La dumneata

Print Friendly, PDF & Email

Chipul meu îmi pare cunoscut

Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu

Cel cu care-am râs

Într-o viaţă,

Lipindu-ne nasul de sufletul lumii

Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte

Care-mi aminteşte de-o istorie

Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,

Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,

Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,

Vreo sprânceană, cam aşa ceva,

În soare

Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura

Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie

De fata aceea

Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,

Totul îmi pare foarte cunoscut

La dumneata,

Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat

Şi se vor întâmpla.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *