Povești și poezii

Poemul viermilor

Poemul viermilor
Rate this post

Se sarutau cu glasurile, poate,
si au pornit mai departe, tot mai departe
dar s-au atins cu spinarile catre orizonturi,
cu spinarile de stelele coborîte

Culorile devenisera grele ;
le apasau umerii
ca o povara
si mai întîi au lepadat albastrul

se sarutau cu glasurile, poate,
si au pornit mai departe, tot mai departe
dar oboseala le atîrna de pleoape si de nari
asemenea mirosului de soare întunecat

Sunetele devenisera grele ;
le apasau gurile
ca o rana
si mai întîi au lepadat cîntecul

Dar ei au pornit mai departe, tot mai departe
si inimile lor fulgerau, din cînd în cînd

Apoi caii albi, ce pascura
umezeala ochilor si fragezimea obrajilor

si vigoarea mîinilor si zborul calcîielor…
Dar ei au pornit mai departe, sarutîndu-se poate

Cîmp negru… ierburi negre…
si hergheliile cailor albi
ca niste pete de tacere

Related Posts