Povești și poezii

Lectură

Lectură
Rate this post

Stăteam seara la fereastră,
Iar stelele prin ceaţă
Cu tainică dulceaţă
Pe ceruri izvora.
 
Citeam pe-o carte veche,
Cu mii de negre gânduri
Şi literele-n rânduri
Prinsese a juca.
 
Jos lacul se-ncreţise
Sub purpură târzie
Şi valuri verzi de grâie
Se legăna pe lan.
 
O stea din cer albastru
Trecu a ei icoană
Din faţa apei plană
În fundul diafan…
 
Şi cred pe înţeleptul
Ce-l văd că-n carte zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că toate-s năluciri…
 
Deodată la ureche-mi
Aud şoptind copila…
Iar vântul întoarce fila
Cu negrele gândiri.

Related Posts