Iar trandafirul a rodit măceş,
În geamul meu, în ziua de armindeni.
De jalea care este pretutindeni
Copacii mor şi florile dau greş.
Şi păsările care-şi iau adio
Ne lasă, triste-n cuib, un ou de lemn.
Vom înţelege-al speciilor semn?
O umbră mare luna va cloci-o.
E umbra ce-o lăsăm în spaţii vaste,
Mantia neagră-a sufletului gol.
Din somn, ca dintr-un lung coşmar, mă scol,
Planton năuc la marile dezastre.
Şi când deschid fereastra să respir,
Văd floarea de măceş în trandafir.
