Într-un sat traia un boier, care se lafaia în aur şi placeri, în vreme ce ţaranii se zbateau într-o saracie lucie, scaldandu-şi ochii în lacrimile durerii.
Se întampla ca un ţaran sa gaseasca în drum o samanţa pe care o ridica şi o duse acasa. Facu o groapa şi o sadi. În scurta vreme, din samanţa se ivi un gaolean înalt ( planta asemanatoare cu porumbul ), care purta alte multe boabe. Ţaranul se bucura mult, pentru ca gaoleanul împraştia un miros îmbatator în faţa casei lui. Dar, la scurt timp, o pasare de prada se repezi spre gaolean, îl zmulse cu clonţul ei şi disparu în zare. Ţaranul, uimit de o întamplare aşa nemaivazuta, pleca de îndata în cautarea gaoleanului, luandu-şi în traista puţine merinde.
Dupa drumuri nesfarşite în campii, peste dealuri şi munţi, drumeţul fu dezamagit; nu putu sa dea de urma minunatului gaolean. Ajunse la un timp într-o padure. Era tare flamand şi nici merinde nu mai avea. Liniştea padurii îl îmbia sa se odihneasca sub un palmier stravechi.
Deodata însa auzi în jurul sau nişte urlete şi zgomote înfricoşatoare. Cand se uita mai cu atenţie, vazu un card de animale salbatice de care te apuca frica: tigri, lei, pantere, maimuţe, lupi, şerpi. Ba se ratacise în acest card şi o gingaşa caprioara. Animalele se adunara într-o poiana, în timp ce drumeţul abia nimeri sa se suie într-un arbore, înalt şi stufos, ca sa nu fie vazut şi mancat. Atunci un tigru lua din tulpina unui copac batran, din scorbura lui, o ladiţa pe care o ţinu între labele sale. Un altul veni şi batu de trei ori în acea ladiţa. Imediat se ivira în poiana tot felul de mancaruri gustoase, care îi dadeau drumeţului o stare ciudata, mai ales ca era tare flamand. Îi lasa gura apa. Dupa ce se satura, animalele începura sa danţuie în padure, sa joace, sa sara, sa se alunge vesele unele pe altele, ca la o petrecere. Bietul om sta pitulat şi se gandea cu teama ca, daca animalele nu vor pleca, el va fi nevoit sa doarma acolo, sau cine ştie cate alte zile va trebui sa ramana chinuit în ramurile copacului. Însa, dupa o vreme, tigrul puse ladiţa la loc şi plecara care-ncotro.
Cand se departara, ţaranul coborî din arbore şi se duse la scorbura batrana. Lua ladiţa cu pricina şi se tot gandea la mancarurile pe care le vazuse în poiana. Dar ele nu se aratau. Atunci îşi aduse aminte ca trebuia sa bata de trei ori în cutie. Zis şi facut. Imediat se ivira fel de fel de mancaruri minunate. Dupa ce manca bune, ca dupa o foame lunga, se odihni puţin. Se gandea atunci ce bine ar fi daca ar avea un cal înaripat, cu care sa zboare spre casa. Şi stand pe iarba batu la întamplare din nou în ladiţa: dupa a treia lovitura din senin se ivi în faţa sa un cal voinic cu patru aripi. Ţaranul, luand cu sine ladiţa se întoarse repede acasa, pasamite uitase ca pornise în cautarea gaoleanului. Îi povestii maca-sii cele întamplate.
Cum erau saraci, se gandeau ca au nevoie de bani, ca sa traiasca bine. De aceea, batand iaraşi în cutie de trei ori, casa lor saraca se umplu de bani. Pentru ca erau prea mulţi, mama şi baiatul îi împarţira celor saraci ca şi ei. Astfel ca viaţa lor începu sa se schimbe, oamenii sa fie mulţumiţi.
Afland boierul ca ţaranii lui au bani datorita unei ladiţe nazdravane, se hotarî sa o fure. Trimise caţiva ticaloşi acasa la taran, care-i luara ladiţa. Boierul ştia ca daca bate de trei ori în ea o sa aiba sub ochi lucrul la care se gandeşte. Şi se gandi mai întai la aur, apoi batu de trei ori în ladiţa. Dar în loc de aur… se arata o maimuşa paroasa, urata foc, care nu-l întreba nimic pe boier, ci se prinse imediat de nasul lui, şi trase, şi trase de nasul boierului, şi-l lungi, şi-l lungi, pana ce nasul atinse pamantul. Apoi îi dete drumul, lua ladiţa nazdravana şi se facu nevazuta. Dar nasul boierului nu se mai facu mic ca înainte, ci ramase aşa lung şi caraghios, de radeau toţi de el, şi aşa a ramas pentru toata viaţa.