Noaptea, – iulie
Vad prabusirea unei stele,
Al noptii mandr ului luceafar,
Si suf letul cantarii mele
Smintit se zbate si neteafar.
Se scurge noaptea-n sfanta tihna,
Dar tunurile vrajmasesti
Tintesc si bat fara odihna
Sa stearga satul Marasesti.
Aduce fierul moarte-n suier
Si prabusire pe pamant,
Se frange cantecul din fluier
Si moare-n tremur de mormant.
Iar sufletul cantarii mele
Smintit se zbate si neteafar
La prabusirea unei stele,
Al noptii mandrului luceafar.