranului, se repezi și trase o palma în partea baiatului.
Baiatul, cu lacrimile în ochi, saruta partea lui, și fata, suspinand pe a ei.
Mama lor ieși pe ușa și întreba rastit:
– Ce e asta, viermi neadormiți!
Obrajii bunicului erau roșii și calzi. Și surazand fericit, raspunse fie-sei:
– Lasați pe copii sa vie la mine!