Ruda

Print Friendly, PDF & Email

Marin Trancă, fiind însurat de vreo douăzeci de ani,

A făcut el socoteala într-o zi şi s-a găsit rudă

Cu nevastă-sa. Aoleu, cum să mă mai culc eu cu ea,

Dacă-mi e rudă?

Şi-a găsit una care-i plăcea lui, de la Gaia, satul vecin

Şi se ducea întotdeauna acolo, venea seara prin pădure.

Pădurea mare, cu primejdii, dar lui nu-i păsa,

Aşa e omul, când îi e drag.

Mama fetii 1-a întrebat: – Mă, tu eşti însurat?

– Am fomee şi doi copii.

– Şi la ce venişi?

– Păi, vreau să iau fata dumitale, că, vezi dumneata,

Cu nevastă-mea sunt rudă, m-am găsit rudă cu ea.

– Pleacă de-aici, fire-al dracu de nărod,

Du-te la copii, când ai luat-o pe-aia, n-ai ştiut că ţi-e

Rudă? După atâţia ani ţi-ai adus tu aminte?

-Avea dreptate şi ea – asta o povestea chiar el –

Am plecat. Mă mai duc la trei, patru zile,

Intru în casă, dau bună seara, iese unu de după uşă.

– Ce e cu tine aici? Şi dă-i.

– Lasă-mă, neică, să-ţi povestesc.

– Ce să povesteşti, bă? Tu ai muiere şi copii mari.

Şi m-a fugărit. N-am odihnit decât în pădure.

Altă dată Marin Trancă povestea mai frumos.

– M-a întrebat într-o zi mama fetii:

– Da’ dumneata ce cauţi pe-aici, mă gagă?

– Păi, iote la ce venii,

Vreau să iau fata asta a dumitale.

– Păi, dumneata n-ai fost însurat, că eşti cam trecut.

– Am şi muiere şi doi copii, de ce să mint.

Mă, parcă i-aş fi vărsat o oală fiartă pe picioare.

-Atunci ce caţi, mă, aci?

Să nu te mai prind că te opăresc, fire-al dracu de golan.

A tânără era pe-afar’.

„Fă, ce mă fac, că i-auzi

Mumă-ta să nu mai viu.” „Lasă, să vii, zice, că îi trece.”

M-am dus acasă cu inima grea.

Mai statui vreo două seri, nu mai putui răbda, mă dusei.

Mă duc acolo, a mică nu era acasă, intru şi eu,

Dau bună seara, ca omul, ea, a bătrână, nu-mi mulţumeşte.

-Ce cătaşi, mă, iar venişi?

Stau eu acolo, s-o mai încânt cu vorba.

„Gagă, că muierea

A plecat, că n-o mai ţin, că suntem rude.”

Ea mă drăcuia: „Pleacă, golane, de-aci”.

În timpul ăsta, ce să vezi dumneata?

Nu ştiu de unde iese, după uşă, unde l-o fi băgat,

Un găligan mare c-un ciomag. Şi jap, jap!

Nici nu ştiu cum am ieşit de-acolo.

Şi fugi, eu mic în pas, el mai mare, unde mă ajungea, da.

Eu cred că el putea să mă ajungă des-des, da’nadins

Mergea mai încet.

„Lasă-mă, nene, că nu mă mai vezi pe-aici. Iartă-mă.”

M-a lăsat la Prodişte, n-a mai coborât coasta.

S-a întors îndărăt.

Eu am stat jos, m-am închinat şi-am zis:

„Sufletul mi-o mai da

Pe-aici”. Vin acasă amărât, abătut, bătut, cu spinarea umflată.

Muierea: Bine, mă, iar fuseşi?

-Lasă, fă, că s-a terminat, acum să mă mâi tu şi nu mă

Mai duc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *