Povești și poezii

Paragini…

Paragini…
Rate this post

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost…
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

Related Posts