Vis

Print Friendly, PDF & Email

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,

Poetul mergea în frunte, călare,

Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.

Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.

Unii acuzau dureri mari,

Se făceau că erau încă la doctor,

Căci se văitau cu speranţă,

Alţii plângeau de-a binelea,

Se făcea că era o procesiune totuşi,

Da, o procesiune, într-adevăr.

«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –

«Noi pe cine jelim, de trei zile?»

«Oare a fost spălat bine răposatul?»

«Spălarea mortului cere o îndemănare

Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,

Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.

Inspiraţia venea în urmă, desculţă.

Rămânea mereu în urmă,

Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă

Decât necunoscutul din faţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *