Din larguri de palată ies patru portărei:
Au coifuri, au ceaprazuri, au suliţa la ei.
Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă,
Trei cai cu el alături p-acelaşi pas s-aruncă.
Şi zice portărelul, al cărui cal e corb:
Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb!
Ţi-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebuie fete.
Vorbeşte cel ce fuge pe cal stropit cu pete.
Şi cel pe calul muced răsteşte vulturel:
Aşa să trăiesc! Astăzi îngrop suliţa-n el!
De nu-l fac eu cenuşă, să n-am de mamă parte!
Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte.
Patru portărei
