Un bătrân trecut în zile
Fiind foarte ţermonos,
La dame şi la copile
Era şi mai cu prisos.
Într-o zi văzând că vine
O damă a-l cerceta,
El cu părere de bine
Vrând ei a se arăta,
Ieşind să o-ntâmpineze,
Pe loc de brăţet o ia,
Chip să o ajutoreze
Ca să suie scara ea.
Dama începu să zică:
– “Lasă, mă rog, n-osteni!
Că nu sunt vro mititică,
Poci şi singură veni!”
El îi răspunse: “- Prea bine,
Te-aş lăsa, sufletul meu!
Dar să te ascult nu-mi vine,
Că mă tem să nu caz eu”
Mulţi sunt carii ne arată
Politică de prisos,
Dar ţermonia cea dată
Priveşte-n a lor folos.
