O toamna va veni cîndva tîrziu,
Cînd tu iubito-mi vei cuprinde gîtul tremurînd
si strîns vei atîrna de mine cum atîrna o cununa
de flori uscate
de stîlpul alb de marmora al unei cripte.
O toamna va veni si-o sa-ti despoaie
de primavara trupul, fruntea, noptile si dorul
si-ti va rapi petalele si zorile
lasîndu-ti doar amurgurile grele si pustii.
O toamna va veni si mastera
din toate florile ce le-ai avut vreodata
numai pe-acelea n-o sa ti le ia,
ce-o sa le-asterni peste mormîntul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primavara ta.
