Aş, nu plouă curînd, spune Moşu Pătru,
Fiindcă n-a ieşit nicovala la munte,
Uite, cînd s-or face norii aşa nicovală
Peste munte, atunci o să tragă un ropot.
Să luaţi sama,
Să fiţi atenţi primăvara, dacă bubuie-ntîi la Cornul Caprii,
Aci spre sîrb, o să fie bine.
Dar dacă bubuie la neamţ, în partea ailaltă,
Nu e bine, că nu poţi să ştii de ce bubuie, fiindcă nu e întotdeauna de
Ploaie, mai au şi alte socoteli de-ale lor.
Acum, iarna cred c-o să vină repede, c-a început să-mi îngheţe mie o
Mînă.
Ninge, să ştiţi, îmi e mie frig la buricele degetelor.
Moşu Pătru e un filozof.
Umblă cu vitele pe cîmp şi le învaţă filozofie,
Discută cu boii cum discutăm nori, bunăoară,
Tot felul de chestiuni şi mai aşa şi mai aşa.
Vitele pasc şi bagă la glavă ce aud.
Vin să-l asculte şi oameni mai mari,
Femei cu secera-n mînă, să-l întrebe, ca acum, cînd plouă
Ori cum trece viaţa.
– Ia spune, nea Pătrule, cum trece ea, viaţa,
De nu te-alegi cu nimic, că, uite secer de-azi-dimineaţă,
Nu mai poci de şale, şi cînd mă gîndesc să mă duc acasă,
Îmi vine să-mi iau lumea-n cap, şi aşa e de cînd mă ştiu.
– Vedeţi voi căcăreaza asta de iepure?
Moşu Pătru se apleacă şi ia-n mînă un gogoloi bine rotunjit.
Dacă-o pui pe gîrlă… într-un ceas e la Balş, în Olteţ, de-aci în
Dunăre… şi-i pierzi urma…
Bine că nu ne dăm noi seama, că ne luăm cu altele.
Cînd eşti mic, joci pietricelele, de-alimerele, de-a omul negru,
Dacă te mai măreşti, tragi la horă, iei hora-nainte şi ţopăi
Alunelul, Jianca, Sîrba, Şuleandra, Rustenul, ori cum le mai zice, cîte şi mai cîte,
Aşa ca să-ţi ostenşti picioarele, muşchii şi să nu-ţi faci gînduri.
La urmă te pomeneşti năpădit de copii. Şi-odată ţi se zbîrceşte
Fruntea, parcă-a tăiat cineva de nojiţe din ea.
Dacă eşti muiere, ţii Filipii, Precupul, Cîşlegii, te calcă toţi pe picioare la dragobete, faci zile pe ajutat,
Pui ceaunul de mămăligă şi mesteci… în soare, în lună,
Că nu-ţi mai dai seama, ţi-e mintea-n altă parte…
