Parca dormim si visam, îmi spuse ea,
si eu am crezut-o, pentru ca devenea
mai grea sau mai usoara dupa voie
asemenea pasarilor în zbor.
Alergam în sus pe scarile de beton
si ea ridica din îmbratisarea mea
doi ochi luciosi, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.
Privirea ei topea zidurile,
îmi ranea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascada.
Parca dormim si visam, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârsise demult. Si cladirea.
Trecuseram si de viitor. Cuvintele
ramasesera în urma. Si poate nici noi
nu mai eram.