Povești și poezii

Ruga mamei

Ruga mamei
Rate this post

fragment
Să-mi plec genunchii iară,
Să-ţi spun iar ce mă doare,
Preasfântă Născătoare
Şi pururea Fecioară!
– Cu ochiul tău din ceruri,
Atoatevăzătorul,
Tu mi-ai văzut feciorul,
Şi mi-ai văzut necazul…
– În doftori n-am credinţă…
Să-l pui iar în picioare,
Să-i rumeneşti obrazul,
La tine-i cu putinţă,
Preasfântă Născătoare.
– Azi rogu-mă iar ţie,
Cum rogu-mă de-a pururi
La sfânta liturghie…
– Atâta bogăţie
Avem şi noi la casă!
Umblat-a mult băiatu
Şi ştie multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu’!
Şi are-nvăţătură,
Din carte şi din gură,
Mai multă şi ca popa,
Ca popa Irimie.
– Şi cum aş vrea, Preasfântă,
Norocul să mi-l ţie,
Să-l văd iar ca odată,
Cu faţa-mbujorată,
Cu ochi de fată mare,
Cum a plecat de-acasă…
– Să-şi caute mireasă,
Subţire ca o floare,
Ca floarea de cicoare.
Să facem nuntă mare.
Să curgă râuri vinu’,
Să joace şi vecinu’,
Vecinu’ Niculaie.
– Şi să-şi arunce-n grindă
Căciula lui de oaie,
Şi să roiască-n tindă
Tot domni cu-nvăţătură,
Să cânte toţi din gură
Şi-n horă să se prindă.
– Să-l văd în hora mare
Pe el c-o domnişoară,
Preasfântă născătoare
Şi pururea fecioară!…
– Umblat-a mult băiatu’
Şi ştie multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu’!

Related Posts