Cand ies de dimineața din casa; o trasura din trap mare intra pe strada mea; în trasura, madam Caliopi Georgescu, o buna prietina. O salut respectos. Cum ma vede, oprește trasura, înfigand cu putere varful umbreluței în spinarea birjarului.
— Sarut mana, madam Georgescu, zic eu, apropiandu-ma.
— La dumneata veneam! raspunde cucoana emoționata.
— La mine?
— Da… Te rog sa nu ma lași!
— Sa nu ma lași! Trebuie sa-mi faci un mare serviciu amical… La nevoie se arata amiciția: sa vedem cat ne ești de prietin!
— Cu cea mai mare placere, madam Georgescu, daca pot…
— Poți!… sa nu zici ca nu poți!… știu ca poți!… trebuie sa poți!
— În sfarșit, ce e? de ce e vorba?
— Dumneata cunoști pe… Știu ca-l cunoști!
— Pe cine?
— Ți-este prietin… știu ca ți-e prietin! sa nu zici ca nu ți-e prietin!…
— Cine?
— Popescu, profesorul de filosofie.
— Suntem cunoscuți, ce e drept; dar chiar așa buni prietini, nu pot sa zic.
— Las ca știu eu…
— Ei?
— Ei! trebuie numaidecat sa te sui în birje cu mine, sa mergem la el, sa-i vorbești pentru Ovidiu.
Cititorul trebuie sa știe ca madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horațiu și Ovidiu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept, Horațiu în al doilea, și Ovidiu vrea sa intre în anul întai, la aceeași facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de șapte clase liceale, și, cu toata bravura lui, pe cat spune cocoana Caliopi, dupa ce a biruit toate obiectele, s-a-nțepenit la Morala.
— Închipuiește-ți, zice mama emoționata. Sa-l persecute pe baiat! sa-i zdrobeasca baiatului cariera!… Cum este el simțitor, e în stare sa se prapadeasca… Știi ce mi-a zis? „Mamițo, daca pierz un an, ma omor!…” E în stare, cum e el ambițios… închipuiește-ți, sa-i dea nota 3, și lui îi trebuie 6… Și la ce? tocmai la Morala… Acu, dumneata îl cunoști pe Ovidiu de cand era mic… Știi ce creștere i-am dat!…
— Ei! bravo!
— Auzi, tocmai la Morala… Suie-te, te rog.
Și, zicand acestea, cucoana îmi face loc langa dumneaei în trasura.
— N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu — zic eu — sa fl mers d. Georgescu în persoana la profesor?… Știți…, d. Georgescu, om cu greutate… ca tata, altfel… Eu… de… strain…
— Aș! ți-ai gasit! Georgescu! nu-l știi pe Georgescu ce indiferent e cu copiii? Daca ar fi fost dupa Georgescu, nici Virgiliu, nici Horațiu n-ar fi fost în facultate… Despre partea lui Georgescu, ramaneau baieții fara bacaloriat!… Suie-te, te rog!
— Dar nu e nevoie de trasura, madam Georgescn, ma duc pe jos.
— Vai de mine! daca avem trasura… Suie-te, [te] rog…
A trebuit sa ma sui, și am plecat.
— Unde mergem? întreb eu pe cucoana Caliopi.
— La profesorul…
— Nu știu unde șade…
— Știu eu… ce-ți pasa! La dreapta, birjar!
Și cucoana lovește tare cu umbreluța peste brațul drept al birjarului.
— Mana mai iute!
Lovește la stanga, lovește la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stanga; în fine, înfige iar varful în spinarea birjarului, care oprește.
— Uite — zice madam Georgescu — casuțele ale galbene de langa bacanie; intri în curte, casele din fund, la dreapta… Acolo șade… Eu te aștept aici.
Ma dau jos din birja și pornesc, ridicand rugi calduroase la cer, sa dea Dumnezeu sa nu fie acasa d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuința lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasa… Cum sa încep? Sa-l iau pe departe… zic:
— Frate Popescule, ciudate sunt și programele și regulamentele școalelor noastre: prea se da o importanta egala tuturor obiectelor de studiu, și asta este daunator mersului, adica, vreu sa zic, progresului; caci, în definitiv, ce vrea sa faca școala din tinerile generațiuni, cari vin și cauta, ma-nțelegi, o cultura sistematica, pentru a deveni cetațeni utili, fiecare în ramura sa de activitate sociala?…
Profesorul se uita la mine aiurit, fara sa-nțeleaga. Eu urmez…
— Bunioara, am vazut absurditați în școalele noastre; am vazut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnați a sta un an repetenți, fiindca n-au avut nota suficienta la muzica sau la gimnastica… înțelegi bine ca un an de întarziere, pentru inaptitudme la muzica sau la gimnastica!… Dar asta, trebuie sa convii și dumneata, e tot așa de absurd ca și cand ai împiedica pe un tanar dispus sa învețe Dreptul, sa piarza un an, fiindca nu e tare la Morala… Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tanarul sa o îmbrațișeze?… Ba nu, spune d-ta!
Profesorul holbeaza ochii la mine și mai aiurit… Vazandu-l așa, îmi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!”
— Uite, frate Popescule, sa lasam chestiile de principiu. Știi de ce am venit la d-ta?
— Ba!
— Am venit sa te rog sa dai lui Ovidiu Georgescu — pe care l-ai examinat ieri la Morala și i-ai dat nota 3 — sa-i dai nota 6…
— !
— Sa nu zici ca nu poți!… știu ca poți! trebuie sa poți!
— Atunci trebuie sa le dau la toți…
— Sa le dai la toți!
— Bine, dar…
— Sa nu zici ca nu poți!… Știu ca poți! trebuie sa poți!… sa le dai la toți! Sunt toți copii de familie buna!
Profesorul — e și el om de familie buna – zice:
— Bine! daca sunt de familie buna, vom cauta sa le dam la toți nota 6.
— Îmi promiți?
— Pe onoarea mea de profesor!
Am plecat încantat. Madam Georgescu ma aștepta foarte nerabdatoare:
— Ei?
— Ei, le da la toți.
— Cum, la toți?
— Firește… fiindca toți sunt de familie buna.
— Cum, de familie buna?
— Ca Ovidiu.
— Nu-nțeleg.
— Le da — zic eu — nota buna la toți baieții.
— Și lui Ovidiu?
— Mai ales… Le da nota 6 la Morala, pentru ca toți sunt de familie buna.
Dupa-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorica, prin care ma anunța ca Ovidiu a obținut nota dorita si ma roaga sa iau pranzul deseara la dumnealor. Se-nțelege ca n-am lipsit a profita de grațioasa invitațiune.
A fost o masa splendida. S-a baut șampanie în sanatatea lui Ovidiu Georgescu, urandu-i-se o stralucita cariera. Cocoana Caliopi, în culmea fericirei, a sarutat cu toata caldura pe iubitul ei praslea, cu examenul caruia s-a încheiat deocamdata palpitațiile ei de mama.
— Uf! mi-a zis norocita matrona romana, oferindu-mi un pahar de șampanie; am scapat! Am dat și bacaloriatul asta!