1.
Când dorm în petale uitate și triste, candorile,
Când surde convulsii cutremură lumea, când orele
Fug biciuite de vești în salbatica larmă,
Când gândul se plimbă-agitat și nu poate s-adoarmă,
Când liniștea-i spartă sub cizme și țipă și moare,
Mă gândesc la bărbatul cu fruntea de un alb luminos,
Cu barbă imensă și sură tăiată-n curbare
De arcul mustatilor negre pornite în jos,
Mă gândesc la bărbatul lucid, generos, populat
De idei ce agită frenetic înalte drapele,
Așa cum de-un veac încheiat s-a săpat nepătat
Chipul lui viu în metalul memoriei mele.
2.
Nu știu cum pot să se joace poețîi cu-aceste
Rime ale traiului nostru prezent și concret,
Trist, îl observ, aruncându-mi privirile peste
Invizibilul meu epolet.
Marx, mi-amintesc și acum de tine.
Zburdai cu puștanul în cârcă, și-n creierul tău
Gânduri în timpul acesta treceau în dulbine,
Să limpezească pe veacuri lumina de hău.
Purtându-mi puștanul în mine în ritmuri îi zburd,
Dar amețitoare-i cadența, țesută din pară,
Se agită în mine-nvârtindu-se, clocotu-i surd,
Răzbate afară și-astfel izbește să doară.
Să doară-acest timp consemnându-l, să doară, să cheme
Lumea la cpolote și la blesteme,
Să cheme, să doară, să cheme-n vibrări repetate
Lumea la fapte și luciditate.
3.
Marx, mi-amintesc de un vis ce-i al tău și al meu.
N-o să te supere când am să spun că-i al tău și al meu.
Tu ai visat c-au să spună cu toții: e al tău și al meu;
Marx, mi-amintesc de un vis ce-i al tău și al meu,
Să fie aspirate de flori minunate, candorile,
Gândul să urce-n înalt, la popasuri s-adoarmă,
Pulsul să sune normal și să lunece orele
În armonioasă și limpede larmă.Adăugat de: Adina Speranta
